Comisarul.ro a publicat acest articol în 2015:

Publicația The Village a aflat de la expertul militar independent rus Pavel Felgenhauer care sunt problemele și greutățile cu care se confruntă Forțele Armate ale Rusiei, de ce principala amenințare a țării este concentrată în Asia Centrală și de ce politicienii ruși tind mereu să distrugă SUA. Felgenhauer confirmă şi temerile multor oficiali şi experţi occidentali conform cărora Rusia se pregăteşte pentru un război care este preconizat pentru anii 2020-2025.

- În primăvara anului trecut, i-am văzut pe „oamenii politicoși”. Se pare că forțele armate ale Rusiei, de la care nu aștepți nimic bun, pot să devină, la un moment dat, moderne și efective. Așa stau lucrurile?

- Să nu confundăm înarmarea, echiparea și disciplina. Îndeplinind politicos ordinele, soldații pot fi înarmați cu arcuri și bâte. În același timp, și o hoardă poate fi înarmată cu echipament modern.

Da, Rusia are unități bine pregătite. Un anumit nivel de disciplină în forțele noastre armate a fost menținut mereu, nu spun că s-au transformat într-o bandă de bandiți ce jefuiește mulțimea. Dar în ansamblu, forțele armate ruse rămân urmă și nu sunt pregătite pentru un război сontemporan.

Programul de reînarmare până în 2020 arată că forțele armate actuale nu sunt moderne. Au existat încercări serioase de a moderniza, dar succese nu au fost înregistrate. Un exemplu în acest sens sunt luptele din Donbas, unde se luptă ca acum 50 de ani. Asta nu înseamnă că nu poți să lupți astfel. Poți, mai ales dacă inamicul tău luptă ca tine. Însă o confruntare directă cu forțele occidentului nu este recomandată, pentru s-ar alege praful din armata noastră.

- Care este procentul unităților moderne din cadrul Forțelor Armate ruse, câți dintre ei sunt ”oamenii politicoși”?

– ”Oamenii politicoși” nu sunt altceva decât trupele speciale care au ocupat aeroportul din Semferopol. Ei sunt disciplinați și destul de bine pregătiți. Da, aceștia se deosebeau foarte bine de cazacii și războinicii îmbrăcați în uniforme de camuflaj. Dar înarmarea și echiparea soldaților nu corespunde nivelului de modernizare. La noi nu se produc arme de calibru mic moderne, nu se produc gloanțe corespunzătoare, nu se produc obuze de artilerie – la război se trage din vechituri. Nu avem pușcă cu lunetă corespunzătoare, nici lunetisti. Există o mână de specialiști la Forțele Speciale – cu arme și gloanțe străine . Au fost cumpărate câteva de peste hotare, dar în cantități mici. Tancurile noastre sunt niște zdrențe, o știe toată lumea.

Tancul sovietic este mort. Să recunoști acest lucru este greu din mai multe motive, dar toți au înțeles acest lucru. Ele sunt cumpărate de acele state, unde nu există problemedemografice. În Donbas, pe o parte și pe cealaltă, se luptă cu tehnica noastră, iar aceasta arde ca o lumânare.

Aeronavele noastre nu pot susține în mod eficient unitățile de infanterie, pe timp de noapte și pe vreme rea. Avem o problemă cu motoare moderne. Cu utilajul electric aerian, la fel, avem mari probleme. Nici până astăzi nu am reușit să creăm un radar modern. Acestea sunt produse în diferite țări, dar elementele ce le completează sunt produse doar într-o singură țară, SUA. De exemplu, este un element pentru antenă, care este produs doar de americanii de la Raytheon. Până acum am tot cumpărat-o, dar nu mai putem, iar să producem ceva propriu nu ne reușește.

Churchill spunea: ”Rusia nu este atât de puternică pe cât îți este frică și nu este atât de slabă pe cât își dorești să fie”. Forțele Armate din trecut nu au fost chiar atât de rele, dar nu sunt atât de bune în prezent.

- E posibilă o confruntare directă cu NATO în condițiile actuale?

- Da, ne pregătim pentru asta. Altfel cum s-ar explica programul de reînarmare pentru care s-au alocat atâția bani? Șeful Statului Major Valerii Gherasimov a declarat deschis că forțele noastre armate se pregătesc pentru un război mondial. E o chestiune inevitabilă.

- Când s-ar putea întâmpla asta?

- Cred că prin anul 2025. Programul de reînarmare a fost demarat pornind de la premisa că după 2020 trebuie să fim pregătiți pentru un război mondial sau conflicte regionale majore-cum ar fi războaiele pentru resurse.

Politica noastră se bazează pe raționamentul că va intra în funcțiune așa-numită Capcană Malthusiană. Va fi o criză mondială gravă, resursele vor fi limitate, iar rolul Rusiei va crește concomitent cu riscurile. Toată lumea poate să năvălească asupra noastră ca să ne sustragă resursele naturale de pe teritoriul nostru imens și din Arctica. Iar noi vom încerca să respingem aceste atacuri din toate părțile.

Principalul inamic e, desigur, SUA. Într-o măsură mai mică – China. Prin urmare trebuie să construim un perimetru de apărare în care intră și Ucraina. Pierderea Ucrainei înseamnă o fisură mare în perimetru, ceea ce ne lăsa dezarmați în fața pericolului. De aceea trebuie să menținem Ucraina cu orice preț.

Problema principală cu care sunt de acord toți militarii este faptul că evenimentele din Ucraina au început într-un moment inoportun, pentru că nu am reușit să ne reînarmăm. Cel mai bine ar fi fost dacă războiul începea prin 2018-2020.

- Cum reacționează NATO?

- Acum câteva săptămâni a avut loc o ședință a miniștrilor apărării la care a fost adoptat un program de pregătire pentru un război cu Rusia. Au votat toate statele, inclusiv Ungaria și Grecia. Au fost luate măsuri concrete. Țările baltice sunt considerate de NATO drept direcția cea mai vulnerabilă, de aceea se creează în prezent un corp european cu reacție rapidă. Comandamentul va fi stabilit în Polonia. Deocamdată, europenii dispun de 30 mii de soldați, unitățile militare vor fi dislocate în state diferite, dar comandamentul va fi același. Vor mai fi create șase comandamente de-a lungul frontierei de est a Alianței Nord-Atlantice cu scopul de a coordona forțele suplimentare de întărire cu armatele naționale. În momentul culminant al operațiunii din Afganistan au fost 140 mii de soldați, aici, în Europa, împreună cu americanii, cifra ar putea fi aceeași. Pentru concentrarea forțelor e nevoie de o lună sau o lună și jumătate. Războiul e o mare problemă logistică și tehnologică, dislocarea unor trupe militare nu e ca și cum ai chema un taxi – ai sunat și peste cinci minute ți-a venit mașina la scară. În cazul dat e vorba de zile, săptămâni și luni. E nevoie de mult efort și de o bună pregătire pentru gestionarea maselor mari de oameni.

- Dacă armata rusă s-ar ciocni cu NATO, ar semăna confruntarea asta cu o luptă dintre spanioli și aborigenii indieni?

- Da. Diferite state au un nivel diferit de înarmare și pregătire, dar ele pot să acționeze împreună. Esența și scopul NATO este de a instrui statele să comunice în același limbaj de comandă, de a standardiza calibrele și utilajele. Desigur, forțele europene sunt mai slabe decât cele americane, însă ele pot să acționeze împreună destul de bine. În cazul unui conflict în statele baltice, la NATO s-ar putea alătura finlandezii și suedezii. Fără utilizarea armei nucleare noi nu avem nicio șansă.

- Statul Islamic amenință Rusia?

- În Orientul Mijlociu situația riscă să se destabilizeze, mai ales în Uzbekistan. Nu pot să-mi imaginez ce se va întâmpla după moartea președintelui Islam Karimov, care nu are urmași, într-o țară cu o populație musulmană care trăiește la limita sărăciei. În perioada sovietică, islamul a fost marginalizat în toate statele din regiune. În Valea Fergana, în schimb, a rămas. Există Mișcarea Islamică din Uzbekistan (MIU) – războinici salafiști, hardcore adevărat. Bazele lor se aflau în Afganistan, dar după venirea americanilor ei s-au stabilit în Vaziristan. Ei sunt războinici islamiști încăpățânați și bine pregătiți. MIU l-a recunoscut pe califul Statului Islamic, iar acesta, la rândul lui, l-a numit pe șeful mișcării emirul său în Asia Mijlocie. Dacă s-ar începe destabilizarea situației în Uzbekistan, ei ar putea intra ușor în țară. În Uzbekistan ar putea avea loc o revoluție islamică, ca în Egipt. Dar marea diferența constă în faptul că Uzbekistanul nu are o armată puternică, care să poată lupta cu islamiștii.

Destabilizarea Orientului Mijlociu e cel mai grav pericol, pentru că e vorba de zeci de milioane de refugiați, pierderea cosmodromului Baikonur și altor obiective strategice cum ar fi poligonul Sarî-Șagan și complexul optico-electronic „Okno”, care nu pot fi înlocuite. E vorba de încetarea lansării rachetelor în spațiului cosmic. Nu vom mai fi o putere spațială. Dacă va cădea Uzbekistanul, iar noi vom fi împotmoliți în Ucraina, vom avea mari probleme pe două fronturi.

- Cum rămâne cu armamentul nuclear? Politicienii ruși amenință regulat că vor șterge SUA de pe fața pământului. Totodată, am aflat recent că a căzut ultimul satelit al sistemului rus de identificare a startului rachetelor balistice.

- Forțe nucleare avem, dar nimeni nu va verifica cât de funcționale sunt acestea. S-au alocat sume enorme în reanimarea sistemului de prevenire a atacurilor cu rachete, a fost lansată rețeaua de calculatoare Skynet care a înlocuit sistemul învechit din anii 80. Detalii nu se cunosc, informația este secretă, dar, cel mai probabil, componentele au fost importate. La vară trebuie să fie lansat un satelit care îl va înlocui pe cel căzut. Dacă operațiunea va eșua, atunci producerea unui nou aparat va fi dificilă, pentru că piesele sunt de import. În ultimul timp, toți sateliții erau construiți pe platforme franceze, iar 90% din componente erau de origine străină.

- Dmitri Rogozin a declarat că SUA ar putea distruge 90% din potențialul nostru nuclear. E adevărat?

- Până nu demult, SUA nu vedea în Rusia un inamic, deși acum o face cu mare plăcere. Americanilor le este mai convenabil să aibă Rusia în calitate de adversar decât Statul Islamic. Altfel nu s-ar justifica construcția submarinelor nucleare. Generalii care conduc astăzi armata americană și-au început serviciul în perioada Războiului Rece. Prin urmare, ei sunt obișnuiți și înțeleg bine situația.

Amenințările cu un război nuclear s-au pronunțat și în trecut. Nu e nimic nou. Termenii folosiți în Războiul Rece revin în discursul public. E vorba de brinkmanship – „balansarea la marginea unui dezastru”. Una din părți amenință cu războiul nuclear și pentru că rezultatul nu poate fi decât MAD (mutual assured destruction – distrugere reciprocă garantată), cealaltă parte cedează. Maestru în folosirea acestei politici a fost Secretarul de Stat, Henry Kissinger, care a folosit-o în timpul conflictului din Orientul Apropiat în 1973. El a explicat câteva zile la rând conducerii sovietice că șeful lui, Richard Nixon, e un anticomunist nebun, care se îmbată cu whisky (ceea ce, de fapt, era adevărat) și e gata să apese pe butonul roșu. Sovieticii s-au lăsat convinși și s-au retras din Orientul Apropiat. În timpul Războiului Rece, Occidentul folosea adesea acest mecanism, pentru că, din punct de vedere al armamentului convențional, statele care făceau parte din Acordul de la Varșovia prevalau, dar sub aspect nuclear erau în urma americanilor. Acum situația este diferită. Rusia e mult mai slabă la capitolul dotare cu armament convențional. Îi rămâne doar argumentul nuclear. Desigur, folosirea armelor nucleare este imposibilă, altfel din Rusia s-ar alege numai scrumul, de aceea noi vom recurge la amenințări, încercând să convingem Occidentul să facă concesii, ca să evite dezastrul. E o metodă verificată, la fel ca și războaiele-proxy. Ceea ce se întâmplă în Donbas e un război-proxy, cum a fost în Vietnam, Afganistan. A revenit Războiul Rece, au revenit și tacticile Războiului Rece. Mai ales că există oameni care și-au început serviciul în anii 1970 și țin minte bine aceste momente. La fel ca Putin.

- Care va fi soarta Ucrainei?

- Va fi o pace fragilă, după care va urma o agravare a situației la sfârșitul primăverii sau la începutul verii. Ambele părți au nevoie de o pauză. Campania de iarnă se termină, pe urmă va începe campania de vară. Scopul Rusiei e clar – reinstaurarea controlului asupra Ucrainei. Rusia nu e interesată de orașul Debalțeve, ci de Kiev. Atâta timp cât obiectivul nu e atins, războiul va continua. Războaiele-proxy pot să dureze zeci de ani. Nimeni nu va permite Ucrainei să fie un aliat al Occidentului, ca tancurile americane și germane să ajungă lângă Poltava. Pacificatori străini nu vor fi în Donbas, e clar, iar pe ruși, regimul de guvernare ucrainean nu-i va accepta. De fapt, pacificatorii nu se deosebesc de observatorii OSCE. Ei pot doar să se apere. Pacificatorii nu luptă, ci patrulează o zonă demilitarizată.

- Prin urmare, pace nu va fi?

- Deocamdată nu. Nu văd o rezolvare pașnică a conflictului.

Distribuie Distribuie Comentarii