Alina Gorghiu: PSD jonglează cu legile în Parlament după cum decide în ședința de partid

Alina Gorghiu: PSD jonglează cu legile în Parlament după cum decide în ședința de partid

Co-președintele PNL Alina Gorghiu a arătat, miercuri, într-o postare pe o rețea de socializare, că PSD 'jonglează' cu legile în Parlament după cum se decide în ședința de partid, iar 'jocurile de culise' trebuie să dispară din practicile parlamentare, acesta fiind încă un argument pentru crearea unei noi majorități.

"PSD jonglează cu legile în Parlament după cum se decide în ședința de partid — aceasta nu este o noutate. Mi se pare însă periculos jocul cu chestiuni care țin de siguranța națională, cum este numirea unei conduceri civile în fruntea principalului serviciu de informații. (...) Jocurile de culise ca cel de astăzi trebuie eliminate din practicile parlamentare. Este un nou argument să ne dorim crearea unei noi majorități, care să acționeze transparent și responsabil", a postat Gorghiu pe contul său de Facebook.

Referindu-se la amânarea votării noului director al SRI, președintele PNL a arătat că 'agenda Parlamentului s-a suprapus din nou cu agenda intereselor PSD'.

'Astăzi, agenda Parlamentului s-a suprapus din nou cu agenda intereselor PSD: ședința în care urma să fie votat noul director al SRI a fost amânată pentru săptămâna viitoare, fără vreo justificare', a spus Alina Gorghiu.

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului va vota luni, la ora 16,00, nominalizarea lui Eduard Hellvig pentru funcția de director al Serviciului Român de Informații (SRI), a anunțat președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

'Birourile permanente reunite au stabilit ședința de plen pentru luni, la ora 16,00. (...) Prioritar pe punctul unu se află votul pentru noul director al SRI. Raportul Comisiei SRI a venit astăzi', a declarat miercuri Zgonea, adăugând că decizia în comisie a fost luată cu 14 voturi 'pentru'.

El a menționat că liberalii au cerut ca în această zi de miercuri să aibă loc votul.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA