„Am văzut ce nu se mai vede în Franța”

„Am văzut ce nu se mai vede în Franța”

Alain Delon a fost invitat special la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), în anul 2017, unde a primit premiul pentru întreaga carieră. „Am văzut ce nu se mai vede în Franța, 3500 de oameni veniți într-o piață, deși nu sunt De Gaulle sau președinte. Este impresionant și gratificant mai ales când nu se întâmplă la tine acasă”, spunea legenda cinematografiei franceze la Cluj, în anul când aniversa 60 de ani de la debutul său în cinematografie.

Alain Delon a fost impresionat de atmosfera de festival din centrul Clujului, la prima sa vizită în România. Celebrul actor a spus la o întâlnire cu presa că, deși nu e De Gaulle sau președinte, 3500 de oameni s-au ridicat la Cluj în fața sa, scria la acel moment Actual de Cluj .

Am văzut ce nu se mai vede în Franța, 3500 de oameni veniți într-o piață, deși nu sunt De Gaulle sau Președinte. Este impresionant și gratificant mai ales când nu se întâmplă la tine acasa. Se spune că nimeni nu e profet în țara lui. Este adevărat. Eu sunt mai iubit în alta parte decât în Franța. Acolo tot timpul am deranjat. Ține de mentalitate”, spunea actorul.

În 2017, la TIFF, actorul a întâmpinat de public în Piața Unirii din Cluj la proiecția în aer liber a filmului Afacerea Pigot/ Pour la peau d’un flic (1981), thriller-ul regizat chiar de Alain Delon, îndrăgitul actor francez jucând și rolul principal.

Alain Delon a primit la Cluj premiul pentru întreaga carieră și a avut o întâlnire cu presa.

Dragostea e cel mai important lucru din viaţă, lucrul care mă interesează cel mai mult în viaţă, e lucrul pe care îl iubesc cel mai mult, dragostea, iubirea, iubesc femeia, femeia e iubirea, încă nu sunt gay”, a spus atunci actorul.

Femeilor le datorez totul, lor le datorez totul, ele m-au făcut să vreau să citesc în ochii femeilor <eşti cel mai bun, cel mai important. În dimineața dinaintea primului film pe care l-am făcut – Quand la femme s’en mêle (Când se amesteca femeia) – regizorul Yves Allégret mi-a spus – fii ceea ce eşti, priveşte cum priveşti tu, zâmbeşte cum zâmbeşti tu, vorbeşte cum vorbeşti tu, spune cum spui tu, nu juca, fii tu însuţi, trăieşte”, a mai spus Deon și a subliniat că, înainte să plece, ar dori să joace într-un film cu regizor femeie.

Aş vrea ca, înainte să plec definitiv, să fac un film cu o femeie regizor, nu mi s-a propus până acum să joc, dar mi-ar plăcea acest lucru”, a mai subliniat Delon.

Tot atunci, a fost aplaudat de jurnaliști când a spus că nu s-a îndrăgostit până acum de o femeie din România, însă că speră să o facă.

Actorul a mai declarat la întâlnirea cu presa, la Cluj, că a preferat să se retragă și să nu se mai ocupe de cinematografie pentru că nu au mai rămas oameni de valoare ca cei care l-au inspirat și format și preferă să rămână cu amintirile plăcute decât să facă lucruri în care nu crede.

Perioada actuală nu are personalităţi care să mă intereseze. Înainte să plec definitiv, mai am un proiect pentru teatru şi unul cinematografic pentru iarna aceasta”, a adăugat actorul. „Nu cred ca o sa ma vedeți într-un film cu fiii mei. Poate existau oameni care în vremea mea ar fi scris ceva pentru clanul Delon, dar cei de acum ar scrie așa ceva doar ca o afacere”, a mai precizat actorul francez.

Alain Delon a menţionat că nu ştie foarte multe despre cinematografia românească, dar că a văzut anul trecut filmul „Bacalaureat” care i-a plăcut și că acceptat să vină la TIFF pentru că nu e la fel de comercial ca Festivalul de la Cannes.

Probabil nu mă mai plac cei de la Cannes şi nici eu pe ei. Ce să caut eu acolo?”, spunea Delon.

Alain Delon a mărturist însă că de România îl leagă ceva semnificativ, colaborarea cu Elvira Popescu, una dintre femeile pe care le-a admirat cel mai mult, alături de Simone Signoret: „Am debutat în teatru în 1960, la teatrul Elvirei. Am jucat cu ea o piesă în care regizor era Visconti, în care jucam alături de Romy Schneider“.

Actorul a mai mărturisit atunci că e greu să trăiești cu tine însuți.

Toată viață am făcut ce am vrut, am trăit cum am vrut, am iubit, am făcut lucrurile bine și este ceva de neprețuit. Totuși nu știi cum ești perceput în astfel de condiții. E greu să trăiești cu tine însuți”, mai spunea Alain Delon la prima sa vizită în România, în 2017, la Cluj.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...