Alexe, către şefii instituţiilor subordonate: M-am săturat să primesc mesaje din care aflu că vă mâncaţi unul pe altul
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, i-a avertizat, luni, pe directorii din instituţiile aflate în subordinea ministerului că, de la 1 ianuarie 2020, vor avea în el fie cel mai bun partener, fie un adversar important, dacă nu-şi schimbă atât modul de lucru cu societatea civilă, cât şi în interiorul organizaţiilor.
"Începând de la 1 ianuarie sunt două posibilităţi: fie aveţi în mine cel mai bun partener pe care puteţi să-l aveţi, fie veţi avea un adversar mare de tot. Mi se pare firesc să fim mai eficienţi, să ne susţinem unii pe alţii. M-am săturat efectiv să primesc mesaje de la instituţii din subordine din ţară, din acelaşi judeţ, de la colegi din care aflu că vă mâncaţi unul pe altul. Suntem împreună colegi şi dacă noi nu reuşim împreună să rezolvăm toate aceste probleme, cine credeţi că le va rezolva? Personal, nu vreau să ne despărţim de niciun coleg cât sunt eu ministru. Şi eu, ca şi dumneavoastră, am fost angajat al statului român într-o funcţie de execuţie, apoi de conducere şi ştiu ce înseamnă pentru cineva care are de întreţinut o familie să aibă grija zilei de mâine. De asemenea, ştiu şi ce înseamnă pentru cineva care a lucrat cu publicul să-ţi vină o femeie în faţă şi să-i spui cu aroganţă că îi mai lipseşte o hârtie şi să vină mâine. Acel mâine înseamnă pentru acea persoană un drum dus-întors acasă în ce comună sau judeţ, înseamnă nişte bani şi timp, iar timpul nu prea mai are răbdare cu noi. De aceea, cred că trebuie să fim mai eficienţi", a spus Alexe, prezent la conferinţa de lansare a proiectului SIPOCA 596.
Alexe a punctat faptul că societatea românească s-a săturat de birocraţie, iar percepţia cetăţenilor faţă de anumite subiecte afectează imaginea instituţiilor cu care aceştia vin în contact, dar şi pe cea a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
"Fac un apel la colegii din Romsilva şi Gărzile Forestiere să avem o comunicare cât se poate de bună. Societatea românească s-a săturat de birocraţie şi, din păcate, lumea nu mai are răbdare ca lucrurile care ar putea fi făcute într-o săptămână, să le facem în una sau două. Nu mi se pare firesc să primesc mesaje din judeţe pentru consiliere. Stimaţi colegi, încercaţi să-i consiliaţi mult mai bine pe cei care vin şi au nevoie de ajutorul nostru. Încercaţi să comunicaţi mai bine şi dumneavoastră cu societatea civilă, astfel încât cetăţenii să înţeleagă că dacă putem să-i ajutăm, dacă au nevoie de vreo hârtie, să le-o spunem frumos, iar dacă ne cer lucruri care nu sunt legale, să le explicăm la fel de frumos că nu se poate. A ajuns societatea românească, pe diverse subiecte să fie sceptică, fie că vorbim despre ariile protejate în care se construieşte, cel puţin aşa se crede, fie că vorbim despre un camion cu lemn care, în percepţia publică, este tăiat ilegal, fiecare autorizaţie pe care o dă APM-ul (Agenţia pentru Protecţia Mediului, n.r.) este într-o formă sau alta pusă la îndoială. Cred că lucrurile astea afectează în primul rând instituţiile pe care dvs le reprezentaţi şi evident a ministerului. Asiguraţi-vă că, în perioada următoare, vă veţi schimba modul de lucru", a afirmat oficialul.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, participă, luni, la conferinţa naţională de lansare a proiectului SIPOCA 596 "Dezvoltarea capacităţii administrative a Ministerului Mediului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de riscurile specifice ministerului şi a situaţiilor privind starea mediului", eveniment organizat la Palatul Parlamentului.
SIPOCA 596 îşi propune îmbunătăţirea capacităţii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele meteorologice periculoase şi a tipurilor de risc aferente acestora, unde ministerul asigură funcţia de sprijin, precum şi a situaţiilor privind starea mediului.
Proiectul se derulează pe o perioadă de 30 de luni, în intervalul 21 august 2019 - februarie 2022, iar valoarea eligibilă se ridică la aproximativ 14,406 milioane de lei (circa 3,016 milioane de euro). AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)