Alianța Președinților
De azi, Parlamentul este oficial plecat în vacanță. Guvernul este neoficial în vacanță încă de la instalare. Ne referim la actualul Guvern, pentru că, dacă e să ne gândim la toate guvernele de până acum ale României, se pare că singura stare reală și de fapt a acestei instituții a statului este aceea de a fi în vacanță și vacantă de orice capacitate de lucru și eficacitate în materie de guvernare.
Am putea spune că Guvernul este în vacanță și prin majoritatea parlamentară, cea care îi asigură și restul majorității teritoriale și legislative.
Așadar, trebuie să mai așteptăm până ce politicul care conduce țara își termină vacanțele prelungite, campaniile electorale etalate direct sau mascate de vizite prin alte țări, pe la nunțile de fiță din România și te miri prin ce alte locuri de unde se mai poate scoate capital financiar și nu numai.
Trebuie să mai așteptăm, de asemenea, ca țara să aibă un Parlament și un Guvern, o Președinție și alte instituții fundamentale ale statului care să lucreze cu adevărat și să se intereseze cu adevărat și de oamenii din țara asta, plătitorii de taxe, aceia pe care politicul îi are în vedere nu doar ca pe niște pușculițe, numere statistice electorale și cantități neglijabile de restul problemelor importante și pentru noi, românii.
În afară de faptul că se vinde la greu minciună pe post de economie crescătoare și bunăstare socială, circ electoral la fiecare colț de stradă, pe fiecare sticlă de televizor și canal virtual, că se fac promisiuni de care până și baronul Munchhausen s-ar simți jenat și se pasează pisici mânjite de tot rahatul unui dezastru național adunat în 25 de ani de la Cotroceni la Victoria via DNA, DIICOT și te mai miri ce altă bestie dresată a puterii care să hăituiască și să abată atenția mulțimii spre locuri și lucruri pe cât de incredibil de trucate pe atât de mitraliate pe bandă, nu prea mai contează că, în rest, românii așteaptă și... așteaptă... și… tot așteaptă, făcând clăbuci la gură și bătături la degete, vărsându-și ofurile pe unde pot și pe unde nu are importanță nici cât negru sub unghie.
Între Cotroceni și Victoria, Parlamentul a devenit un soi de samsar, care tocmește la comandă proiecte de lege cu caracter particular politic și general cămătăresc, șlefuiește și plasează ordonanțele de urgență ale unui Guvern parcă instalat în stare de asediu și război, iar singura posibilitate de lucru sub ploaia de bombe rămâne artileria grea a ordonanțelor aberante, deșucheate care de cele mai multe ori se bat cap în cap și se sparg precum ploaia de meteori în capul nostru, al tuturor.
Doar că, în tot acest război de mucava și mascaradă de operetă de 3 lei, noi suntem singurii care trăim cu adevărat efectele reale, dezastrul și anarhia socială și economică ale acestei țări, plătind cu vârf și îndesat în mod concret din buzunarele și munca noastre de vite la jug, toată această distracție de sarabandă de tâlhari și curve.
Între un președinte dezabuzat mental și moral, împătimit în vicii mult prea costisitoare și efuziuni sentimentale de sultan îndrăgostit lulea de prima cadână a haremului personal și un Guvern condus de un adolescent tomnatic, lovit de ambiții și meschinării de domn Goe ce se crede adult și ține neapărat să ne arate asta, aducându-și prietenii de joacă la cârma ministerelor, un Parlament alcătuit din 588 de mici și mari tâlhari sau paiațe habarniste și oportuniste nu poate fi decât o completare firească a ceea ce este în acest moment România- o răscruce la care se fură ca în codru.
Când nu este în vacanță și în turnee electoarale sau cu căciula în mână pe la vreun Înalt Firman Vestic sau Estic, politicul de soi al țării intră în visteria statului, constată că au rămas doar praful și pulberea și, atunci, mai bagă un set de taxe și impozite pe gâtul românilor, pentru că, deh, „vacanțele este scumpe și multe, pretențiile este din ce în ce mai mari și mai grele, iar averile personale nu trebuie subțiate sau frânate din creștere, Doamne ferește, așa că... plătește rumânul...”
Iar când lucrează, politicul se lucrează pe față, în fața noastră, mai croșetează de o alianță sau o altă găselniță politică, mai pune de o înscenare cu surle și trâmbițe pe la „business-class”, mai trimite în arenă câte un toreador de genul Ion Țiriac sau alt „om cinstit și bun investitor”, care să ne agite pe sub nas năframa roșie a propriei prosteli și a corectitudinii și ordinii care se doresc din partea iubitorilor de țară și neam. Ne mai plasează o bătrână doamnă a politicii cu o sticlă de benzină în buzunar, strigându-și inocența și cinstea pe la toate posturile de televiziune, în timp ce are grijă să își spună poezia de partid și ministru învățată într-un veac de manipulare politică, etc..
Și, uite așa, târâș grăbiș, am ajuns și la al patrulea președinte care nu este încă, dar care se vrea a fi un președinte ce urmează să se nască din eternele vacanțe de guvernare, din surlele și trâmbițele Guvernelor și Parlamentului, din spumele românilor și din pulberea și sărăcia țării, unul care probabil că va trebui să poarte numele de Houdini și să dețină secretul Pietrei Filosofale pentru a putea să ne scoată cu adevărat din acest dezastru sinistru în care trăim cu toții.
Oricum, de mâine, oficial, suntem în campanie electorală. De azi, oficial, Parlamentul e plecat în vacanță electorală. De nu se știe când, o să avem și un alt președinte și o altă speranță nătângă, jalnică și inutilă că … poate... de data asta... schimbarea va veni cu adevărat.
Români, să nu cumva să plecați în vacanță! Țara politică are nevoie de voi, să o alegeți și să o iubiți, să o urmați, să o hrăniți și să-i fiți fideli până la moarte.
Din politică, ieși doar cu picioarele înainte, din viață de român, nu ieși nici după moarte.
