Alexandru-Mihai Ghigiu, numit în funcţia de şef al Cancelariei prim-ministrului

Alexandru-Mihai Ghigiu, numit în funcţia de şef al Cancelariei prim-ministrului

Alexandru Mihai Ghigiu a fost numit în funcţia de șef al Cancelariei prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu. Decizia a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial, arată Agerpres.

Alexandru Mihai Ghigiu  FOTO Facebook

Alexandru Mihai Ghigiu FOTO Facebook

Potrivit ina.gov, Ghigiu este cadru didactic la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), începând cu anul 2018, deține funcția de Prorector al universității. În perioada 2012 – 2014 și 2016 a fost consilier al ministrului educației naționale. De asemenea, în perioada aprilie – iulie 2017, a fost Secretar de Stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Din august 2019, Alexandru Mihai Ghigiu este membru al Consiliului Director al Comisiei româno-americane Fulbright.

În anul 2015 a dobândit titlul de doctor în științe politice în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și a devenit cadru didactic titular începând cu 2016. De asemenea, Ghigiu a urmat numeroase cursuri de formare și pregătire la diferite universități din Europa și Statele Unite ale Americii.

Alexandru Mihai Ghigiu este Președintele Institutului Național de Administrație.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...