Alina Bica: Kovesi s-a lăudat că va ajunge să-mi construiască anumite dosare penale
Fosta șefă a DIICOT Alina Bica le-a spus judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție că a avut relații tensionate cu generalul SRI Florian Coldea și a aflat că procurorul șef al DNA, Laura Kovesi, se lăuda, în mod frecvent, că o să-i construiască anumite dosare penale.
Detalii despre această declarație apar în motivarea deciziei prin care instanța supremă a dispus, pe 31 ianuarie, arestarea preventivă a Alinei Bica, alături de Adriean Videanu, Dorin și Alin Cocoș.
Astfel, Alina Bica le-a spus judecătorilor că a fost chemată de Florian Coldea, prim adjunctul Serviciului Român de Informații, "care mi-a adus la cunoștință o informare în care mi se preciza că, din rațiuni de securitate națională, având în vedere poziția domnului Tender în Africa și faptul că prin SC Prospecțiuni SA urmează să se deruleze anumite contracte, ar fi oportun să mă gândesc dacă este posibil să reanalizez situația acestui inculpat".
"I-am explicat domnului Coldea că lucrurile în dosar sunt foarte bine făcute și că o soluție de achitare este exclusă, iar dumnealui m-a întrebat ce părere am cu privire la modalitatea de executare a pedepsei", a continuat Bica.
Alina Bica a precizat că a refuzat această cerere, "dar ulterior întâlnirii cu domnul Coldea Florian am constatat, ca efect, două aspecte la nivelul direcției DIICOT: nu a mai primit nicio sesizare de la SRI cu privire la noi posibilități de investigații în dosare, astfel că în decursul anului 2014 la DIICOT au venit în total un număr de 6-7 sesizări și toate neserioase".
Mai mult, în mod frecvent, i se aducea la cunoștință, prin intermediul unor persoane, că "poate ar fi cazul să părăsesc funcția pe care o ocup, că în birou mi-a fost instalată tehnică de interceptare și că doamna procuror șef Kovesi s-a lăudat, în mod frecvent, că va ajunge să-mi construiască anumite dosare penale, lucru care s-a și întâmplat".
"Doresc să precizez faptul că îl informam pe dl. Coldea în legătură cu fiecare termen de judecată care se acorda în cauză și nu am făcut niciun demers de ușurare a situației inculpatului Tender. Doresc să precizez faptul că, din practica judiciară public existentă, constatasem că inclusiv procurori DNA puseseră concluzii de prescripție a faptelor în anumite dosare penale și instanța nu a ținut cont de aceste concluzii dispunând condamnarea inculpaților și, ca atare, am apreciat că nu săvârșesc nicio infracțiune deoarece nu am văzut niciunul din acei procurori urmăriți penal, de exemplu, în cazul transferurilor, DNA a pus concluzii de prescripție a faptelor pentru inculpatul Stoica Mihai, iar instanța l-a condamnat la 3 ani închisoare. Același lucru l-a făcut și domnul procuror Rădescu în dosarul Dinu Patriciu pentru inculpatul Roșca Stănescu și instanța l-a condamnat la 2 ani închisoare. Dar se pare, cu toate astea, că nu am sfârșit bine și domnul Coldea, cu ajutorul doamnei Kovesi, și-a ținut promisiunea. Doresc să precizez că relațiile dintre mine și domnul Coldea au fost destul de tensionate, cu atât mai mult cu cât acesta era preocupat de declanșarea momentelor operative și în alte cauze ale DIICOT, lucru cu care nu am fost de acord, și am lăsat lucrurile să meargă în ritmul lor firesc iar acțiunile să fie declanșate atunci când sunt probe în cauză și nu când dorea SRI", a mai spus Bica. AGERPRES