Ambasada Germaniei: De pensie pentru munca depusă în ghetourile naziste pot beneficia și unii cetățeni români
Anumiți cetățeni români ar putea beneficia de o lege din Germania care prevede dreptul la pensie pentru munca depusă în ghetourile din timpul regimului național-socialist din Germania (1933-1945), inclusiv în cele amplasate "în zona de influență național-socialistă", cum ar fi România, informează Ambasada Germaniei într-un comunicat de presă remis, joi, AGERPRES.
"Din 2002, în Republica Federală Germania există o lege conform căreia cei care au desfășurat în timpul regimului național-socialist din Germania, în perioada 1933-1945, o activitate de muncă într-un ghetou sunt îndreptățiți, în anumite condiții, la o pensie, așa-zisa 'pensie de ghetou'.
Această lege a suferit modificări în 2014, astfel încât, acum, sunt luate în calcul și ghetouri amplasate 'în zona de influență național-socialistă', ca de pildă cele pe teritoriul național al României din acea perioadă", adaugă sursa citată.
Ambasada Germaniei subliniază că legea menționată se referă la pensiile acordate pentru acea activitate de muncă desfășurată într-un ghetou, și nu la plăți cu titlu de recompensă sau despăgubire.
În cazul în care persoana îndreptățită a decedat, moștenitorii acesteia își pot revendica drepturile doar dacă persoana respectivă a depus deja din timpul vieții o cerere de pensie de ghetou sau o cerere generală de pensie după 1 iunie 2006.
Se precizează, totodată, că pentru toate drepturile de pensie este necesară o vechime în muncă de cel puțin cinci ani (60 de luni). AGERPRES