Alexis Tsipras: Grecia își va achita datoriile față de BCE și FMI

Alexis Tsipras: Grecia își va achita datoriile față de BCE și FMI

Premierul elen Alexis Tsipras s-a declarat încrezător în finalizarea unui acord cu creditorii internaționali privind plata datoriei Greciei, transmite BBC.

Într-o declarație acordată Bloomberg, oficialul elen a afirmat că nu a intenționat niciodată să acționeze unilateral. Datoria Greciei se ridică la 315 miliarde de euro — aproximativ 175% din PIB.

Cancelarul german Angela Merkel a exclus o anulare a datoriei Greciei, afirmând că deja creditorii internaționali au făcut concesii.

Alexis Tsipras susține că Atena își va achita datoriile față de BCE și FMI și va ajunge la un acord cu statele din zona euro care au finanțat cea mai mare parte a pachetului de asistență financiară acordat Greciei.

'Dezbaterea cu partenerii noștri europeni tocmai a început. Chiar dacă există diferențe de perspectivă, sunt absolut sigur că vom reuși în curând să ajungem la un acord favorabil și Greciei și Europei', a declarat premierul elen.

Șeful miniștrilor de Finanțe din zona euro, Jeroen Dijsselbloem, a salutat declarațiile lui Alexis Tsipras. 'Este la latitudinea Guvernului elen să stabilească cum vor continua negocierile. Alte decizii vor fi luate împreună în Eurogrup în următoarele săptămâni', a afirmat Dijsselbloem.

Într-un interviu acordat sâmbătă publicației germane 'Hamburger Abendblatt', Angela Merkel a declarat că încă dorește ca Grecia să rămână în zona euro, dar 'nu preconizează o nouă anulare a datoriei'.

'A existat deja o anulare voluntară a unei părți din datoria Greciei, realizată de creditorii privați, băncile deja au redus miliarde de euro din datoria Greciei', a explicat oficialul german.

Și comisarul european pentru afaceri economice și financiare, Pierre Moscovici, a declarat pentru BBC că Executivul elen trebuie să respecte angajamentele asumate anterior.

'Credem că locul Greciei este în zona euro, euro are nevoie de Grecia și Grecia are nevoie și vrea să fie în zona euro', a afirmat oficialul european.

Premierul elen a anunțat că săptămâna următoare va vizita Ciprul, Italia și Franța dar nu are încă planuri de a se deplasa în Germania.

Ambele părți sunt motivate să ajungă la un acord, pentru ca următoarea tranșă de 7,2 miliarde de euro din pachetul de asistență financiară să poată fi acordată, în pofida declarației premierului elen că va renegocia condițiile impuse Greciei în schimbul ajutorului financiar de 240 miliarde de euro (270 miliarde de dolari), estima recent agenția de evaluare financiară Fitch.

Noul guvern elen al premierului Alexis Tsipras a promis să renunțe la reducerile bugetare și la reformele severe și se opune cererilor creditorilor de a continua măsurile de austeritate în schimbul ajutorului financiar. Liderii UE au avertizat Atena că trebuie să-și îndeplinească angajamentele asumate în schimbul asistenței internaționale.

Creditorii internaționali au impus Greciei reducerea salariilor din sectorul bugetar, a pensiilor, măsuri de restructurare și privatizare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”