Alianţă între dinastiile Hilton şi Rothschild: Nicky Hilton şi James Rothschild se căsătoresc vineri

Alianţă între dinastiile Hilton şi Rothschild: Nicky Hilton şi James Rothschild se căsătoresc vineri

Nicky Hilton, una dintre moştenitoarele imperiului hotelier Hilton şi sora mai mică a starletei Paris Hilton, şi James Rothschild, membru al uneia dintre cele mai bogate familii britanice şi moştenitorul unui imperiu financiar-bancar, se vor căsători vineri, la Palatul Kensington din Londra.

Alianţă între dinastiile Hilton şi Rothschild: Nicky Hilton şi James Rothschild se căsătoresc vineri (Foto: Shutterstock)

Nicky Hilton, în vârstă de 31 de ani, şi James Rothschild, în vârstă de 30 de ani, se vor căsători într-o ceremonie exclusivistă, care va avea loc la Palatul Kensington, fosta reşedinţă a prinţesei Diana, regretata mamă a prinţului William al Marii Britanii, potrivit dailymail.co.uk.

Potrivit tabloidului britanic, această alianţă între două dintre cele mai puternice familii la nivel mondial putea părea într-un anume sens improbabilă, având în vedere că, până în prezent, dinastiile Hilton şi Rothschild au avut puţine lucruri în comun, dincolo de scandalurile în care fiecare dintre acestea a fost implicată şi de uriaşele averi pe care le deţin.

Mireasa va purta la ceremonie o rochie din colecţia haute couture a casei de modă Valentino, în valoare de cel puţin 50.000 de lire sterline, la care va "asorta" inelul său de logodnă cu un enorm diamant de opt carate, care este estimat la un milion de lire sterline.

La nuntă sunt aşteptaţi şi membri ai altor familii celebre, precum Ecclestone, Guinness şi Goldsmith. De altfel, mama mirelui s-a născut în familia Guinness, iar sora lui James Rothschild, Kate, a fost căsătorită cu Ben Goldsmith.

Recent, Paris Hilton a spus că sora sa mai mică, Nicky Hilton, şi James Rothschild alcătuiesc "cuplul perfect".

"Sunt perfecţi unul pentru celălalt. Sunt cei mai buni prieteni. Sunt atât de loiali unul altuia şi atât de îndrăgostiţi. Sunt precum un prinţ şi o prinţesă", a mai spus Paris Hilton, în vârsta de 34 de ani, citată de revista People.

Nicky Hilton şi James Rothschild s-au cunoscut în Italia, la petrecerea de nuntă a celebrului top-model Petra Ecclestone cu James Stunts, organizată la Roma, în 2011.

Cei doi s-au logodit în august 2014, în timpul unei vacanţe petrecute în Italia. James Rothschild a cerut-o în căsătorie pe iubita lui în timpul unei plimbări cu vaporaşul pe Lacul Como. Cei doi au continuat să locuiască însă separat, Nicky, la Los Angeles, iar James, în Londra.

Nicky Hilton, cel de-al doilea dintre cei patru copii ai lui Rick Hilton şi ai soţiei sale, Kathy, a avut anterior o relaţie de patru ani cu directorul studiourilor DreamWorks David Katzenberg şi a fost căsătorită pentru o perioadă scurtă cu prietenul ei din copilărie omul de afaceri Todd Andrew Meister, în 2004.

James Rothschild, moştenitorul unui imperiu financiar-bancar, este fiul lui Amschel Rothschild, cel mai mic dintre copiii lui Victor Rothschild. Născut într-o familie deosebit de bogată, Amschel Rothschild părea să fie sortit succesului, însă s-a sinucis în 1996, pe când fiul său James era adolescent.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”