Alina Mungiu-Pippidi, ATAC JOSNIC la Iohannis și ÎNȚELEGERE pentru Dragnea!
Într-un articol intitulat „Iohannis joacă jocul lui Băsescu”, publicat pe România Curată, Alina Mungiu-Pippidi lansează un atac josnic la președintele Klaus Iohannis! Și arată un fel de compasiune și înțelegere pentru încercările condamnatului din fruntea PSD de a-și fructifica avantajul câștigării alegerilor.
„Iohannis joacă jocul lui Băsescu”
Aflat în plină criză, politică (pierderea catastrofică a unor alegeri la care avea toate avantajele) ideologică (legile PNL în 2016 au fost mai populiste și mai absurde decît ale PSD), morală (anunțarea dinainte de rezultat cine va fi primul ministru, cu transformarea tehnocratului Cioloș în prim ministru politic, după eșecul anterior cu Marian Munteanu), de resurse umane (președintele român nu mai are demult șef de cancelarie, stafful lui pe Externe și securitate e fie al PSD, fie de pe vremea lui Ceașcă, fie a lui Băsescu, iar cel pe intern e făcut din analiști de mîna a doua de prin servicii), ca și de încredere publică (nimeni nu are ce să-i reproșeze major, dar nici nu mai așteaptă nimeni să rezolve el ceva), lui Klaus Iohannis nu i-au mai rămas, ca să joace, decît mutările date în plic de Traian Băsescu. Și așa conflictul nostru constituțional, care e oricum potențial, datorită unei Constituții proaste și ambigui pe care nu am găsit voința politică să o îndreptăm, a fost activat cu brio, într-un moment dificil pentru Europa și pentru noi, provocînd o criză politică la care rezultatul net al alegerilor nu ne îndreptățea.
Să ne înțelegem: dl Dragnea nu a avut critic mai dur ca mine, care l-am pus pe lista neagră de cinci ori din anul 2004 încoace. Numai că nu văd ce îi putem reproșa de data asta. Condamnările lui sunt dubioase, nu că nu ar trebui să fie făcut vinovat cine patronează atîtea rînduri de alegeri cu prezențe de nouăzeci la sută, ci pentru că nu-l poți condamna doar pe el pentru practici instituționale ale tuturor partidelor de guvernare, și mai ales cu scopul de a-l împiedica să fie prim ministru, cînd dovezile care îl legau direct de vreo crimă erau slabe. Ăsta nu e stat de drept, tot așa cum nu e stat de drept nici ca el să calce în picioare legea odată ce a fost condamnat ca să fie prim ministru. Nu a călcat-o. A desemnat pe altul. A, nici așa nu e bine. Pune un interpus! Păi, pe cine să pună? El e șeful partidului. Nu are nimeni cum să aibă mai multă autoritate și legitimitate decît el. E un corupt, etc. – mai încet. De ce nu l-am condamnat pentru corupție, că a plouat cu dosare? Una pe bune? Dosarele pentru care l-am pus pe lista neagră pe vremuri s-au închis cu NUP-uri. Și dacă nu e nici un dosar serios măcar în curs, de ce e inacceptabil să desemneze omul pe cine crede el că poate lucra cu el ca prim ministru?
Bun, soțul ei și frații lui. Ce? Exact ce e în neregulă cu ei? Sunt iubitori de Assad? Păi la fel sunt și ai noștri, căutați pe la Lazăr Comănescu prin arhive și veți da de faptul ușor de găsit că establishmentul nostru pe externe e amic cu dictatorii din Orientul Mijlociu, evident, de pe vremea răposatului, dar vorbe bune au avut și Baconschi, și MRU. Și nu e doar de capul lor, Băsescu a făcut și el declarații că rău a făcut Occidentul că a promovat democrația în Libia etc. Va să zică, ai noștri băieți cu ochi albaștri au voie să fie cu arabii (ăștia sunt arabii seculari, by the way, pe vremuri erau și marxiști, nu ăia islamiști), dar ăștia sirieni nu au voie. Nu o fi băgat nimeni de seamă, dar creștinii din Siria sunt tot cu Assad, de exemplu, că știu ei ce i-ar paște de la ceilalți. Ca atare, crima de a fi amic cu dictatorii e cam relativă, mai ales că nu ne-au fost dezvăluite relații apropiate.
Dacă erau probleme de securitate reale, Iohannis și Dragnea trebuia să vorbească la telefon și să o rezolve în privat. Nu era nevoie de nici o confruntare publică. Cui ajută? Zdruncinăm ca demenții leul și piețele financiare cu ceva instabilitate politică de Anul Nou? Pe Băsescu îl înțeleg, dar Iohannis și-a pierdut cu totul busola dacă își imaginează că poți cîștiga un război politic într-o democrație luptînd cu serviciile (băieții lor au fost primii care s-au repezit, exact ca pe vremea lui Băsescu, cînd tot ei erau în al doilea mandat, după ce era clar că președintele nu mai merită susținut, să aplaude și de data asta respingerea nominalizării celor care au cîștigat alegerile, fără nici o justificare publică, ca un gest perfect democratic. Mai ales cînd vine de la unii care tocmai le-au pierdut rușinos, e clar, democratic era doar să iasă planul prezidențial cu partidul prezidențial. Plan B nu au avut, și acuma e Băsescu planul B. Adică escalada, instabilitatea, conflictul, scenariul prin care a trecut Iohannis cînd l-a desemnat USL premier. Nu pentru vreun principiu – să fiu în locul lui Iohannis aș fi jucat altfel chestia cu Dragnea condamnat, i se putea cere să se angajeze public că nu se răzbună pe justiție, că nu schimbă legislația anticorupție etc. În loc de asta, spectacol de orgolii și arătări de mușchi. Fără nici o perspectivă.
E esențial, poate, să mai tragem de timp să mai stea Cioloș cîteva săptămîni? La ce? Deja, în ultimele, s-au aprobat și metroul, și trenul de Otopeni, în condițiile în care nu există bani în exces pentru infrastructură cu toate autostrăzile pe care le vor românii (dimpotrivă), arătînd că guvernul Cioloș e incapabil să decidă, răspunde la comenzi contradictorii, cu rezultatul că e la fel de irațional ca și precedentele. Trebuie să vină cineva care are un mandat, și să răspundă pentru cum îl face – dar la viitoarele alegeri. Nu e democrat cel care tot încearcă să îi facă să le piardă pe astea, care s-au terminat deja, sau neagă că le-au cîștigat, cum face șeful statului, care la ora asta își asumă răspunderea unei crize politice inutle. Nu cred în suspendarea lui, dar nici nu merită să ne autoprovocăm crize ca parte a strategiei lui pentru un al doilea mandat.
Într-o democrație, motivele unor mari decizii de acest gen nu pot fi decît publice. Lipsa de justificare la Klaus Iohannis e și mai gravă decît atitudinea lui de negare a evidenței reieșită din alegeri. Comunicarea motivelor respingerii era o obligație față de tot publicul, nu doar față de PSD sau votanții săi. Dacă familia prim ministrului propus era o problemă, statul avea instituții care trebuiau să ne informeze. Dar dacă nu provocau scadalul ăsta, cum scăpau ei de celălalt, mult mai legitim, că l-au făcut scăpat pe Ghiță ca pe Omar Hayssam, ca să nu spună ce știa despre ei? Aici, în sancționarea vinovaților, trebuia să vedem intransigența prezidențială, nu la pretenția, deja penibilă, că nu contează cine cîștigă alegerile, că tot mușchii președintelui și capul lui Băsescu decid ce se face mai departe. Și numai eu nu am auzit cînd șeful statului i-a certat pe cei care l-au făcut pierdut pe Ghiță, sau despre asta nu a spus un cuvințel, deși legea și ordinea sunt atribuțiile sale principale?
