Alte cinci persoane au fost puse sub acuzare de DNA în dosarul de corupție de la CJ Brașov
Procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale sub control judiciar în cazul altor cinci persoane, printre care se află și funcționari de la Consiliul Județean Brașov, în dosarul de corupție în care sunt implicați Aristotel Căncescu și deputatul Ion Diniță.
Potrivit unui comunicat al DNA, este vorba de Claudia Corina Crăciun, director executiv Direcția Administrație Publică Locală din cadrul Consiliului Județean Brașov; Cristian Emil Cirică, Mircea Constantin Popa, Ioan Boțoman și Maria Gheorghieș acuzați de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Anterior, în același dosar au fost puși sub acuzare președintele CJ Brașov, Aristotel Căncescu, Radu Ispas, administrator public al județului Brașov, Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Brașov și deputatul Ion Diniță.
Obiectul dosarului îl reprezintă fapte desfășurate în perioada noiembrie 2006 — noiembrie 2014, fiind legate de activitatea lui Aristotel Căncescu și Radu Ispas, care și-au folosit funcția publică de autoritate locală pentru interesele proprii și ale firmelor SC Gotic SA și SC Ramb Sistem SRL.
Aceste două firme dețineau cvasi — totalitatea contractelor derulate cu CJ Brașov, întrucât le erau acordate preferențial, prin încredințare directă, ca urmare a dispoziției inculpatului Căncescu Andrei Aristotel.
Astfel, firma SC Gotic SA, reprezentată de Ion Diniță, a primit, în perioada 2006-2007, două contracte care aveau ca obiect întreținerea, reparația și salubrizarea drumurilor județene, respectiv execuția, finalizarea și întreținerea drumului Rupea — Racos.
Valoarea celor două contracte a fost mărită artificial, prin semnarea unor acte adiționale, documentele fiind semnate din partea CJ Brașov de Aristotel Căncescu, Emil Cirică și Claudia Crăciun.
Procurorii susțin că facturile au fost plătite prin ordine de plată semnate de Aristotel Căncescu, iar din înscrisurile depuse la dosar de Consiliul Județean a rezultat că la decontarea acestor sume de bani au stat situații de lucrări semnate de Ioan Boțoman, în calitate de diriginte de șantier.
Prejudiciul calculat de DNA în cazul celor două contracte se ridică la peste 7 milioane euro.
De asemenea, în perioada 2007 — 2008, între CJ Brașov și SC Ramb Sistem SRL, administrată de Gabriel Bâgiu, au fost încheiate contracte pentru realizarea investiției 'Reabilitare, amenajare refuncționalizare Complex de agrement Tâmpa', în valoare de 8.082.044 lei și un alt contract în valoare de 1.739.762 lei privind realizarea investiției 'Amenajare suprafețe de joc — terenuri sportive la Liceul Andrei Șaguna'.
În cazul acestor contracte, procurorii susțin că reprezentanții CJ Brașov, printre care se afla și Emil Cirică, director executiv DIUAT, au acceptat plata unor sume nejustificate.
AGERPRES