Amănunte care dau fiori/Prima imagine cu glonțul care a ucis-o pe jurnalista Shireen Abu Akleh
O investigație a Al Jazeera a obținut o imagine a glonțului care a ucis-o pe jurnalista rețelei Shireen Abu Akleh. Glonțul a fost extras din capul acesteia.
Fotografia arată pentru prima dată tipul de muniție folosit pentru a o ucide pe jurnalista veterană a Al Jazeera în Cisiordania, luna trecută.
Potrivit experților balistici și criminaliști, glonțul a fost conceput pentru a străpunge blindajul și este folosit la o pușcă M4.
Glonțul a fost analizat cu ajutorul unor modele 3D și, potrivit experților, glonțul tras a fost de calibru 5,56 mm - același folosit de forțele israeliene. Glonțul a fost proiectat și fabricat în Statele Unite, au precizat experții.
Fayez al-Dwairi, un fost general-maior iordanian, a declarat pentru Al Jazeera că arma și glonțul folosite pentru a o ucide pe Abu Akleh sunt folosite în mod regulat de forțele israeliene.
"Acest M4 și această muniție sunt folosite de armata israeliană. Este disponibilă și folosită de unități. Nu pot spune că întreaga unitate sau majoritatea soldaților, dar o folosesc", a declarat al-Dwairi pentru Al Jazeera.
Ministrul adjunct palestinian Ammar Hijazi a declarat pentru Al Jazeera că glonțul va rămâne la guvernul palestinian pentru investigații suplimentare.
Într-un interviu, Omar Shakir - director pentru Israel și Palestina la Human Rights Watch - a declarat că toate dovezile indică faptul că focul de armă a fost tras de un soldat israelian.
Raportul unui procuror palestinian vorbește de un glonț de 5,56 mm tras dintr-un Ruger M40
Un procuror palestinian declarase joi, 26 mai, că Shireen Abu Akleh a fost împușcată de un soldat israelian cu o pușcă cu lunetă, scrie AFP.
Autoritatea Palestiniană a lui Mahmoud Abbas și postul de televiziune qatariot Al Jazeera acuză Israelul că a ucis-o pe Shireen Abu Akleh pe 11 mai la periferia taberei de refugiați din Jenin, un bastion al facțiunilor armate palestiniene, unde forțele israeliene efectuau un raid în acea zi.
Potrivit raportului, Shireen Abu Akleh a fost împușcată cu un glonț de 5,56 mm tras dintr-un Ruger M40, o pușcă de precizie americană.
Jurnalista americano-palestiniană purta o vestă antiglonț pe care era scris cuvântul "press" și o cască de protecție când a fost împușcată chiar sub cască.
Un alt jurnalist aflat la fața locului a fost împușcat. Iar alte trei gloanțe au lovit un copac din apropierea lor, a precizat procurorul, susținând că toate cele cinci gloanțe provin din aceeași armă.
Potrivit unui reporter AFP aflat la fața locului, niciun luptător palestinian nu se afla în apropierea grupului de reporteri staționați într-o zonă deschisă la intrarea în tabără.
Potrivit procurorului palestinian, un jeep al forțelor israeliene se afla la 200 de metri de jurnaliști, iar gloanțele au fost trase de la o distanță de aproximativ 170-180 de metri.
"Urmele de pe copac sunt concentrate la o înălțime de 127 până la 178 cm, ceea ce indică faptul că trăgătorul a țintit părțile superioare ale corpului cu scopul de a ucide", a spus el.
"Toate aceste fapte: tipul de glonț, arma, distanța, faptul că nu existau obstacole în calea vederii și că purta o vestă de presă... ne conduc la concluzia că (Shireen) Abu Akleh a fost ținta unui asasinat. Singura sursă de foc au fost forțele de ocupație israeliene", a adăugat el.