Alimentele vindecătoare. Preparate culinare și produse ale naturii care fac minuni pentru sănătate

Alimentele vindecătoare. Preparate culinare și produse ale naturii care fac minuni pentru sănătate

O serie de preparate culinare, dar și produse ale naturii pot avea efecte vindecătoare asupra corpului uman. Acestea ne pot ajuta să trecem mai ușor peste o boală, să prevenim o serie de afecțiuni sau să ne ajutăm organismul să funcționeze corect.

Hreanul este un aliment vindecător FOTO Adevărul

Hreanul este un aliment vindecător FOTO Adevărul

Pentru a funcționa normal, dar în primul rând pentru a trăi, avem nevoie neapărat de hrană. Din alimente luăm mare parte din substanțele necesare hrănirii celulelor . Tocmai de aceea, contează enorm ceea ce consumăm. O alimentație nesănătoasă poate crea dezechilibre incredibile în organism și de multe ori ne poate îmbolnăvi grav. Există o serie de alimente, arată cercetările, care au efecte vindecătoare, mai ales atunci când suntem afectați de o boală sau avem un consum fizic și psihic împovărător. Sunt fie preparate culinare, fie alimente în stare pură, însă toate sunt mâncăruri vindecătoare pentru corpul uman.

Supa anti-virală și antibioticul natural

Toată lumea știe că o supă de pui poate să ne ajute atunci când răceala ne dă bătăi de cap. De altfel, este alimentul de bază în cazuri de gripă sau viroză, dar și în perioada de convalescență. Există însă un preparat culinar asiatic care este mult mai puternic decât banala supă de pui, când vine vorba de răceli. Se numește Pho (n.red. se pronunță fuh) și este originară din Vietnam. Este o supă de pui vietnameză, dar care are o serie de ingrediente suplimentare ce fac diferența. Pe lângă pui, în supa numită Pho se pun anason stelat, cardamon și scorțișoară. Nu lipsesc ardeiul iute și semințele de coriandru.

Anasonul stelat are proprietăți antivirale dovedite, iar cardamonul și scorțișoara sunt adevărate anti-inflamatoare. La rândul său, ardeiul iute aduce un aport de vitamine A și C, iar semințele de coriandru sunt bogate în antioxidanți.

Totodată, ca aliment, usturoiul este ideal pentru prevenirea și ameliorarea infecțiilor bacteriene, fiind considerat un adevărat antibiotic natural, cu efecte dovedite. Un alt aliment important în cazul răcelilor, mai ales dacă există probleme sinusale, este hreanul.

Alimentele minune pentru probleme intestinale

Există un preparat culinar, tot din Extremul Orient, care poate ajuta la rezolvarea unor probleme gastrointestinale. Se numește kimchi și este o mâncare de varză fermentată, originară din Coreea. Este un soi de varză asiatică, numită napa, lăsată la fermentat împreună cu soia, ardei iute, sare, ghimbir, morcov, ceapă verde și usturoi. Se spune că acest preparat culinar reface flora intestinală, încărcând intestinele cu probiotice. În plus, îndepărtează bacteriile nocive din intestine.

Bune pentru problemele digestive sunt și bananele necoapte. Acestea sunt utile în cazul apariției diareei. În plus, sunt pline de electroliți precum potasiul, care înlocuiesc sărurile pierdute în urma episoadelor diareeice.

Ghimbirul este, de asemenea, util în cazul senzației de greață cauzată de răul de mișcare, disconfortul stomacal de dimineață sau chiar de operațiile chirurgicale. Rădăcina de ghimbir conține niște compuși numiți gingeroli care blochează receptorii din stomac responsabili pentru starea de greață.

Sursele de vitamine, minerale și nutrienți

Există, de asemenea, o serie de alimente care ne aduc un important aport de vitamine sau compuși necesari pentru refacerea organismului sau pentru menținerea sănătății fizice și mintale. De exemplu, scoicile, stridiile sau midiile. Acestea conțin o cantitate importantă de zinc care susține sistemul imunitar și grăbește vindecarea. Tot în sfera acvatică se află și peștii bogați în grăsimi omega, precum somonul.

Totodată, uleiul de pește gras este foarte important pentru sănătatea creierului, dar aduce și un aport de proteine, fier, zinc, vitamina B și selenium. Uleiul de pește poate acționa ca antiinflamator. Importante sunt, arată studiile, și organele de animale domestice. De exemplu, limba sau ficatul provoacă răspunsul sistemului imunitar pentru grăbirea vindecării, mai ales în caz de intervenție chirurghicală. În plus, organele aduc un aport de fier, zinc, vitamina A și B.

La categoria alimente nutritive esențiale recuperării organismului, nu pot fi uitate nici ouăle, bogate în fier, zinc, vitamina B 12, dar nici ovăzul, și acesta bogat în magneziu, fier și zinc, necesare întăririi sistemului imunitar.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”