Alina Gorghiu: Proiectul Dacian Cioloș - prim-ministru încă se joacă

Alina Gorghiu: Proiectul Dacian Cioloș - prim-ministru încă se joacă

Președintele Partidului Național Liberal, Alina Gorghiu, a declarat că proiectul Dacian Cioloș - prim-ministru este unul care încă se joacă, arătând că liberalii vor realiza duminică noaptea o numărătoare paralelă.

"Le mulțumesc în mod special tuturor celor angrenați în procesul electoral, celor care sunt în secțiile de vot. E important ca ei să rămână mobilizați, să știe că orice meci se joacă până la capăt și că obiectivul pe care l-am fixat și anume acela de a încerca să facem o majoritate parlamentară pentru proiectul Dacian Cioloș — prim ministru e un proiect care încă se joacă. Depinde foarte mult de rezultatul final, de rezultatul celorlalte partide mici, dacă vor intra sau nu în Parlament, însă mesajul pe care vreau să-l dau e unul de atenție până în ultima secundă", a spus Gorghiu, la sediul PNL, după anunțarea primelor exit-poll-uri.

Ea s-a declarat încrezătoare într-un rezultat bun pentru Partidul Național Liberal.

Liderul liberal a mai spus că rezultatele prezentate de exit poll-uri reprezintă date parțiale, de la ora 19,00.

"O să facem numărătoarea paralelă, o să așteptăm rezultatele de la ora 21,00 și cred că în cursul acestei nopți, mâine dimineață cel târziu, vom putea să venim cu un rezultat bun pentru PNL", a adăugat Alina Gorghiu.

Aceasta a exprimat speranța că rezultatul final va putea oferi liberalilor șansa de a negocia o majoritate pentru guvernare.

"Este speranța pe care o am că rezultatele pe care le vom vedea (...) în scurtă vreme (...) cu tot cu diaspora, cu tot cu procesele verbale venite din ultima secție de vot, vor fi niște rezultate care, oricât de greu ar putea să pară în acest moment, ne vor putea oferi șansa discutării unei majorități în Parlament pentru proiectul Cioloș. (...) Meciul acesta trebuie jucat până la capăt. Și așa vom face", a susținut președintele PNL.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!