La început de toamnă, câteva specii de ciuperci cu o înfățișare fermecătoare împodobesc pădurile din munții României, însă pe cât de fotogenice se arată în fața călătorilor, pe atât de periculoase sunt atunci când sunt consumate, atrag atenția specialiștii.

Ploile favorizează dezvoltarea ciupercilor, însă specialiștii în sănătate publică le recomandă oamenilor să consume doar ciuperci de cultură şi să le evite pe cele culese din pădure.

În România, peste 50 de specii de ciuperci otrăvitoare au fost identificate, dintre miile de soiuri de cunoscute. Cele mai multe intoxicații cu ciuperci se înregistrează anual în perioada iulie-septembrie.

„Intoxicaţia cu ciuperci este cauzată de toxinele secretate de acestea, care sunt extrem de agresive pentru organism, putând determina de multe ori decesul. Gravitatea intoxicaţiei depinde de specia şi cantitatea de ciuperci consumată, dar şi de momentul apariţiei simptomatologiei – cu cât simptomele apar mai rapid după ingestie, cu atât intoxicaţia este mai gravă”, arată Direcția de Sănătate Publică Iași.

Cât de grave pot fi intoxicațiile cu ciuperci

Intoxicaţiile cu ciuperci se caracterizează prin: tulburări digestive: greţuri, vărsături, dureri de stomac, diaree, hepatită acută toxică şi insuficienţă hepatică; tulburări neurosenzoriale: mioză (micşorarea pupilelor) sau midriază (dilatarea pupilelor), agitaţie, dezorientare temporo-spaţială, confuzie, delir, halucinaţii vizuale şi auditive, convulsii, comă; tulburări cardiovasculare: bradicardie sau tahicardie, hipotensiune arterială sau hipertensiune arterială; tulburări hidroelectrolitice, cu risc de deshidratare severă la copii şi vârstnici; tulburări renale: insuficienţă renală funcţională şi/sau organică; simptome generale: frisoane, febră, transpiraţii, uscăciunea mucoaselor sau dimpotrivă hipersecreţie salivară şi renală.

Intoxicațiile cu ciuperci sunt considerate urgenţe medicală, și pot avea o evoluţie gravă, uneori letală de aceea este obligatorie apelarea numărului de urgenţă 112 şi prezentarea imediată într-un serviciu medical de urgenţă, arată specialiștii în sănătate publică.

Pentru a preveni apariţia unor astfel de intoxicaţii, recomandările specialiștilor sunt următoarele:

„Evitaţi să consumaţi ciuperci sau bureţi de la comercianţi care nu pot face dovada avizului fito-sanitar. Evitaţi să culegeţi şi să consumaţi ciuperci sau bureţi din pădure, chiar dacă le cunoaşteţi că sunt comestibile, deoarece multe ciuperci comestibile din flora spontană a ţării noastre au suferit mutaţii devenind otrăvitoare. Întrucât copiii cu vârste mici sunt mai sensibili decât adulţii şi pot face forme de intoxicaţii foarte grave, chiar letale, nu-i hrăniţi cu mâncăruri pe bază de ciuperci”, arată DSP Iași.

Amanita Muscaria, „regina” ciupercilor otrăvitoare

Cea mai faimoasă ciupercă otrăvitoare pe care amatorii de drumeții o pot întâlni, în special vara și toamna, în pădurile României se numește Amanita Muscaria (buretele pestriț sau muscarița), o ciupercă distinsă prin pălăria sa roșie sau purpurie, cu numeroase puncte albe. Piciorul este alb, umflat puţin la bază sau solzos, cu lamele albe sau albe gălbui. Este apreciată și pentru frumusețea ei.

Amanita Muscaria crește adesea în grupuri, în pădurile de foioase şi de conifere, atât la câmpie dar și limita superioară (alpină) de pădure.

Amanita Muscaria este clasată în rândul ciupercilor periculoase, deoarece conține alcaloidul numit muscarina. Efectul muscarinei se manifestă asupra inimii şi tubului digestiv, arată biologii. Simptomele apar foarte repede, la 1—4 ore de la consumarea ciupercilor şi se aseamănă cu o intoxicare alcoolică.

„Otrăvirea muscarianiană începe printr-un delir vesel sau furios, iar sensibilitatea şi memoria bolnavului sunt alterate. Apar dureri mari în regiunea stomacală, însoţite de vomitări şi diaree. De îndată ce aceste vomitări au avut loc, înseamnă că otrava a fost eliminată din organism. După aceasta bolnavul adoarme, iar la trezire cu greu îşi mai aduce aminte de cele întâmplate cu o zi mai înainte de consumarea ciupercilor. Convalescenţa durează circa 3—4 zile, după care bolnavul este complet vindecat. Pentru a putea lupta cu succes contra otrăvirilor, trebuie aplicat un tratament raţional şi la timp, în cazul otrăvirii cu ciuperci, dacă primul ajutor este prompt şi bine condus, chiar cei otrăviţi cu speciile cele mai periculoase pot scăpa”, arăta biologul Mitriţa Bahrim, în Revista Pădurilor (1963).

În ciuda riscurilor pe care le are consumul acestei ciuperci, unii oameni o consumă, fie preparată fie crudă, pentru a-i resimiți efectele halucinogene, în timp ce alții i-au atribuit puteri magice.

La fel de periculoasă este și Amanita pantherina (Buretele panterei), o ciupercă cu pălăria de culoare cafeniu-cenuşiu, lipicioasă pe timp umed, la bătrîneţe presărată cu solzi albi, dispuşi în cercuri concentrice. Și ea provoacă tulburări gastro-intestinale, cu vomitări repetate, însoţite de tulburări ale sistemului nervos care se manifestă printr-un delir vesel sau furios.

Ciuperca mortală din pădurile României

Cea mai periculoasă ciupercă din pădurile din România are denumirea științifică Amanita phalloides (Buretele viperei sau ciuperca albă). Se distinge prin pălăria cleioasă (pe timp umed), cu striații pe fața superioară, de culoare verzuie ori măslinie, cu plăci solzoase, mai ales în partea de la mijloc. Piciorul său este cu volvă dezvoltată şi cu inel alb. Există şi varietăţi cu pălăria brună sau galbenă, arată biologii.

Amanita phalloides are culoarea schimbătoare:, în tinereţe este verde și poate fi confundată cu pâinişoarele (Rusula virescens), iar la maturitate ajunge la culoarea albă, cum este ciuperca comună (Psalliota campestris), ambele fiind ciuperci comestibile. Amanita phalloides cauzează în trecut 95 la sută din cazurile mortale de intoxicații cu ciuperci. Amanita citrina (buretele de lămâie) şi Amanita Verna (Buretele primăvăratic) sunt aproape la fel de periculoase.

„Caracteristic pentru aceste ciuperci sînt resturile vălului universal, care rămân alipite de suprafața pălăriei, dându-i aspectul unei hărţi geografice. Aceste două ciuperci se recunosc uşor prin mirosul caracteristic de cartofi copţi”, arăta biologul Mitriţa Bahrim, în Revista Pădurilor (1963).

Potrivit omului de știință ciupercile care provoacă moartea conţin o substanţă toxică foarte violentă, descoperită în Amanita phalloides, care se numeşte phallina şi este solubilă în apă. Phallina dizolvă hemoglobina din globulele sângelui, producând hemoliza, astfel încât moartea se produce prin asfixiere înceată și fatală.

Intoxicația mortală cu ciuperci

Un singur exemplar de ciupercă conţine destulă phallină ca să omoare doi - trei oameni, arăta biologul.

La otrăvirea de tip phalloidian produsă de Amanita phalloides (Buretele viperei), Amanita citrina (Buretele de lămâie) şi Amanita verna (Buretele primăvăratic), simptomele apar destul de târziu, cam la 10—12 ore de la ingerarea ciupercilor, viaţa pacientului depinzând de rapiditatea cu care i se aplică tratamentul necesar.

„Primele simptome nu dau nimic grav de bănuit, pacientul simţind doar somnolenţă şi amorţeală, care sunt urmate de crampe şi arsuri stomacale şi apoi senzaţie de sufocare şi de sete imposibilă de potolit. Urmează sudori reci, vomitări puternice. Regiunea stomacală este aşa de sensibilă încât nu se poate atinge, iar pielea capătă culoarea galbenă cunoscută sub numele de gălbenare phalloidiană. După câteva ore, bolnavul arată obosit și se pare că, întâia criză a trecut, dar acalmia nu durează decât vreo două ore, după care criza revine, dar mult mai violentă, durerile sunt mai mari, apoi iarăși acalmie. Această alternanţă de crize şi acalmie se repetă de mai multe ori. Starea generală se agravează şi după 5—10 zile apar leşinuri frecvente. Adesea se observă nesiguranţă în mişcări, paralizie, slăbire treptată a pulsului, bolnavul pare istovit, dar totuşi este lucid. Dacă bolnavul scapă cu viaţă, rămâne slăbit pentru foarte multă vreme”, informa biologul Mitriţa Bahrim, în Revista Pădurilor (1963).