SRI l-a umflat pe un ungur care umbla cu o petardă de 1 Decembrie și acum avem titluri enorme că s-a evitat un atentat terorist cu bombă în Covasna, acest cunoscut centru internațional de terorism. Circulând doar în ultimele zece zile prin Paris, Roma, St. Petersburg și Istanbul, adică niște orașe nervoase la maximum, în care TAB-urile stau în fața monumentelor istorice mai nou (niște taximetriști italieni încercau să alunge armata din față de la Coliseum pe motiv că sperie turiștii degeaba), și un Berlin Tegel în care finalmente se uită cineva la actele noastre de identitate mai atent (dar numai când pleci spre Paris sau Bruxelles) mă cam irită fumigăreala asta românească de fiecare 1 Decembrie sau 15 Martie. Să nu vie vreodată lupul, că Petrică tot face scandal și titluri tabloide de 25 de ani cu marea sperietoare maghiară! Și sper sincer, sincer de tot, că după ce asculți zeci de mii de naționaliști maghiari, șpăgari români, oameni politici,  vameși, patroni de club, oengiști și așa mai departe mai ești suficient de apt și de concentrat și pentru amenințările pentru care ai fost de fapt creat, de care numai obscuritatea noastră ne protejează în prezent și norocul chior.

Ați văzut ce s-a întâmplat în Afganistan cu un elicopter al Republicii Moldova? Oare ce Dumnezeu căutau acolo? Foarte probabil că un Dorel al politicii externe s-a gândit să pună Moldova pe harta lumii în acest fel, unde, se știe, era înainte mai degrabă o pată albă, oferind ONU un elicopter moldovenesc (din câte? scuzați întrebarea). Dat fiind că optesprezece vieți nu valorează mult pe nici un mal al Prutului (de la treizeci încolo, pe Dâmbovița, a început să se mai observe, dar numai dacă se întâmplă ceva chiar în centru), iată un fel de a a te afirma care la prima vedere poate părea fără risc. Cum fără risc poate părea și – exemplu ipotetic-  să bugetezi o divizie să supravegheze maghiarii și doar un detașament teroriștii pe bune. Al treilea război mondial nu pare destul să schimbe dorelismele din securitatea noastră.

Dorelismul, cu alte cuvinte impostura tupeistă fără leac, a ucis pe cei șaizeci de oameni de la Colectiv. Știu că lumea e supărată că justiția a început să dea drumul unor oameni care au fost la un pas să fie linșați de populație în primele zile după dramă. Toate astea nu dovedesc decât că statul de drept merge, în ciuda agendelor private care ating proporții de neimaginat (de exemplu, băsiștii care au pata pe Arafat și care la fiecare accident ne mai spun odată că Arafat e cazul să plece). Nu ai de ce să sacrifici țapi ispășitori, iar Justiția trebuie să fie independentă chiar de furia populară. Din păcate, răspunderea a fost difuzată bine, după cum urmează, pe capitole, între:

Legislatori. Între doreii reformatori băsiști de sub Emil Boc care au înlocuit controlul cu o declarație pe proprie răspundere pentru a simplifica viața patronilor, în loc să oblige organele statului să se coordoneze și să creeze un control unitar și nebirocratic, și doreii lui Piedone din Consiliul local care au votat și ei niște reguli proprii, de fapt neconforme cu restul legislației, ceea ce nici nu e rar.

Organizatori. Între ăia care au cumpărat, vândut și aprins niște artificii care nu trebuiau folosite în interior, sau s-au uitat la cei care o făceau fără un minim reflex de conservare.

Controlori. Între ăia care în loc să-și dea foc în piața publică atunci când au rămas prea puțini să facă controale regulate și la toată lumea, dar cu multe hârtii de completat (austeritatea, variantă românească) au preferat să abandoneze complet și să se acopere de hârtii.

Organizatorii sunt morți. La fel și câțiva oameni din personal care erau mai aproape. Devine chiar greu să găsești la ceilalți răspundere criminală. Nici măcar dovezi că s-a luat șpagă nu prea sunt.Și totuși, niște criminali sunt cu toții, ca orice oameni ale căror acte aduc moartea altor oameni. Pentru că, de la scris legislație la aprins artificii ale căror instrucțiuni nu le înțelegi sau pur și simplu la a te angaja la ISU că acolo are mama ta un cunoscut, luând slujba unuia mai bun dar fără pile, toate acestea sunt acte de impostură și în prezența unui risc impostura devine criminală. Nici nu mai e nevoie de corupție.

Decât că asta e corupția cea mai groaznică din România, nu șpăgile sau parandărătul, industrial cât a ajuns el să fie. Ci faptul că nu mai există șef la jandarmi sau poliție care să nu aibă doctoratul, deci să nu fie un impostor. Că marii strategi ai zilei de azi, Dan Mihalache la președinție și Vasile Dâncu la guvern, provin din guvernul Năstase, de parcă acolo era o universitate de elită pentru evidence based policymaking și buna guvernare. Că ținem seminarii la Universitatea București cu colegi de la Oxford despre etica aplicată fără a spune vreo vorbă despre mizeria etică a universităților din România. Că nici un institut al Academiei Române nu își afișează performanța de cercetare, deci cum să fie ei exemplu pentru alții, iar legătura dintre ce bani de cercetare obții (din bani publici măcar, români sau europeni) și ce invenții/citate aduci cu banii e așa de secretă în România că nici nu se calculează (că altfel s-ar scurge informația!). Că oamenii tineri din România sunt educați de liceu să copieze, ca și cum acesta ar fi secretul învățării, iar apoi merg la facultate, unde în Codul Etic asta se numește plagiat. Cresc fără să știe ce e exigența, mai ales autoexigența, pe care noi am avut norocul să o cunoaștem sub comunism, în vremurile cu zeci de oameni pe loc la unele facultăți, cresc în lumea unde best seller-urile pentru intelectuali nu au aparate critice, deci de unde să  știe generalul Tobă cine e Apud, chiar dacă a mai pus mâna pe o carte de Lucian Boia din când în când. În ce privește referenții, e moarte de om dacă încerci să trimiți vreo lucrare unui om calificat să îți dea o părere, unora le e teamă că se va afla că sunt ei, și spun încă o dată că plagiatul e nimic la români pe lângă decizia deliberată de a nu cita vreo autoritate, sau ignorarea lor sublimă. Dar aici orice cretin e sigur că are potențial, numai occidentalii răi și șefii invidioși pe talentul lor împiediecă pe oricine să ia vreun Nobel. Dar Nobelul e oricum superfluu când există pleașca, vorba lui Toader Paleologu, constând în slujbe și bani publici.

Și ce facem atunci? Ce face o țară în care legile scrise de Dorei și normele lor de funcționare au ajuns la punctul de la Colectiv, în care se vede că nu pot fi puse în aplicare în general, iar dacă sunt e mai rău decât dacă nu sunt? Verifici toate diplomele și refaci toate legile? Cine să facă acest efort, mai ales că avem în guvern doar câțiva eurocrați selectați prin concurs și care s-au întors acasă doar pe durată limitată, iar printre ei impostorii autoselectați își fac drum cu coatele în stilul cunoscut? Eu am făcut o coaliție pentru universități curate, cu Radu Gologan, Andrei Pleșu, și alți oameni de acest fel. Dar e prea puțin. E nimic. Fiecare profesiune din România trebuie să se autoscaneze pentru impostură, trebuie să reintroducem căi de a curăța – de exemplu, pentru ocuparea oricărei funcții publice, un examen ca la Comisia Europeană, în care să fie și noțiuni minime de matematică sau ortografie română, dar ca să știe cineva matematică. Adrian Curaj trebuie să înceapă prin a curăța pe impostorii șefi, cei care fac programe și subiecte la materiile de bază din Ministerul Educației. Că trebuie să începem de undeva războiul contra imposturii criminale din România.

Alina Mungiu-Pippidi

Distribuie Distribuie Comentarii