Ambasada Franței și Institutul Francez: Urmărim cu atenție evoluțiile de la UMF Iași

Ambasada Franței și Institutul Francez: Urmărim cu atenție evoluțiile de la UMF Iași

Ambasada Franței în România și Institutul Francez precizează că urmăresc cu atenție evoluțiile în curs de desfășurare la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, în special ca urmare a publicării recente a noii liste cu studenții străini admiși în primul an. Potrivit unui comunicat al Ambasadei Franței remis AGERPRES, o permanență a fost deschisă la Institutul Francez din Iași, pentru a-i primi pe studenții francezi și părinții lor.

Sursa citată precizează că autoritățile franceze au fost informate "cu privire la dificultățile studenților francezi și de alte naționalități, precum și despre eforturile autorităților naționale competente în vederea remedierii acestei situații".

"Ambasadorul s-a întâlnit de mai multe ori cu autoritățile naționale responsabile, inclusiv cu ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, domnul Sorin Mihai Cîmpeanu. În special, domnia sa a atras atenția asupra situației studenților serioși care au început cursurile și care, în prezent, ca urmare a unei noi evaluări a dosarului lor, au aflat că numele lor nu mai apar pe nouă listă de admitere. Această situație determină neînțelegere, chiar disperare în rândul studenților afectați. Ambasadorul și-a exprimat sprijinul pentru procesul de redresare a Universității inițiat de autoritățile naționale și în special de domnul ministru Sorin Câmpeanu. Acest demers este esențial pentru a evita repetarea situației actuale", se afirmă în comunicat, cu precizarea că o asemenea situație "este și periculoasă pentru reputația studiilor medicale din România".

Aceiași sursă mai anunță că ambasadorul Franței și-a exprimat sprijinul său pentru autoritățile române competente, astfel încât acestea să invite universitatea "la un dialog clar și transparent cu studenții".

Președintele Senatului UMF 'Gr.T.Popa' din Iași, Gabriel Dimofte, a declarat luni, într-o conferință de presă, că sunt studenți împotriva cărora se va declanșa o acțiune în instanță pentru anularea dreptului de a studia la această universitate de medicină.

Au fost verificate toate dosarele studenților străini înscriși în acest an universitar la programele de studiu în limbile engleză, franceză și română pe cont propriu valutar la Universitatea "Gr.T.Popa".

Potrivit lui Dimofte, o parte dintre cei 94 de studenți care în urmă cu o săptămână nu s-au mai regăsit pe listele UMF Iași au fost admiși, alții nu.

Procurorii DNA au ridicat, joi, documente de la UMF Iași , acțiunea având legătură cu dosarele de înmatriculare ale unor studenți străini. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…