Alexandr Vucici: Serbia este scena unui conflict prin procură între Est și Vest

Alexandr Vucici: Serbia este scena unui conflict prin procură între Est și Vest

Serbia este scena unui război prin procură între Est și Vest, a declarat luni președintele Alexandr Vucici, în contextul în care Belgradul încearcă să mențină un echilibru delicat între aspirația sa de aderare la Uniunea Europeană și legăturile cu Rusia și China, relatează Reuters.

Vucici

Președintele sârb susține că Estul și Vestul se confruntă în Serbia FOTO Arhivă

Remarca sa vine la o zi după ce protestatari sârbi împotriva unei parade gay au purtat drapele ale Rusiei şi portrete ale preşedintelui rus Vladimir Putin.

Nu îmi dau seama dacă ( (protestul) a fost un atac prin procură, pentru că acolo erau prezenți și mulţi oameni obişnuiţi,... dar dacă în Serbia există un conflict prin procură, există unul, nu încape îndoială, între Est şi Vest', a declarat Vucic pentru Reuters.

Deşi a condamnat agresiunea rusă împotriva Ucrainei la ONU, Serbia a refuzat să se alăture sancțiunilor economice împotriva Moscovei., ţară cu care Belgradul are puternice legături tradiţionale şi faţă de care este dependent pentru aprovizionarea cu gaz natural, scrie Agerpres.

Încercăm să supraviețuim, cu cât mai puține răni și zgârieturi posibil'”, a spus Vucici, un fost naționalist care mai târziu a îmbrățișat politicile pro-europene.

Tensiuni în Kosovo

Înainte de a adera la UE, Serbia trebuie să-și repare legăturile cu Kosovo, care și-a declarat independența față de Serbia în 2008, notează Reuters.

Discuțiile au avut un ritm greoi, fiind adesea marcate de tensiuni, cea mai recentă dintre acestea având loc legătură cu problema plăcuțelor de înmatriculare și a documentelor de identitate pentru sârbii minoritar din nordul Kosovo.

Statele Unite și majoritatea statelor membre UE recunosc independența Kosovo, printre cele care se opun aflându-se aliații Serbiei, Rusia și China.

Preşedintele sârb consideră că autorităţile de la Pristina nu doresc ''o discuţie serioasă sau un dialog serios'' pentru că speră să-şi poată impune planurile de independenţă cu ajutorul Occidentului.

Guvernul kosovar urmăreşte să impună şederi temporare pentru persoanele care intră în Kosovo cu o carte de identitate sârbă şi să le ceară sârbilor din Kosovo să înlocuiască plăcuţele de înmatriculare auto sârbe ale vehiculelor lor cu unele kosovare.

Aceste măsuri au condus la un nou episod de violenţă în nordul Kosovo în luna iulie, când urmau să intre în vigoare, autorităţile kosovare hotărând să amâne aplicarea lor pentru 1 septembrie.

Preşedintele sârb a apreciat că este nevoie de intensificarea discuţiilor şi a demersurilor diplomatice europene şi americane pentru soluţionarea disputei imediate asupra noilor norme administrative impuse de Pristina cetăţenilor sârbi.

Serbia este candidată la aderarea la Uniunea Europeană, care este și cel mai important partener comercial și investitor al său. Deși este o țară neutră din punct de vedere militar, îSerbia întreține legături cu NATO și a achiziționat arme de la statele din Alianță.

Pe de altă parte, națiunea balcanică este dependentă aproape în totalitate de gazul rusesc și a achiziționat arme din Rusia. De asemenea, China este un investitor major în Serbia, în principal în minerit și infrastructură.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”