Alimente cu puține calorii. Cum poți mânca sănătos și pe săturate fără să te îngrași

Alimente cu puține calorii. Cum poți mânca sănătos și pe săturate fără să te îngrași

Nu este ușor să nei păstrăm situeta ideală sau să ajungem la ea, pentru că, în diete, în general, pofta de mâncare e cea mai mare problemă. Senzația de foame poate fi însă „păcălită” cu alimente hipocalorice.

Mancare. FOTO Shutterstock

Mancare. FOTO Shutterstock

Alimentele bogate în grăsimi erau considerate, până nu demult, cele mai săţioase, însă efectul lor asupra siluetei a fost întotdeauna descurajant. Nutriţioniştii au descoperit însă că un meniu cu un conţinut ridicat de proteine şi de fibre inhibă senzaţia de foame pentru mai mult timp şi, în plus, contribuie şi la accelerarea metabolismului.

Cum scapi de senzația de foame fără să exagerezi din punct de vedere caloric

Așadar, putem slăbi și mâncând pe săturate? Depinde ce mâncăm, dar, cu siguranță, putem pierde kilogramele în plus și fără să ne ridicăm înfometați de la masă.

Putem alege, de exemplu, alimente cu un conținut caloric scăzut .

Există diete hipocalorice, concepute de specialiști, nu după ureche, care ne pot scăpa de senzația de foame. Acestea includ alimente cu o valoare calorică mică, dar săţioase, care permit pierderea surplusului de greutate fără frustrări exagerate.

Digi-life.tv a făcut o listă cu alimentele hipocalorice care ne pot ajuta să slăbim fără să ne înfometăm.

Rucola și spanacul

Salata de rucola e ideală când vine vorba de slăbit. Planta este bogată în vitamina K, acid folic, calciu și potasiu. 100 de grame de rucola au doar 25 de calorii Aceeași cantitate de de spanac are 23 de calorii.

Sparanghel

Și sparanghelul este bogat în vitamina K și acid folic. 100 de grame de sparanghel au cca 25 de calorii.

Brocoli

100 de grame de broccoli au cca. 33 de calorii și asigură întreagul necesar zilnic de vitamina C.

Supa

Supele de legume, pui sau vită au foarte puține calorii și sunt ideale în curele de slăbire.

Conopida

100 de grame de conopidă au doar 25 de calorii și numai cinci grame de carbohidrați.

Ouă

Contrar a ceea ce mulți cred, ouăle sunt, de fapt, sărace în calorii. Un ou are aproximativ 72 de calorii, este sățios și conține o serie de elemente nutritive.

Pește

Peștele poate fi introdus în meniul hipocaloric dacă alegem speciile mai puțin grase, precum cod, sardine, calcan sau halibut.

Carnea de pui

Carnea de pui are în jur de 230 de calorii la fiecare 100 de grame.

Castraveți și ciuperci

Castraveții sunt chiar foarte săraci în calorii, cca 15 la 100 de grame, iar ciupercile 36 de calorii la aceeași cantitate.

Măr

100 de grame de măr au cca. 50 de calorii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”