Am ajuns și aici: Nuclearelectrica va fi condusă de un pițipoi politic de la ALDE! Specimenul este interpusul unei bășini din Argeș, Gerea.
Am ajuns și aici: Nuclearelectrica va fi condusă de un pițipoi politic! Specimenul este interpusul unei bășini din Argeș, Gerea. Un secretar de stat in Ministerul Energiei, membru ALDE, recompensat cu multe functii in companii de stat, a fost numit seful Consiliului de Administratie al Nuclearelectrica!
Noul Consiliul de Administratie al Nuclearelectrica si-a ales, miercuri, presedintele: Robert Tudorache, secretar de stat in Ministerul Energiei, seful ALDE Pitesti, apropiat de Andrei Gerea, fost ministru al energiei si actual deputat ALDE de Arges. A fost consilier al fostului ministru Andrei Gerea, pozitie din care a fost recompensat cu o multime de sinecuri in companii energetice de stat, castigand din toate acestea peste 155.000 lei in 2015. Tudorache va conduce un Consiliu de Administratie format in mare parte din persoane numite doar pe criterii politice, fara pregatire in domeniu, printre acestea aflandu-se o subalterna a premierului Grindeanu si un liber profesionist de la ALDE.
De altfel, nici Tudorache nu are vreo pregatire in domeniul energiei, singurul aspect care il leaga de acesta fiind acele sinecuri primite in perioada in care a fost consilierul lui Gerea. De profesie avocat, in 2015, anul in care l-a consiliat pe Andrei Gerea, a primit mai multe functii in companii de stat, potrivit unei declaratii de avere completata in iunie 2016.
Actualul Consiliu de Administratie a fost numit saptamana trecuta de catre actionarii Nuclearelectrica, pe o perioada de 4 luni. Astfel, si Bogdan Tudorache a fost numit seful CA pe o perioada de patru luni, potrivit anuntului privind numirea, transmis catre BVB.
La fel ca ministrul energiei Toma Petcu, tot ALDE, Robert Tudorache nu stie cand au fost puse in functiune reactoarele 1 si 2 de la Cernavoda. Potrivit unei declaratii oferite unei publicatii argesene, Tudorache a spus ca cele doua reactoare se apropie de 30 de ani de functionare. In realitate, primul reactor are 21 de ani de functionare, iar al doilea 10. Si ministrul energiei a incurcat anii, zilele trecute, la Antena 3, spunand ca primul reactor a fost pus in funtiune in 1992, in realitate fiind 1996.
Culmea este ca printre cei sase noi membri propusi de Ministerul Energiei, in calitate de actionar, se afla si doua persoane cu pregatire in domeniul nuclear, insa criteriul politic a fost mai important pentru numirea presedintelui CA.
Cei sase membri numiti de Ministerul Energiei
Eva Georgeta Andreas este una dintre propunerile pentru functia de membru in Consiliul de Administratie. Din martie 2017, Andreas lucreaza la cabinetul premierului Sorin Grindeanu. De altfel, a lucrat cu Sorin Grindeanu mai multi ani, in perioada 2004-2017 fiind sef serviciu, la Relatii Externe, in cadrul Consiliului Judetean Timis. In perioada 2001-2004, a fost inspector de specialitate, gradul III, in Consiliul Judetean Timis. A terminat Facultatea de Drept, la Universitatea Europeana din Lugoj.
Cristian Romulus Anton (ALDE) este o alta propunere, chiar daca nu are nicio pregaire in domeniu. In perioada mai 2013-februarie 2016 a fost consilier al presedintelui ANAF. In CV nu scrie ce a facut din februarie 2016 pana in prezent, insa pe o lista cu candidatii ALDE pentru Consiliul General al Municipiului Bucuresti este trecut la liber profesionist. In perioada septembrie 2012- mai 2013, a fost consilier in Ministerul Economiei. In perioada martie 2011- august 2012, a fost director general la High Wash SRL. A studiat la Universitatea Romano- Americana.
Ionut Misa, secretar de stat in Ministerul Finantelor, este o alta propunere. Pana la aceasta numire, a fost directorul general al Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din ANAF. Acesta s-a facut remarcat in octombrie 2016, cand a anuntat ca aproape un miliard de euro au fost scosi din Romania de catre companii, in ultimii cinci ani.
Robert Tudorache este un alt secretar de stat, de data aceasta in Ministerul Energiei, care este propus pentru functia de membru CA al Nuclearelectrica. Tudorache este seful ALDE Pitesti, apropiat de Andrei Gerea, fost ministru al energiei si actual deputat ALDE de Arges. Tudorache a candidat fara succes la Senat, pe listele ALDE Arges, insa a ajuns consilier local, dupa alegerile din vara. A fost consilier al fostului ministru Andrei Gerea, pozitie din care a fost recompensat cu o multime de sinecuri in companii energetice de stat, castigand din toate acestea peste 155.000 lei in 2015. De profesie avocat, in 2015, anul in care l-a consiliat pe Andrei Gerea, a primit mai multe functii in companii de stat, potrivit unei declaratii de avere completata in iunie 2016.
Cristian Gentea este unul dintre singurele doua persoane propuse, care au pregatire in domeniu. Acesta este cercetator stiintific in domeniu, iar din 2012 ocupa functia de director adjunct Securitate Nuclearea, la Sucursala Cercetari Nucleare Pitesti. A studiat la Facultatea de Fizica si este inginer fizician.
Florin Constantin Tatar are, de asemenea, pregatire in domeniu. In perioada 2012-2016 a fost presedintele Agentiei Nucleare si Deseuri Radioactive. Din 2008 pana in 2012 a detinut o serie de functii la Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare. In 2007 a fost sef proiect special la Nuclearelectrica, iar in perioada 2005-2006 a fost director in cadrul Nuclearelectrica. A mai detinut o serie de functii la Agentia Nucleara, CNE Cernavoda si ICN Pitesti. Are un doctorat in domeniul Management in Inginerie Industriala.
Statul roman, prin Ministerul Energiei, detine 82,5% din actiunile Nuclearelectrica.