ALERTĂ Simona Halep, calificare dramatică în turul 3 după 6-3, 6-7(5), 6-4 cu Sofia Kenin

ALERTĂ Simona Halep, calificare dramatică în turul 3 după 6-3, 6-7(5), 6-4 cu Sofia Kenin

Simona Halep, locul I WTA, finalista ediţiei trecute, a învins-o, joi, cu scorul de 6-3, 6-7 (5), 6-4, pe americanca Sofia Kenin, locul 37 WTA, în turul al doilea al Australian Open, după un meci intens, epuizant, de două ore şi jumătate, relatează  News.ro .

Rezumatul partidei Halep vs Kenin:

Halep a produs un nouă partidă epică la openul australian, în care a trecut de la extaz la agonie şi din nou la extaz. Fără a fi la cel mai înalt nivel al tenisului ei, Halep a luptat neîncetat şi nu a cedat psihic, în faţa unei adversare foarte tinere, care i-a pus mari probleme şi care creştea în joc de la ghem la ghem. Deşi a acuzat probleme la piciorul drept în decisiv, Halep s-a agăţat de fiecare minge, şi-a păstrat cumpătul şi mintea limpede, a pus lovituri incredibile pe teren, care au măcinat încrederea adversarei. 

Liderul WTA a prezentat, în prima parte a meciului cu americanca Kenin, o prestaţie consistentă, mai aproape de potenţialul ei. Simona Halep a condus jocul, a fost cea care a dictat ritmul, dar şi-a complicat singură partida, în setul al doilea, când, la 3-0, evoluţia ei a scăzut în concentrare şi intensitate, permiţându-i adversarei să revină pe tabelă.

Kenin, 20 de ani, este o jucătoare din clasa româncei, ca stil, fără multă forţă în lovituri, dar tehnică, foarte mobilă, cu joc variat, cu ruperi de ritm şi un serviciu foarte bun. Timidă la început, ca evoluţie, americanca şi-a crescut nivelul de joc, pe măsură ce Halep i-a permis acest lucru. Ea a transformat un meci alert, cu ghemuri şi schimburi scurte, într-unul de uzură, care iniţial i-a convenit, datorită unei aparente capacităţi fizice superioare. Din nefericire pentru ea, nu a ţinut cont de faptul că Halep nu cedează uşor când nu vrea să cedeze, iar ceea ce a părut o tactică productivă s-a transformat într-o capcană fatală.

Halep a început cu break meciul, apoi, cu un serviciu solid, şi-a păstrat avantajul de două ghemuri până la 5-3, când a mai pus un break pe tabelă şi setul în acelaşi timp, cu 6-3, după 33 de minute.

Românca s-a desprins şi în setul secund, în care a condus cu 3-0, după un break în ghemul al doilea. Apoi şi-a pierdut concentrarea, iar Kenin a egalat, după break la 0, în ghemul al cincilea, la primele mingi avute. Reintrodusă în meci, americanca a jucat din ce în ce mai bine, a servit excelent şi a dus setul în tie-break, pe care l-a câştigat la 5, după o oră şi 30 de minute de la start.

Patru mingi de break a ratat Halep în primul ghem al decisivului, încă una în ghemul al cincilea. În schimb, Kenin a făcut break la primele mingi avute şi s-a desprins la 4-2. Cu ultimele resurse de energie, Halep a avut puterea să revină şi să câştige următoarele patru ghemuri şi meciul, cu 6-4, după două ore şi jumătate de joc. 

Halep va evolua în turul al treilea cu Venus Williams, locul 36 WTA, care a depăşit-o, cu 6-3, 4-6, 6-0, pe franţuzoaica Alize Cornet, locul 46 WTA.

Calificarea în manşa a treia este recompensată cu 155.000 de dolari australieni (111.000 de dolari americani) şi 130 de puncte WTA.



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…