Au trecut aproape 30 de ani de la „revoluție“, suntem în anul centenarului Marii Uniri și clasa politică este departe de ceea ce ne așteptam cu toții, arată parcă mai rău ca niciodată. 

Cei care sunt permanent expuși fluxurilor de știri percep, într-adevăr, viața politică drept un proces continuu de degradare. Nu este chiar așa. Clasa politică din România (respectiv cei 45.000 de aleși, fie ei locali, deputați, senatori, primari și președintele țării) a evoluat foarte mult, atât în volumul de cunoștințe, cât și în modul de percepere a realității. Citiți ziarele din anii ’90-’92. Veți găsi poziții politice care astăzi par infantile, chiar retardate. Pe de altă parte, este foarte adevărat că au apărut în politică (și deci sunt foarte vizibili) produsele lumii liceale și universitare din ultimele trei decenii – oameni cu două facultăți și două diplome de masterat, dar care nu fac distincția dintre „protestant“ și protestatar și care scriu „mi-au“ ca pisica. Numai că trebuie să fim foarte limpezi în ceea ce cerem politicienilor noștri: îi dorim intelectuali rasați, cu lecturi din Platon, Kant și Popper, sau dorim ca ei să fie cinstiți și să-și îndeplinească mandatul explicit și implicit acordat de votanți. Veți spune că una nu o exclude pe cealaltă. Așa este. Însă epoca anilor ’90, când crema intelectualității românești a participat într-un fel sau altul la guvernare, a fost unică. Nu ne mai întoarcem acolo. Ne dorim politicieni care să cunoască bine mecanismele administrației publice naționale și europene și care să fie dotați cu criterii morale impecabile.

 PSD a ajuns la cel mai jos nivel din toate punctele de vedere, intelectual, profesional, moral. Ce s-a întâmplat? Care sunt mecanismele acestei degradări, în opinia dumnevoastră?

Partidul Social Democrat nu s-a schimbat foarte mult față de anii trecuți. Numai că s-a accentuat prăpastia dintre votanți și membri de partid și prăpastia dintre membri de partid și conducerea partidului. Sistemul de vot intern introdus de Adrian Năstase și continuat o vreme de Mircea Geoană a fost complet abandonat, iar selecția cadrelor nu mai are la bază suportul public sau de partid, ci apartenența la un cerc obscur. Acum, în PSD există cercul SRI, SIE, al masoneriilor, care se adaugă cercurilor formate în jurul câte unui finanțator – vă mai amintiți de Sebastian Ghiță? Ca urmare, dezbaterile interne sunt nule, politicile publice se desenează în birouri închise publicului, iar relațiile cu mass-media, opoziția, instituțiile europene, NATO etc. sunt mediate de profesioniști mercenari. PSD este acum o federație de clici, cum a mai fost denumit. Cu un unic decident deasupra lor – Nașul.

 Totuși, baza electorală a partidului, deși în reducere față de anii trecuți, este loială și bine definită. Pe această bază electorală au apărut excrescențe aberante care își urmăresc propriul interes: funcționari publici care își ascund averile, condamnați care vor să revină în viața publică, mediocri cu proptele în cercuri obscure.

 Datorită acestor modificări aparent mărunte, PSD a putut propune spre aprobare parlamentului actualul program de guvernare, o platfomă sofistică de erori, care se sprijină pe creșterea nemăsurată a datoriei publice pentru a finanța segmente determinate ale societății. Ne apropiem de 100 de miliarde de euro datorie totală și vom ajunge curând la 120 de miliarde. Fără să se vadă nimic semnificativ, decât o majorare de salarii și pensii, care va fi urmată de o creștere a inflației.

 La rândul ei, societatea este îngrozitor de divizată, nu ar fi pentru prima oară, dar acum pare că s-au tăiat orice punți de comunicare. Cum s-a ajuns aici?

Societatea românească este, într-adevăr, mai divizată ca altele din Europa. România a ieșit din uniformitatea național-comunistă printr-o inegalitate economică, politică și socială crescândă. Prăpastia dintre cei ce au și cei care nu au, dintre cei care pot și cei care nu pot se accentuează în fiecare zi. Sistemul salarial și fiscal din România, sistemul educațional și calitatea administrației publice sunt responsabile de aceste inegalități. Inegalitatea produce scăderi ale calității vieții pentru toți, nu numai pentru cei excluși.

 Mă refeream la o divizare care nu ține neapărat de inegalitățile sociale, economice, care nu sunt noi, așa cum spuneți, ci la una cu resorturi în mentalități, tradiții culturale. Să luăm ca exemplu familia tradițională, justiția, cele două mari chestiuni care divid profund societatea în acest moment. Este o prăpastie ce pare imposibil de trecut.

Orice societate are nevoie să învețe toleranța. Când începe procesul de învățare, imediat se formează două segmente – cei care adoptă noile idei, obiceiuri, modele și cei care se cantonează în tradiție. Războiul dintre ele poate deveni de-a dreptul sângeros. În cazul societății românești, cunoscută de antropologi ca dispunând de anumite rezistențe majore, procesul de adoptare a unei atitudini mai tolerante față de indivizi și mai rigidă față de instituții durează probabil mai mult.

 Dragnea a rezistat tentativei de „puci“. De ce? Care este mecanismul prin care reușește? Ce pârghii folosește?

Nu a fost niciun puci. Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, fără nicio realizare notabilă în prima parte a mandatului, a încercat să-și consolideze o bază electorală prin atacarea liderului de partid care, de altfel, o propusese drept candidat. A fost o acțiune personală, fără nicio respirație politică, de tipul „scoală-te tu să mă așez eu“. Deși aparatul de propagandă folosit de Gabriela Firea a dat impresia unei mișcări masive, cei din partid vedeau limpede că acțiunea respectivă nu are nicio șansă. Gabriela Firea s-a poziționat ca alternativă la Dragnea, ceea ce s-ar putea să o ajute într-o situație anume. Dragnea va fi înlăturat la un congres, dacă nu își dă singur demisia.

 Credeți că s-ar schimba ceva în politica PSD pe temele importante dacă Dragnea n-ar mai fi la putere?

Categoric da. Liviu Dragnea a dus PSD acolo unde acesta nu a fost niciodată. Toată guvernarea actuală se bazează pe un troc: vă mărim veniturile, dar ne lăsați în pace să facem ce vrem; și facem pentru că putem. Liviu Dragnea este reprezentantul acelei părți a administrației publice care s-a îmbogățit nemăsurat după revoluție și care caută acum să evite acțiunile justiției aflate pe urmele lui. Statul național-comunist s-a prăbușit, iar pe ruinele sale au apărut cei care au pus interesul personal mai presus de interesul public și care și-au însușit o parte a acumulărilor colective. Unii s-au retras la timp. Câțiva au fost deja condamnați. Alții însă sunt încă în activitate și îl sprijină pe Liviu Dragnea, care le-a promis, public și în mod repetat, rezolvarea situației. Oricum – prin amenințarea directă a puterii judecătorești, modificarea legislației în interes propriu sau chițibușuri avocățești. Să nu ne imaginăm că actele de corupție s-au redus, în așteptarea unei unei soluții de slăbire a puterii judecătorești. Ce se întâmplă la PNDR, la Ministerul Transporturilor, la Energie, Mediu, Interne, Apărare, Agricultură, Dezvoltare Regională și la Secretariatul General al Guvernului se va afla la un moment dat. Dar va fi prea târziu pentru recuperarea pagubelor.

 În războiul său (și al altora) cu puterea judecătorească, deocamdată, Liviu Dragnea nu a reușit mare lucru. Dimpotrivă, și-a ostilizat o parte a puterii judecătorești prin atacurile continue la adresa ei. Însă Liviu Dragnea mai are resurse și mai are timp. Guvernarea actuală nu este despre creșterea nivelului de trai pe baza creșterii datoriei publice. Guvernarea actuală nu este despre minunatele produse ale corupției din învățământul superior ajunse să gestioneze corupția din administrația publică. Guvernarea actuală este despre războiul dintre îmbogățiții din funcții publice și puterea judecătorească, sprijinită de opinia publică. De o parte, banii și puterea, de cealaltă parte, dreptatea și corectitudinea. Zicala populară este că „adevărul iese cu capul spart“ din acest război.

 În pofida a tot ce se întâmplă cu PSD, cu situația generală de nemulțumire, opoziția, în special PNL, pare ca nu capitalizează suficient. Ce-i lipsește?

Scena politică românească arată destul de normal la jumătatea mandatului. Cele două partide de masă, PSD și PNL, au fiecare aproximativ o treime de electorat, iar ultima treime este, ca să spun așa, „liberă de contract“. Pe această ultimă treime se bat mai multe partide politice – ALDE, tractat de Călin Popescu Tăriceanu, pe care guvernarea cu PSD l-a erodat mult mai puțin decât pe alții; partidul lui Cioloș, care ne-a apărut spontan în sondaje cu procente importante, fără să fie de fapt înregistrat; Mișcarea Populară, distrusă de cuplul Udrea-Băsescu; naivul USR, care înlocuiește fostul PD, mai puțin parșivenia lor; UDMR, care se chinuie să-și păstreze cota de piață, în condițiile unei migrații masive a populației maghiare și ale scăderii natalității; și, evident, de aproape 20 de ani, PNȚCD, cu ale lui unu-două procente, în special în așa-numita „centură a lui Maniu“ (sudul Transilvaniei). Din acest tablou se vede destul de apăsat că liberalii se simt bine în postura de principal partid de opoziție. Migrarea spre ALDE a încetat, iar partidul lui Cioloș reduce procentele altor competitori în bazinul disponibil. Liberalii nu au niciun interes să se erodeze intrând într-o luptă de uzură cu PSD. Ei așteaptă ca social-democrații să le cedeze puterea prin vot. Numai că s-ar putea să aștepte mult și bine. Partidul Social Democrat are o cunoaștere perfectă a mecanismelor electorale și înțelege foarte bine ce dorește propriul bazin electoral. Nu au candidat pentru alegerile prezidențiale, dar în ultimul deceniu au văzut că se poate guverna și fără să ai Președinția. Nu este necesară. Este chiar util să ai un adversar în acest post, că poți să arunci toate nerealizările guvernării pe masa lui. Din „vocea publicului“, președintele României a ajuns „țapul ispășitor“.

 Adică vreți să spuneți că PSD are șanse să câștige alegerile viitoare?

Cu certitudine. Își cunosc electoratul, știu ce au de făcut, indiferent ce aiureli face conducerea partidului. Numai că mai sunt doi ani până la alegerile parlamentare și se pot întâmpla multe.

De ce a reacționat PSD așa cum a reacționat în 10 august? De teamă? Ce credeți că a urmărit prin acele violențe care au ostilizat și mai mult electoratul anti-PSD?

Partidul Social Democrat guvernează, pe baza unui program de guvernare care va aduce multe necazuri, iar conducerea PSD se războiește cu puterea judecătorească. Pe liderii PSD nu îi sperie decât două lucruri: DNA și strada. Cu DNA au rezolvat oarecum, schimbându-i șeful. Vom vedea acum dacă activitatea DNA s-a bazat pe o paradigmă organizațională rezistentă sau a fost doar consecința unui sistem bun de management.

 În materie de acțiuni de stradă, acestea au fost cele mai eficiente metode să limiteze capacitatea conducerii PSD și a servanților ei (în special tripleta parlamentară Nicolicea, Nicolae, Iordache, produse aiuritoare ale corupției din învățământul superior privat și public) în lupta împotriva puterii judecătorești. Opinia publică s-a mobilizat ori de câte ori forța îmbogățiților tranziției părea că doboară sistemul judecătoresc. Manifestarea din 10 august 2018 a fost anunțată de diaspora cu mult înainte, a părut a fi importantă și a trezit multă spaimă în rândul conducerii PSD. Conducerea forțelor de ordine a fost instruită să utilizeze forța și a fost asigurată de protecție totală. Știu aceste lucruri și sper ca ele să fie demonstrate în perioada următoare. S-a ajuns la asaltul statului împotriva societății civile. Dacă mineriadele au fost asaltul unei părți a societății civile împotriva alteia, cu sprijinul statului, acum am văzut asaltul statului împotriva societății civile, care nici măcar nu era prea hotărâtă de ceea ce trebuie să facă. Iar capii acțiunii au ajuns unde nu vroiau deloc să ajungă – au ajuns în mâna puterii judecătorești. Să vedem ce se întâmplă.

 Dragnea pare bolnav de frică, înrăit și dispus să pârjolească totul în jurul lui ca să-și salveze pielea. Credeți că va reuși sau cineva îl va opri? În perioada lui, se fură parcă mai mult ca niciodată.

O exprimare mai poetică, dar nu departe de adevăr. În orice domeniu ai face investigații găsești fapte penale – în modul cum s-a făcut privatizarea, cum s-au aplicat legile diferitelor restituiri, în modul în care se achiziționează servicii și bunuri publice și în modul în care se legiferează. Să nu credeți că aceste fapte sunt numai în arhivele marilor orașe sau la guvern. În aproape orice comună a țării găsești așa ceva.

 Să dau exemplul unei comune mici din Delta Dunării. Au câștigat un program SAPARD de preaderare de un milion de euro să repare zece kilometri de drum inpracticabil. Au câștigat împreună cu o altă comună, falsificând dosare și semnături și considerând că europenii dau bani și nu verifică. Au făcut drumul cum au știut ei – în loc de zece kilometri, cinci, în loc de consolidare, acoperiri de gropi etc. După patru ani a venit comisia SAPARD să vadă cum s-au cheltuit banii de reparare a drumului. Și comisia nu a găsit drumul. Vă rog, nu râdeți, cercetați doar ce se întâmplă cu actualul program PNDR. Întreaga comună a fost pusă sub poprire, în așa fel încât primarul și salariații primăriei nu au luat niciun ban vreme de trei luni. Până la urmă s-a găsit o soluție, dar comuna a rămas fără drum și fără investiții. Cine a plătit? Bugetul de stat. Adică noi. După un timp, de data aceasta pe buget național, s-a executat o stație de aducțiune de apă potabilă. A costat zece milioane de lei, adică 2,5 milioane euro, construcția a durat zece ani, dar nu se aduce apă potabilă pentru că nu s-a construit și stația de clorinare. Unii și-au făcut vile, și-au trimis copiii la studii la Londra, soția la tratament în Austria, iar noi am plătit o stație de apă potabilă care nu aduce apă potabilă. Ca să nu mai spun că digurile nereparate corect la timp au permis Dunării să inunde comuna de vreo trei ori în ultimii ani.

Cei care au beneficiat de pe urma faptelor de acest gen, evident penale, sunt încă pe aici. Ei văd că, în Occident, oamenii sunt condamnați pe baza unei mărturii, pentru fapte de acum 20 de ani (mișcarea „metoo“). Și le intră frica în oase. Dacă se iau dosarele SAPARD la mână? Dacă se iau dosarele apartamentelor pentru orfani din Alexandria finanțate prin programul Children First? Dacă se analizează cum s-au transferat utilaje de la CJ la firme private? Mii de asemenea fapte stau la baza asmuțirii jandarmilor împotriva diasporei. Mii de asemenea fapte stau la baza încercărilor de a mutila puterea judecătorească. Aceasta este esența vieții noastre cotidiene. Hoții încearcă să-și ascundă hoțiile. Și creează o enormă perdea de fum propagandistic, căreia îi cad pradă prea puțini.

 Ce spun sondajele despre referendumul pentru familia tradițonală? Va fi validat sau nu?

Sondajele arată că va fi o participare de circa 55% la vot, deci referendumul ar putea fi declarat valid. Însă modelele matematice dezvoltate de baza experienței trecute arată că prezența de 30%, care este pragul legal de validitate, este improbabilă. Diferențele dintre sondaje și modelele matematice sunt generate de modul în care se face acum colectarea datelor.

 Organizatorii au făcut două lucruri ca să stimuleze participarea la vot – au majorat durata la două zile și au majorat enorm retribuția membrilor comisiilor electorale. Circa 100.000 de oameni bine plătiți, în aproape 20.000 de secții. Liviu Dragnea nu știe politologie, dar cu certitudine aplică legea lui Stalin: „nu contează cine votează, contează cine numără“.

 Valid sau nu, acest referendum este o procedură folosită de Liviu Dragnea pentru a abate atenția opiniei publice și mass-media de la evenimentele din 10 august și alte câteva. Mass-media din România, cu câteva excepții mărunte, sunt foarte critice la adresa guvernării și în special la adresa luptei lui Liviu Dragnea împotriva puterii judecătorești. Acum atenția este îndreptată spre un referendum inutil. SURSA: Revista22.ro  (Interviu realizat de ANDREEA PORA)

Distribuie Distribuie Comentarii