Alexandru: Ne îndreptăm atenţia către măsura de sprijin constând în acoperirea unei părţi din costul salarial
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a afirmat joi că atenţia şi fondurile sunt îndreptate către măsura de sprijin constând în acoperirea unei părţi din costul salarial pentru angajaţii care revin în activitate, în cuantum cel mai probabil de 41,5% din salariul brut.
"Ne îndreptăm atenţia şi fondurile către măsura de sprijin constând în acoperirea unei părţi din costul salarial pentru angajaţii care revin în activitate. Această măsură se adresează celor care au fost în şomaj tehnic şi intră în perioada activă, adică măsura suspendării temporare a contractelor lor de muncă se ridică, iar angajatorul reprezintă vehiculul pentru noi prin care angajatorul va depune cerere de a primi sprijini în cuantum cel mai probabil de 41,5%, dar ştiţi că eu personal cred că mai este loc de discuţie, în sensul de a creşte această sumă", a declarat Violeta Alexandru, în cadrul videoconferinţei "VorbIMM despre: restartarea şi flexibilizarea forţei de muncă".
Ministrul Muncii a subliniat că perioada pe care o are în vedere pentru acest sprijin este de trei luni, decizia legată de aceasta fiind "validată" de reacţiile pe care le-a avut din mediul de afaceri, inclusiv de la sindicate.
"Nu este o decizie luată în mod subiectiv, ci este o decizie luată pe baza pe care feedback-ului pe care l-am avut din partea patronatelor şi sindicatelor. Din luna a patra până în luna a şasea, urmând ca acest sprijin să descrească sau să fie cumva adaptat nevoilor de la acel moment. Îmi este greu să vă spun ce va fi peste trei luni, dar vă asigur că avem totală disponibilitate să păstrăm o măsură adaptată momentului respectiv pentru cei care au în continuare nevoie. Noi, în discuţiile pe care le avem, proiectăm un orizont de şase luni de sprijin, cu trei luni în sumă fixă, după care o flexibilizare şi o adaptare la fiecare sector, respectiv o adaptare la situaţia din acel moment. (...) În mod deliberat, în luna martie, Guvernul a decis să acorde importanţă acestui tip de intervenţie pentru că, în opinia noastră, o prioritate asumată a fost aceea de a descuraja încetarea contractelor de muncă şi de a sprijini angajaţii şi angajatorii să rămână în legătură, în relaţie, chiar şi sub formă de contract de muncă suspendat temporar, astfel încât să fie pregătit să îşi reia împreună activitatea după ce criza trece. Nu a fost o decizie luată la întâmplare", a subliniat ministrul Muncii. AGERPRES