Ambasada SUA: Instituțiile judiciare trebuie să își poată desfășura activitatea complet independent
Ambasada SUA consideră că instituțiile judiciare trebuie să își poată desfășura activitatea complet independent și recunoaște rolul important pe care îl îndeplinesc instituțiile independente ale statului de drept într-o democrație sănătoasă.
"Ambasada SUA recunoaște rolul important pe care îl îndeplinesc instituțiile independente ale statului de drept într-o democrație sănătoasă. Respectarea și protejarea acestei independențe e responsabilitatea tuturor actorilor și instituțiilor statului. Așa cum am precizat în trecut: instituțiile judiciare și cele ale statului de drept trebuie să își poată desfășura activitatea complet independent. Atât principiul unui proces echitabil, cât și legislația românească trebuie respectate întru totul", se arată într-un mesaj postat duminică pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA.
Reacția reprezentanței diplomatice a SUA la București vine la câteva zile după ce premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ''Ponta Victor-Viorel''.
Joi, la scurt timp după anunțul DNA, premierul a scris pe Facebook că România are o economie care crește iar singura problemă a țării e "obsesia unui procuror total neprofesionist în a se afirma în carieră inventând și imaginând fapte și situații neadevărate din urmă cu 10 ani".
Vineri, conducerea CSM a sesizat Inspecția Judiciară, la solicitarea procurorilor DNA, în vederea efectuării verificărilor necesare pentru a stabili dacă și în ce măsură aceste afirmațiile făcute de Ponta au fost de natură să aducă atingere independenței sistemului judiciar în ansamblul său.
Primul termen al procesului lui Ponta are loc luni la Înalta Curte de Casație și Justiție.
AGERPRES