Amănunte care dau fiori... Cât de sigură este carnea de pui din magazinele românești

Amănunte care dau fiori... Cât de sigură este carnea de pui din magazinele românești

În ultimii ani, mai multe acțiuni civice au fost derulate în țara noastră, ce au avut rolul de a conștientiza cetățenii cu privire la obiceiurile nocive de consum, dar și pentru a determina schimbări legislative, prin intermediul reprezentanților României la nivelul UE, scrie Ziare.com.

Una dintre problemele asupra căreia atrag atenția activiștii se referă la carnea de pui. Potrivit ONG-iștilor, păsările sunt crescute în condiții foarte proaste, iar calitatea cărnii, inferioară, poate crea probleme de sănătate consumatorilor.

Astfel, activiștii atrag atenția, pe de o parte, asupra necesității îmbunătățirii condițiilor în care sunt crescute animalele. Pe de altă parte, încurajează consumatorii să fie mai selectivi atunci când merg la cumpărături.

Condițiile în care sunt crescute găinile și puii cu carne și ouă de calitate inferioară

Potrivit activiștilor, transformarea genetică „a schimbat drastic biologia și fiziologia puilor și a găinilor, care au ajuns să crească de până la patru ori mai mari decât în anii ‘50” ai secolului trecut. Sistemul de creștere accelerată face ca păsările să fie crescute în baterii - niște cuști strâmte, fără acces la lumină naturală. Fiecare pui are un spațiu mai restrâns decât dimensiunea unei coli A4. Pe fondul acestor condiții, gradul general de bunăstare al animalelor este extrem de scăzut. Puii nu își pot manifesta comportamentul natural, nu au mobilitate ca să ajungă cu ușurință la apă și mâncare și riscă să sufere de numeroase boli. Mortalitatea infantilă este ridicată. Păsările dezvoltă în special boli musculare și dureri acute, frecvente. Puii ajung să fie sacrificați în doar 35-42 de zile. De asemenea, multe păsări devin șchiopate, cu vânătăi și zgârieturi.„Rasele cu creștere mai rapidă sunt mult mai puțin active din cauza dimensiunii lor, petrec mai mult timp mâncând și stând în propriile dejecții. Asta înseamnă că suferă de niveluri mai ridicate de arsuri la jaret și pododermatită, prin contactul prelungit cu așternutul umed”, informează ONG-iștii de la PuiConvențional.ro.

„Lipsa de spațiu, a luminii naturale și a aerului curat le face să devină agresive și să se ciugulească reciproc. Pe lângă faptul că nu își pot întinde aripile, găinile suferă și din cauza podelei din grilaj metalic, care le taie pielea de pe tălpi. Unele dintre ele, epuizate și incapabile de a se mișca liber, sunt călcate în picioare, până la moarte, de către celelalte păsări”, se arată pe RomâniaFărăCuști.ro.

Ouăle produse de aceste animale sunt inscripționate cu COD 3, cele mai ieftine din comerț - VEZI AICI . De asemenea, carnea păsărilor crescute în condiții modeste, ce ajunge pe rafturile magazinelor, este implicit, de slabă calitate.

Condițiile în care sunt crescute găinile și puii cu carne și ouă de calitate normală

În cazul puilor cu creștere lentă, spațiul pentru fiecare este dublu, cu acces la lumină naturală, cu risc minim de moarte prematură și contractarea de boli. De asemenea, păsările sunt sacrificate după minimum 56 de zile.

Cum este afectat organismul uman de practicile industriale contestate de specialiști

Puii, găinile crescute într-un mediu cu minimul de investiție, pe „repede-înainte” și „tratamente” bizare determină, automat, și o calitate a produsului pus pe piață de proastă calitate, avertizează activiștii.

Calitatea cărnii este semnificativ redusă, puii prezintă niveluri mai ridicate de boli musculare. Până la 99% dintre păsări prezintă afecțiunea dungilor albe, cauzată de creșterea rapidă. Astfel, puii necesită până la de nouă ori mai multe antibiotice, din cauza bolilor, susțin autorii campaniilor.

În cazul puilor crescuți cât mai natural, calitatea cărnii poate fi considerată mai ridicată, datorită frecvenței reduse a bolilor musculare. Astfel, nevoia păsărilor de antibiotice este minimă.

Potrivit sursei citate, există trei rase de pui pentru carne (broiler) ce reprezintă majoritatea cărnii de pui produsă la nivel global: COBB 500, ROS 308, HUBBARD FLEX.

Dintre puii cu creștere lentă, pot fi enumerați Hubbard JA757, 787, 957, 987, Rambler Ranger, Ranger Classic și Ranger Gold. De asemenea, cei care promovează campaniile amintite sfătuiesc românii să evite cifrele cu cifra 3.

Efectele nocive ale păsărilor injectate cu antibiotice, asupra corpului uman

Mădălina Ungur, nutriționist-dietetician, a explicat pentru Ziare.com care sunt efectele consumului pe termen lung a cărnii „injectate”.

„Legat de carnea care provine de la animale tratate cu antibiotice, în multe cazuri, antibioticele nu se folosesc pentru a trata boli, ci pentru a le preveni sau pentru a accelera creșterea animalelor, ceea ce este o practică interzisă de legea nr. 726/2004. Acestea se folosesc adesea pentru a scădea costurile totale de hrană și producție.

Cea mai mare problemă legată de un exces de antibiotice administrate ar putea însemna că prin adiție, ne-am putea întâlni cu fenomenul de rezistență la antibiotice. Peste 33.000 de persoane mor anual din cauza rezistenței la antibiotice, deci este esențial să existe un anume control al acestui aspect.

Dacă regulile de bună practică și stocare a cârnii sunt respectate, reziduurile de antibiotice sunt mai scăzute, iar gătirea corespunzătoare reduce reziduurile și mai mult - conform unui studiu din 2020 pe carne de miel.

Carnea organică ar trebui să provină, în schimb, conform reglementărilor în vigoare, de la animale crescute fără antibiotice. Este o variantă mai puțin accesibilă ca preț, însă dacă ne este confortabil, putem opta pentru aceasta”, a declarat specialistul de la clinica Nutriwell.

În ceea ce privește administrarea de hormoni de creștere, România este păzită de astfel de practici, susține Mădălina Ungur.

„Legat de existenta sau nu a hormonilor în carnea comercializată în România, deși se vorbește des în țara noastră despre carnea provenită de la animale la care se administrează hormoni, e important de menționat că această practică este interzisă în UE, implicit și în România. Există reglementări legale foarte clare în acest sens, în UE.

În SUA, de exemplu, nu există o astfel de reglementare. Se consumă carne cu hormoni, iar efectele asupra sănătății sunt vizibile în timp”, a concluzionat nutriționistul-dietetician.

Ce s-a descoperit în produsele din carne, controlate în România

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a publicat în primăvara acestui an un raport oficial despre controalele efectuate în sectorul avicol din România în 2022.

Autoritățile românești au prelevat un număr total de 2.721 de probe din sectorul avicol, a cărui producție a însumat 522.205 tone de carne de pasăre. Rezultă 1,04 probe la fiecare 200 de tone carne de pui, producție românească.

Potrivit raportului EFSA, din cele 2.751 de probe prelevate și analizate în România, o singură probă a fost neconformă: au fost detectate reziduuri ale unui produs antibiotic numit „Sum of enrofloxacin and ciprofloxacin”.

Cel mai probabil, proba în cauză a conținut reziduuri de antibiotice peste nivelul maxim admis. Proporția este de 100 ml/100 mg, soluție orală, 10 mg enrofloxacină per kg greutate corporală.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…