„Am leșinat când a venit. Mi-a adus pensia de la 7.300 la 4.800. E posibil așa?”

„Am leșinat când a venit. Mi-a adus pensia de la 7.300 la 4.800. E posibil așa?”

Noua lege a pensiilor face victime printre seniori. Sunt afectați în special cei care au avut stagii de cotizare mai mici deși au lucrat o viață în condiții grele de muncă. Vorbim despre foștii mineri, CFR-iști, petroliști, siderurgiști. Unii dintre ei au fost șocați când a ajuns poștașul cu decizia de recalculare. Așa a pățit și un fost mecanic de tren, care povestește că a leșinat când a văzut decizia, scrie Digi24 .

Domnul Vasile a lucrat ca mecanic de locomotivă toată viața. Când a venit poștașul, a fost șocul vieții lui. Condițiile grele de muncă i-au fost răsplătite când a ieșit la pensie, primea peste 7.000 de lei. După decizia de recalculare, cuantumul i-a scăzut cu mai bine de 2.500 de lei.

Vasile Apătroaiei - pensionar: Mi-era rău, am leșinat când mi-a venit asta ieri. Am fost fochist, la 18 ani dădeam cu lopata la locomotiva cu aburi. Am lucrat numai pe locomotivă, vreo 2 ani și ceva, 3 ani am avut condiții normale, am ieșit la pensie. E posibil domnule așa ceva? S-a muncit corect și munca, știți, în condiții grele. Și uite: mi-a adus pensia de la 7.300 la 4.800. E posibil așa? Uite, uitați-vă aici: nu e nimic. E posibil așa ceva?

Rodrigo Maxim - președinte Sindicatul pentru Unitatea Salariaților CFR Călători: La cei care sunt în condiții de muncă speciale, cum sunt mecanicii de locomotivă, mecanicii ajutori și mecanicii instructori, aceștia pierd. Se elimină indicele de corecție, acel indice de corecție era aplicat punctajului mediu anual și creștea cu 10- 20-30%, acel punctaj mediu anual în funcție de anul în care s-a ieșit la pensii și de coeficientul de corecție care era în anul respectiv. Scoțându-l, eliminându-l automat rezultă pensii mai mici după recalculare.

În aceleași condiții au fost taxați și minerii. Cei care au lucrat în subteran erau declarați cu un stagiu de cotizare complet după 20 de ani de muncă. După noua recalculare, ei au fost declarați cu un stagiu de cotizare incomplet, motiv pentru care noua pensie a fost calculată chiar și la jumătate.

Constantin Crețan - președinte Federația Națională a Muncii: Casele de pensii i-au păcălit pe mineri și energeticieni și suntem în instanțele de judecată. Când fac calculație la pensie, fac reducerea de acei ani, respectiv 13 și 15 ani pentru cei de la subteran, calculul și la cuantumul pensiei. Avem oameni care au pensiile foarte, foarte mici, diminuate la jumate tocmai datorită acestei chestiuni.

Șeful Casei de Pensii a declarat într-o intervenție la Digi24, că cei cu condiții deosebite și speciale de muncă nu sunt penalizați, ci beneficiază în continuare de avantajele grupelor de muncă. Totuși, pensiile lor nu vor fi indexate la începutul anului.

Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu: Nu li se mai indexează pentru că au un cuantum mărit al pensiei. Alți pensionari care sunt sub ei trebuie să ajungă la acest cuantum, iar apoi vor crește toți la fel. Nr de puncte contează. Nu a scăzut pensia. Omul primește aceeași pensie. Oamenii să primească cuantumul cel mai avantajos.

Aproximativ 720.000 de pensionari care au primit o nouă pensie mai mică vor trebui să aștepte ca noul cuantum al pensiei, indexat cu rata inflației să îl depășească pe cel în plată pentru a beneficia de o majorare. Adică, nu vor primi nimic în plus la indexarea din 2025.


Citește și:

populare
astăzi

1 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

2 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

3 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

4 Foarte interesante amănunte...

5 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron