„Am tăcut destul. Voi spune lucruri care vor deranja”/Rareș Bogdan amenință cu dezvăluiri despre dosarul 10 august!/Ce a postat la miezul nopții
„Am tăcut destul. Voi spune lucruri care vor deranja”/Rareș Bogdan amenință cu dezvăluiri despre dosarul 10 august!/Ce a postat la miezul nopții
„După 20 august voi ieși, voi fi un jucător agresiv. Voi spune lucruri și voi spune cine l-a scos din dosar și îl protejează pe Cătălin Paraschiv. Este foarte important să știm rolul pe care l-a jucat Cătălin Paraschiv la 10 august. După 20 august voi spune lucruri care vor deranja, dar vreau să-mi recâștig respectul public”, a declarat europarlamentarul Rarel Bogdan, prim vicepreședinte PNL, luni seară la Realitatea TV.
”Au trecut doi ani de zile, în care am așteptat să se facă dreptate. Au fost momente pe care nu le voi uita niciodată. Realitatea a fost principala televiziune care a transmis realitatea rușinoasă din piață. Gesturile de închidere a dosarului decredibilizează justiția din România. Pentru mine, prima dată a fost șocul închiderii dosarului. Fiind prim-vicepreședinte al partidului de guvernământ, am preferat să nu comentez decizia. Am refuzat orice intervenție, orice interviu pe tema 10 august”, a mai spus Bogdan.
La miezul nopții, liderul PNL a și postat un text pe Facebook:
„Dreptate!! Vinovații trebuie să plătească!
Vor trece tot 30 de ani până ne vom apropia de adevărul juridic în Dosarul „10 august”? Trăim de 30 de ani într-un stat bolnav, care nu-și apără cetățenii. Uite-așa se decredibilizează Justiția!
Constat că unele instituții ale statului nu fac niciun efort să înțeleagă că sunt în slujba cetățenilor! Am senzația că jandarmii n-au priceput nimic din ce s-a întâmplat acum 2 ani, se comportă după un șablon învechit, comunistoid, iar o parte din Justiție îi apără, din incompetență, ticăloșie/complicitate sau inerție exact pe cei care au confiscat-o sau au încercat din răsputeri să o pună în slujba PSD.
Pe ce lume trăim? Aproape 800 de plângeri pentru violențele din 10 august 2018 sunt halucinații? N-a văzut o țară întreagă, și nu doar ea, cum au fost gazați protestatari pașnici, femei, copii, vârstnici, cum au fost bruscați oameni cu mâinile ridicate deasupra capului, cum turiști au fost puși la pământ fără noimă, într-un exces de zel inconștient, cum jurnaliști au fost agresați cu o plăcere criminală?
Oare un dosar crucial pentru sănătatea noastră poate avansa doar în urma presiunilor publice ale unor oameni ce refuză să se predea infractorilor?
Mai există dreptate în România, dreptate pentru oamenii cinstiți, care nu mai înghit traseismul sau idiocrația, sau ea funcționează doar când trebuie acoperiți niște mediocri, corupți, niște grupuri de interese nesimțite și politicieni mizerabili? Oare vocea românilor care se mobilizează să spere, cu ultimele puteri, că ticăloșii vor plăti, va fi, vreodată, auzită?”