ALERTĂ Un europarlamentar german cere activarea Articolului 7 în cazul României!

ALERTĂ Un europarlamentar german cere activarea Articolului 7 în cazul României!

ALERTĂ Un europarlamentar german cere activarea Articolului 7 în cazul României!
Presa internaţională reia pe larg constatarea lui Klaus Iohannis că România nu e pregătită de fapt să preia preşedinţia Uniunii Europene, de la 1 ianuarie. O îngrijorare în plus pentru liderii europeni, care, altfel, spun tot mai des că situaţia statului de drept din România e şubredă. Europarlamentarul german Elmar Brok, merge chiar mai departe și îi avertizează pe social-democraţii europeni că ar trebui să ia în serios posibila activare a Articolului 7, măsură extremă, decisă până acum doar în cazul Poloniei şi Ungariei.

„Cer social-democraţilor să ia serios în considerare posibilitatea ca noi, Parlamentul European, să declanşăm împotriva României procedura prevăzută de Articolul 7”, a spus Elmar Brok, pentru Welt am Sonntag.

„Ar fi un pas important înainte dacă România ar pune în aplicare recomandările noastre în domeniul apărării statului de drept şi al anticorupţiei”, a spus, la rândul său, secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, care cere autorităților de la București să renunțe la modificările privind legile justiției.

Articolul 7 din Tratatul UE este procedura cea mai radicală de sancţiuni existentă împotriva unui stat membru.

Calificat adesea drept „armă nucleară” instituţională, Articolul 7 poate duce în cele din urmă la o suspendare a anumitor drepturi ale unui stat membru, în special, al dreptului său de vot în Consiliul UE, organism în care cei 28 de membri definitivează legislaţiile europene.


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin