Amante, lux și conturi secrete. Istoria celor 100 de milioane de dolari primiți de la saudiți de fostul rege al Spaniei, Juan Carlos: „Doamne, cât au fost de generoși”
Pe 8 august 2008, în contul deschis special de regele Juan Carlos la o bancă din Elveția intră 100 de milioane de dolari. Un cadou din partea Ministerului de Finanțe al Arabiei Saudite, pe care justiția iberică încearcă să-l lege astăzi de realizarea liniei de tren rapid Mecca - Medina, atribuită unui consorțiu de firme din Spania.
Jurnaliștii elvețieni de la Tribune de Geneve au reușit să stabilească, cu ajutorul documentelor din dosar, ce a făcut monarhul cu această sumă uriașă, scrie Libertatea .
Cadouri somptuoase, conturi secrete și amante întreținute cu sume exorbitante – acest cocktail exploziv a cauzat dizgrația lui Juan Carlos I, care s-a exilat la începutul lunii august în Emiratele Arabe Unite. Regele emerit lăsa în urmă un imens scandal cauzat de cele 100 de milioane de dolari (84 milioane de euro) primite în 2008 de la regele Arabiei Saudite, într-un cont la o bancă din Elveția.
Cu ajutorul documentelor din dosarul anchetei judiciare declanșate de procurorii elvețieni pentru spălare de bani, Jurnaliștii de la Tribune de Geneve au reușit să stabilească cum și pe ce au fost cheltuiți banii. Ancheta scoate la lumină opulența în care obișnuia să trăiască regele Spaniei și eforturile pe care acesta le depunea pentru ca poporul spaniol să nu afle.
„Îmi imaginam că este vorba de un cadou de 5-10 milioane”
Pentru a înțelege cum 100 de milioane de dolari au ajuns să-l discrediteze pe cel care până nu demult era considerat un erou în Spania, trebuie să ne întoarcem în vara lui 2008.
Dată la care Juan Carlos îl sună pe gestionarul averii sale din Geneva, prin intermediul societății Rhone Gestion, pentru a-l anunța că urmează să primească niște bani din Arabia Saudită. Nu spune suma.
„I-am explicat că ar putea fi foarte delicat, ținând cont de statutul său”, a declarat gestionarul în fața procurorului elvețian Yves Bertossa, care conduce astăzi ancheta.
La vremea respectivă, Juan Carlos era șeful statului spaniol, iar faptul că primește de bani din partea unui stat străin este cu atât mai delicat cu cât suma vărsată de saudiți întrece toate așteptările.
„Îmi imaginam că este vorba de un cadou de 5-10 milioane”, declară gestionarul averii la audieri.
Un alt om de încredere, avocatul lui Juan Carlos din Geneva se aștepta la mai mult. Pe 8 august 2008, 100 de milioane de dolari intră în contul deschis la banca privată Mirabaud.
Suma este atăt de mare că pănă și monarhul rămâne mut. „L-am sunat pe Juan Carlos căruia nu-i venea să creadă când a aflat suma. El a spus ceva de genul: Doamne, au fost foarte generoși”, a explicat avocatul său.
Procurorii suspectează că ar fi vorba de corupție
Procurorul Bertossa suspectează însă o operațiune de corupție. Banii nefiind un cadou, așa cum pretinde Juan Carlos, ci ar reprezenta plata pentru o reducere a costurilor pentru construirea liniei de tren de mare viteză între Mecca și Medina. Acest contract a fost încredințat de saudiți în 2011 unui consorțiu de firme spaniole, care ar fi tăiat serios din prețuri.
Procurorul întreabă dacă monarhul nu era jenat de încasarea unei astfel de sume într-un moment în care Spania era lovită din plin de criza economică. „Juan Carlos nu este genul de om care să se jeneze”, răspunde avocatul.
Nu se jenează, dar vrea totuși ca acest cadou să rămână secret. Când primește oamenii de încredere din Elveția în palatul său din Madrid, el este mereu singur. Iar la Geneva, la banca Mirabaud, el beneficiază de o confidențialitate maximală. Doar cei șase acționari care controlează banca știu cine se ascunde în spatele fundației Lucum, înregistrată în Panama.
Milioane de euro ca bani de buzunar
Începând cu octombrie 2008, Juan Carlos retrage cu regularitate sume mari în lichid din contul său. „Pentru nevoi personale”, după cum se arată în documentele ridicate la percheziții. Până în 2012 el a retras cash 5,5 milioane de euro.
„Erau banii lui de buzunar”, susține o sursă din dosar. Bani sunt aduși cu avionul în Spania, cel mai adesea de către avocatul regelui. Fiind intrigat de o retragere în numerar de 1 milion de euro, efectuată pe 17 noiembrie 2011, procurorul află că banii erau destinați să ajute o fostă iubită a monarhului, care locuiește la Geneva, și care avea venituri modeste.
Dar Juan Carlos se va arăta mult mai generos cu marea sa iubire de la acea epocă – Corinna zu Sayn-Wittgenstein, o seducătoare consultantă financiară daneză, căsătorită la un moment dat cu un prinț german, pe al cărui nume îl păstrează și după divorț.
Apartament de lux într-o stațiune elvețiană
În 2009, Juan Carlos îi împrumută acesteia, printr-o fundație, 2,2 milioane de euro pentru cumpărarea unui apartament de lux situat la ultimul etaj al hotelului Royalp din stațiunea elvețiană Villars. Apartamentul de 260 de metri pătrați este amenajat ultra luxos iar pentru siguranța monarhului este dotat chiar și cu geamuri antiglonț.
Considerat cel mai frumos apartament din Villars, el a fost scos la vânzare în 2020 pentru 4,8 milioane de franci elvețieni.
Juan Carlos venea pe ascuns la acest apartament, iar din declarațiile strânse de anchetatori ies la iveală tot felul de amănute picante despre luxul în care trăiau cei doi.
Este relatat un episod în care un celebru bucătar nu a fost lăsat să intre în apartament de agenții care îi asigurau protecția lui Juan Carlos pe motiv că instrumentul cu care trebuia să răzuiască trufele era prea ascuțit.
Idila dintre cei doi se termină rapid, în 2010, când Juan Carlos, rănit în orgoliul propriu, îi cere să-i ramburseze banii împrumutați, adică jumătate din valoarea apartamentului. Ceea ce, potrivit declarațiilor din dosar, s-a și întâmplat.
Conturile elvețiene la vedere, panică generală În 2012 o nouă amenințare se abate asupra contului regal. Noi reglementări convenite de Elveția cu partenerii externi privind schimbul automat de informații, obligă băncile să transmită numele deținătorilor de cont. P
otrivit avocatului său, Juan Carlos era îngrijorat de ideea că s-ar putea afla de existența banilor, cu atât mai mult cu cât, potrivit oamenilor săi de încredere de la Geneva, el nu a declarat cele 100 de milioane de dolari fiscului spaniol.
„El poate speră că mă va recupera”
În aprilie 2012, Juan Carlos ajunge pe prima pagină a ziarelor internaționale după ce s-a aflat că a participat la o vânătoare de elefanți în Botswana. Alături de el o regăsim din nou pe Corinna zu Sayn-Wittgenstein, care rămăsese apropiată de monarh. Responsabilii băncii Mirabaud privesc cu teamă scandalul și decid că nu mai este oportun să păstreze contul.
Trebuia găsită o portiță de ieșire. Astfel, în iunie 2012 Juan Carlos trece 65 de milioane de euro, cât mai rămăsese la Banca Mirabaud, în contul Corinnei zu Sayn-Wittgenstein. Operațiunea este formalizată printr-un act de donație „irevocabil”.
În fața procurorilor elvețieni, Corinna zu Sayn-Wittgenstein spune că Juan Carlos i-a făcut acest cadou „din gratitudine și din dragoste”, ca să le asigure ei și copiilor ei un viitor liniștit.
„El poate mai avea la acea dată speranța de a mă recupera”, mai declară amanta regelui în fața anchetatorilor.
Banii ajung într-un cont din paradisul fiscal Bahamas
Trecând banii pe numele fostei amante, Juan Carlos a rezolvat doar o parte din problemă.
Trebuia găsită și o bancă dispusă să accepte discret banii și pe noua proprietară. Astfel, în iunie 2012 banii sunt transferați la o altă bancă privată din Geneva – Gonet, care deschide un cont pe numele Corinnei zu Sayn-Wittgenstein în Bahamas.
Cine a ales acest paradis fiscal? Proprietarului băncii, Nicolas Gonet, susține că Corinna zu Sayn-Wittgenstein ar fi optat pentru această destinație, de teama scurgerilor de date care au lovit, în acea perioadă, mai multe bănci elvețiene. Femeia susține însă în fața procurorilor că banca este cea care i-ar fi sugerat Bahamas.
Cumpărături de 15 milioane de euro
Din momentul în care s-a văzut cu conturile pline în Bahamas, Corinna zu Sayn-Wittgenstein începe să cheltuie după bunul plac. Cumpără un conac în Anglia pentru fiul ei și își amenajează luxos apartamentul din Londra, dobândit în parte tot cu banii regelui.
În total, 16 milioane de franci elvețieni (14,85 milioane de euro) sunt cheltuiți.
Între timp, Juan Carlos, în vărstă de 76 de ani, a abdicat în 2014 în favoarea fiului său, Felipe.
În 2018 rămăsese totuși o sumă însemnată în cont, potrivit unei surse apropiate de dosar. Dar în același an încep și problemele pentru fosta iubită a regelui.
O înregistrare compromițătoare
Într-o înregistrare făcută fără știrea ei, care ajunge în presa spaniolă, Corinna Zu Sayn-Wittgenstein se plânge că Juan Carlos pune presiune pe ea pentru „a-i trimite bani” și pentru „a trece pe numele său bunuri care îi aparțin”.
Juan Carlos reacționează. „Nu am primit înapoi din partea sa niciun ban și nici nu i-am solicitat vreodată așa ceva”, spune acesta, într-o scrisoare adresată avocatului său pe 12 august 2018.
Procurorul elvețian care instrumentează dosarul nu pare impresionat de declarațiile lui Juan Carlos și o pune sub acuzare pe Corinna zu Sayn-Wittgenstein pentru „spălare de bani”.
La fel ca și pe cei doi oameni de încredere de la Geneva ai fostului rege, finanțistul și avocatul. În anchetă este băgată și Banca Mirabaud, care nu a pus întrebări când a acceptat banii saudiți. Toți contestă acuzațiile, ancheta se află în curs.
Banii transferați în Statele Unite sunt în continuare la dispoziția Corinnei zu Sayn-Wittgenstein
Unde au ajuns astăzi banii? Între 2016 și 2018 Corinna zu Sayn-Wittgenstein a transferat 42 de milioane de dolari la noua sa bancă – Fieldpoint Private, o societate de administrare a averilor din New York. Ea susține că aproape întreaga sumă se află în continuare acolo.
Potrivit informațiilor obținute de jurnaliștii elvețieni, procurorul de caz nu a cerut blocarea fondurilor din Statele Unite ale Americii, pentru că nu ar avea multe șanse de reușită. „Chiar și când există o cerere expresă din partea Elveției, validată de Oficiul Federal de Justiție, Statele Unite blochează rar”, declară un avocat familiarizat cu dosarul.
„În Statele Unite trebuie să-ți pui banii dacă vrei să scapi de autorități”, mai spune acesta. Rămâne în sarcina justiției spaniole, care anchetează astăzi suspiciunile de corupție la adresa lui Juan Carlos, să ceară blocarea fondurilor. Cu condiția să-și probeze acuzațiile.
Până atunci, Corinna zu Sayn-Wittgenstein dispune în continuare după bunul plac de cadoul regal.