ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

Un tribunal arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington a decis că statul român trebuie să-i plătească fostului proprietar al rafinăriei RAFO Onești suma totală de aproape 85 milioane euro, reprezentând despăgubiri și costuri arbitrale, la care se adaugă dobânzi, a transmis, pentru profit.ro , Ministerul Finanțelor.

Este vorba de grupul austriac Petrochemical Holding GmbH, controlat și condus de omul de afaceri rus Iakov Goldovski, care a deținut până în 2016 un procent de 96,5% din capitalul companiei RAFO SA, aflată în faliment, fosta operatoare a rafinăriei, oprită în 2008.

Grupul lui Goldvoski ceruse mult mai mult, respectiv peste 837 milioane euro.

″Tribunalul arbitral s-a pronunțat în dosarul nr. ARB/19/21 și a decis că România a încălcat Tratatul Cartei Energiei, reținând că, prin deciziile ANAF din 21 decembrie 2015 și din 4 ianuarie 2016, de instituire a unui sechestru asupra bunurilor societății RAFO, i s-a refuzat reclamantului dreptul la un tratament corect și echitabil stabilit prin acest tratat și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/1997″, au declarat pentru Profit.ro cei de la Finanțe. OUG nr. 92/1997 detaliază, printre altele, formele de protecție juridică de care se bucură investițiile străine în România, dar și facilitățile de stat de care acestea pot beneficia.

În consecință, Tribunalul arbitral a obligat România la plata: (i) sumei de 77.944.838,17 USD cu titlu de despăgubiri la care se adaugă dobândă la rata EURIBOR la 3 luni plus 3,25% capitalizată anual de la 4 ianuarie 2016 până la plată, (ii) a sumei de 10.938.635,78 EUR reprezentând 70% din costurile arbitrale proprii ale Reclamantei la care se adaugă dobândă la rata EURIBOR la 3 luni plus 3,25% capitalizată anual de la data hotărârii arbitrale și până la plată, (iii) a sumei de 311.707,89 USD reprezentând costuri arbitrale la care se adaugă dobândă la rata EURIBOR la 3 luni plus 3,25% capitalizată anual de la data hotărârii arbitrale și până la plată. În euro, sumele se ridică la valoarea totală de aproape 85 milioane euro.

Valoarea despăgubirilor solicitate de reclamant a fost de aproximativ 887,5 milioane USD (echivalentul a 837,2 milioane euro – n.r.) – reprezentând daune materiale corespunzătoare valorii actualizate nete a planului de modernizare a rafinăriei pe care acesta susține că nu a putut să-l realizeze și a veniturilor previzibile aferente derivate din acesta″, a precizat Ministerul Finanțelor.


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda