Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită plata despăgubirilor pentru secetă în perioada 5-20 august
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor urgentarea procedurilor pentru încasarea despăgubirilor pentru secetă, în perioada 5-20 august 2020, în condiţiile în care peste 90% dintre fermierii români îşi achită inputurile folosite în obţinerea produselor agroalimentare după valorificarea producţiei, iar foarte mulţi nu vor avea ce recolta în acest an.
"România se află în pragul unei crize economice puternice, inclusiv în agricultură, ceea ce poate avea consecinţe dramatice în aprovizionarea populaţiei. Având în vedere că aproximativ 90% dintre fermierii români achită inputurile folosite în obţinerea produselor agroalimentare după valorificarea producţiei, respectiv în perioada 15 iunie - 15 iulie, iar foarte mulţi nu vor avea ce recolta sau producţia le va fi semnificativ diminuată, plata datoriilor către furnizorii de inputuri (pesticide, fertilizanţi, combustibili), precum şi a altor obligaţii precum leasing-uri, salarii, credite, etc. va fi extrem de problematică. Pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli în timp util, este nevoie de urgentarea paşilor procedurali necesari pentru încasarea despăgubirilor ăetrui seceta păedologicî severăÄ în perioada 5-20 august 2020, de aceea MADR s-a angajat să intensifice demersurile de a obţine de la Comisia Europeană un răspuns în timp util pentru a putea trece la plata efectivă a despăgubirilor prin schema de ajutor de stat notificată", au susţinut reprezentanţii Alianţei în cadrul unei întâlniri cu premierul, Ludovic Orban, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, şi conducerea MADR, în data de 2 iulie.
Potrivit unui comunicat al organizaţiei remis joi AGERPRES, alianţa a mai solicitat organizarea urgentă a unei întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP), Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Asociaţiei Române a Băncilor şi Băncii Naţionale cu scopul de a găsi o soluţie cu privire la amânarea plăţii ratelor la creditele bancare şi nebancare pentru o perioadă de 12 luni.
De asemenea, în data de 9 iulie, fermierii au mai transmis autorităţilor (MADR, MFP, ANAF) o serie de propuneri precum: măsuri pentru introducerea de facilităţi/amânarea pentru o perioadă de 12 luni a plăţii ratelor scadente la creditele de capital contractate de fermieri de la instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare; urgentarea paşilor procedurali necesari pentru încasarea despăgubirilor pentru seceta pedologică severă; plata de urgenţă a tuturor arieratelor; compensarea directă creanţe - datorii; recunoaşterea de către ANAF a costurilor cu producţia în curs, aferente culturilor agricole calamitate 2020; eliminarea practicilor prin care fermierilor li se consideră nedeductibile cheltuielile cu stocurile de producţie în curs de execuţie 2019-2020, conform art 25 şi art 269 din Codul Fiscal; înregistrarea drept cheltuială deductibilă a TVA aferent inputurilor aplicate culturilor agricole calamitate, confirmate cu procesul verbal de constatare şi evaluare a pagubelor; stoparea practicilor de impozitare în avans a unor sume/venituri din subvenţii înainte de a fi încasate.
MFP şi ANAF au arătat că sectorul agroalimentar rămâne un domeniu strategic şi au reiterat preocuparea pentru a fi alocate prioritar sumele solicitate de MADR la rectificarea bugetară de la începutul lui august, se precizează în comunicat.
"Ca urmare a argumentelor expuse de reprezentanţii Alianţei, ANAF a întreprins măsurile necesare pentru aplicarea unitară în teritoriu a procedurilor de control şi a recunoaşterii cheltuielilor de producţie şi a TVA aferent culturilor agricole afectate de secetă şi care au proces verbal de constatare şi evaluare a daunelor. ANAF a formulat către MFP o solicitare pentru analiza juridică, fiscală şi privind impactul bugetar pentru: compensarea datoriilor către bugetul de stat cu sumele reprezentând creanţe bugetare cuvenite fermierilor din TVA şi concedii medicale, precum şi privind impozitarea veniturilor din subvenţii doar după încasarea acestora", se mai arată în comunicatul Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare. AGERPRES