Zilele trecute ONU anunţa că o mare parte din lume este pe cale de a se confrunta cu o foamete ”de proporții biblice” din cauza pandemiei. În acelaşi timp, vedem imagini din Statele Unite, cu mii de oameni care stau cu orele la cozi kilometrice pentru mâncare. Doar că americanii aşteaptă să primească o bucată de pâine în maşini scumpe, bine îmbrăcaţi şi înconjuraţi de gadgeturi. Imagini pe care nu le-am asocia tocmai cu foametea.

O parte din Aeroportul Internaţional din Pittsburgh (Pennsylvania, Statele Unite) a fost transformată într-o bancă de hrană pentru americanii care nu-şi mai permit să-şi cumpere mâncare. Mii de americani aşteaptă la cozi pentru a primi ajutorul oferit de ONG-uri americane. SUV-uri şi alte maşini pe care cei mai mulţi dintre noi nu şi le permit, se întind pe mulţi kilometri. Cum se explică acest paradox - americani ce par a fi mai bogaţi decât mulţi dintre români şi foarte departe de imaginile celor care mor de foame în Africa, să sufere de foame?

Totuşi, SUA au implementat câteva programe de sprijin şi asistenţă socială, precum Healthy Food Financing Initiative (Iniţiativa de sprijin financiar pentru mâncarea sănătoasă), din timpul administraţiei Obama, în 2010, prin care se încerca încurajarea micilor întreprinzători care produc şi vând alimente sănătoase să se dezvolte şi în zonele defavorizate, programe de oferirea a hranei în şcoli şi, cel mai important,  Supplemental Nutrition Assistance Program  (SNAP) prin care cei cu venituri foarte mici sau fără venituri primesc bani de mâncare.

Cine poate primi acest ajutor? Se face un calcul în funcţie de venitul anual al unei familii. Spre exemplu, beneficiază de SNAP o familie cu patru copii al cărei venit anual nu depăşeşte 31.000 de dolari, care primesc circa 133 de dolari de persoană, pe lună (sumele diferă în funcţie de venit, dar şi de statul în care locuieşte familia) - asta înseamnă, medie, cam 1,5 dolari pentru o masă.

Foamea spulberă stereotipuri

În Statele Unite, în peste jumătate dintre gospodăriile unde există problema lipsei de alimente nu sunt familii de culoare, iar două treimi dintre familiile cu copii aflate în această situaţie, au cel puțin un adult care lucrează şi de cele mai multe ori au un job cu normă întreagă, arată un reportaj realizat de  National Geographic .

În 2006, guvernul SUA au înlocuit cuvântul „foamete” în rapoartele şi statisticile care se referă la aceste familii cu sintagma „nesiguranță alimentară”, care descrie de fapt situaţia din gospodărie în care membrii nu aveau suficientă hrană, cel puţin în anumite perioade dintr-un an. Indiferent de termenul folosit de autorităţi, numărul americanilor care suferă de foame a crescut enorm în ultimii ani. Drept urmare, în situaţii de criză precum cea de acum, a pandemiei COVID-19 lucrurile ajung să fie dramatice.

În 2012, SUA aveau 48 de milioane de persoane aflate în starea de "nesiguranţă alimentară", cu peste 50% mai mulţi, faţă de câţi erau la mijlocul anilor'90.

În 1980, existau câteva sute de programe alimentare pentru situații de urgență în toată țara, astăzi mai sunt 50.000. Procurarea hranei a devenit o grijă majoră pentru milioane de americani. Practic, 1 din 6 persoane rămâne fără mâncare cel puţin o dată pe an. În cele mai multe ţări europene, media este de una din 20, potrivit nationalgeographic.com.

Problema foamei in SUA pare de domeniul absurdului. În multe dintre gospodăriile menţionate mai sus, de cele mai multe ori găseşti în frigidere doar muştar şi ketchup. În foarte multe se mâncă cel mult o dată pe zi, iar de cele mai multe ori acea masă constă fie în macaroane cu brânză sau conserve. Fructele şi legumele proaspete sunt puse pe masă probabil doar în primele zile de la plata SNAP - ajutorul pentru hrană primit de la stat.
Domeniile din care provin cei care primesc astfel de ajutoare sunt extrem de diverse - de la muncitori în agricultură, la profesori pensionari, până la imigranţi fără acte.

O altă nedumerire legată de aceşti oameni ţine de greutatea lor. Mulţi dintre cei pe care i-am văzut în reportajele din ultimele zile, stând la coadă să primească ajutoare cu mâncare, sunt supraponderali. Răspunsul e destul de simplu, totuşi. Alimentaţia proastă şi obezitatea merg mână-n mână. Pentru mulți dintre americanii flămânzi, kilogramele în plus sunt de fapt rezultatul unei diete sărace în nutrienţi - un efect secundar nedorit al foamei în sine, explică Melissa Boteach, vicepreşedinte al programului "Sărăcie şi Prosperitate" al Centrului American de Progres.

Aici locuieşte Jacqueline Christian, o tânără mamă, singură, are un serviciu cu normă întreagă, conduce o maşină sedan destul de confortabilă şi se îmbracă modern. Fiul ei, de 15 ani, este de asemenea bine îmbrăcat şi are o pereche de Air Jordans în picioare. Însă, ei locuiesc la centru al oamenilor fără adăpost, se îmbracă doar din magazine cu reduceri, iar adolescentul a a cosit peluzele caselor din jur o vară întreagă ca să îşi poată permite tenişii. Şi cu toate că cei doi primesc bonuri de mâncare în total de 325 de dolari pe lună, în cea mai mare parte din timp femeia abia are ce pune pe masă. Ea lucrează ca infirmieră la domiciliul clienţilor. Câştigă circa 7,75 dolari pe oră şi aleargă toată ziua dintr-o parte în alta a oraşului Houston pentru a ajunge la cei pe care îi îngrijeşte. Drept urmare, n-ar putea să lucreze ce lucrează dacă n-ar avea maşină. Iar după o zi lungă de muncă, seara, după ce îşi ia băiatul de la şcoală, în drum spre centrul în care locuiesc, îi este greu să reziste tentaţiei de a opri la un fast-food, unde un meniu e de regulă sub 10 dolari, mul mai ieftin şi, evident, mai rapid decât gătitul unei cine sănătoase.

Dar, zeci de mii de oameni din SUA trăiesc în ceea ce se numeşte "deşert al alimentelor" - adică au cel mai apropiat magazin la aproape un kilomentru distanţă de casă, nu au maşini pentru că nu-şi permit sau pentru că sunt fie prea bătrâni, ori prea bolnavi ca să le conducă. Transportul în comun, deloc ieftin, nu acoperă multe zone sau este insuficient. Şi de multe ori, chiar dacă ar putea găsi fast-food-uri sau mici magazie mai aproape (deşi acestea din urmă aproape au dispărut din multe oraşe), acestea nu primesc tichete sociale. În aceste "deşerturi" accesul la mâncarea sănătoasă, şi aşa de multe ori prea costisitoare, este extrem de dificil. Drept urmare cei de aici îşi fac provizii cu mâncare ultra-procesată sau conserve.

Problemele din agricultură

În zona rurală din statul american Iowa, renumită cândva pentru soulurile fertile, în 2007 se producea o şesime din întreaga producţie de porumb şi soia din SUA. Doar că acestea ajung pe mesele multora sub formă de sucuri carbogazoase - porumbul este folosit pentru porducerea îndulcitorului sau renumitele nuggets de pui prăjite în uleiul de soia. Până la urmă, acestea sunt produsele care primesc cele mai mari subvenţii din partea statului, care în 2012, a cheltuit aproximativ 11 miliarde de dolari pentru culturile de porumbul și soia, Iowa fiind printre statele care au primit cele mai mari subvenții, se mai arată în reportajul din National Geographic.

De la începutul anilor 1980, costul fructelor și al legumelor a crescut în medie cu 24%, în State. În timp ce, costurile băuturilor carbogazoase, îndulcite cu sirop de porumb - au scăzut cu 27%.

Criza coronavirus a făcut ca foamea să fie şi mai înspâimântătoare pentru cei aflaţi oricum în dificultate până acum. Circa 43% dintre americani fie au rămas fără loc de muncă, fie au avut salariile tăiate, de la declanşarea pandemiei în SUA, scrie  bbc.com .
Numărul şomerilor a ajuns la 26,4 milioane în ultima săptămână (mult peste întreaga populaţie a României). Ceea ce reprezintă peste 15% din forța de muncă din SUA. Guvernul american a alocat 2 trilioane de dolari pentru ajutoare sociale şi de şomaj, extinzând eligibilitatea pentru cei care nu se încadrau la ajutoarele de şomaj. Astfel, peste 16 milioane de americani, au primit o formă de ajutor social până pe 11 aprilie, mai scrie bbc.com.

Factorii care au dus la acest fenomen , al "insecurităţii alimentare", după cum o numesc americanii, sunt diverşi, de la aliementele sănătoase prea scumpe, probabil din cauza unei agriculturi prost subvenţionate, până la distanţele prea mari pe care trebuie să le străbată unii pentru a-şi cumpăra mâncare. În orice caz imaginea foamei de aici arată total diferit faţa de ce vedem pe alte continente, scrie  HotNews.ro .

Distribuie Distribuie Comentarii