Amănunte picante despre viața din Vechiul Regat.../După cum se vede, nimic nu s-a schimbat...
„Ca în alte privințe, Capitala dă tonul și în ceea ce privește consumul de alcool în diferitele sale forme; nicăieri cultul alcoolului nu s-a dezvoltat și nu s-a rafinat ca la București.
Copilului i se dă alcool ca medicament, cu credința greșită că alcoolul îndreaptă funcționarea imperfectă a diferitelor organe, datorită imperfecțiunii educației fizice; femeilor tinere li se dă alcool pentru combaterea anemiei, pe care de fapt alcoolul nu o influențează; în timpul școlarizării, flăcăii beau și fac un sport din băutură, ca să corespundă modei; în timpul serviciului militar beau acei care pot, adică subofițerii; se bea în cafenele, unde se servește cu cafea un cognac, cu ceaiul un rom, ca parte integrantă a cafelei și a ceaiului, afară de diferitele băuturi alcoolice care se consumă, nu ca accesorii altora, ci ca consumație independentă; mulțime de funcționari, de comercianți și de alte persoane intră de două, de trei și de patru ori pe zi într-una din multele băcănii, care cultivă specialitatea băuturilor fine, ca să-și întărească creierii pentru greaua muncă de cancelarie și de comptoir, ca să pregătească stomacul pentru dejun și pentru prânz, ca stomacul, deja plin, să digere mai bine, ca să doarmă mai bine.
Se bea înainte de masă, la masă și după masă; se bea acasă, la birt, la cafenea, la cofetărie, la băcănie, la berărie, la cârciumă, la sindrofie; se bea vara pentru răcorire, iarna pentru încălzire; înainte de muncă pentru stimularea puterilor, după muncă pentru izgonirea ostenelii. Omul cu dare de mână are pivnița aprovizionată cu vin, bufetul garnisit cu alcooluri fine, dar sticlele cu cognac și rom lipsesc rareori chiar dintr-o gospodărie săracă; ele se par indispensabile, căci ne-am obișnuit să îndreptăm cel puțin printr-un cognac diferitele neregularități ale vieții fizice și morale.
Prin comunele rurale se bea asemenea la toate ocaziile: când lipsește pofta de mâncare, când se întâlnesc și se cinstesc doi prieteni sau rude, când se începe și când se termină o daraveră oarecare; se bea în cârciuma din sat și la cârciumile din oraș cu ocazia târgurilor și târguielilor ordinare, și se bea acasă la faceri și la lăhuzie, toți beau la botez, la nuntă, la înmormântare, la ziua onomastică, în ziua de sărbătoare."
Sursa: Dr. I. Felix, Istoria igienei în România în secolul al XIX-lea și starea ei la începutul secolului al XX-lea. Partea 1, București, 1901
Sursa foto: Veselia, 5 ianuarie 1907
