Alerta OMS: Rujeola face ravagii, iar eforturile de eradicare sunt sub amenințare

Alerta OMS: Rujeola face ravagii, iar eforturile de eradicare sunt sub amenințare

Numărul cazurilor de rujeolă a crescut dramatic între 2022 și 2023, punând în pericol eforturile de eradicare a bolii. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, numărul global de cazuri aproape s-a dublat, atingând cifre alarmante.

OMS: numărul cazurilor de rujeolă s-a dublat în 2023 - Foto Arhiva

OMS: numărul cazurilor de rujeolă s-a dublat în 2023 - Foto Arhiva

În 2022 au existat 171.153 de cazuri la nivel mondial, potrivit dr. Patrick O’Connor de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care a prezentat cercetarea sâmbătă, la cel de-al 34-lea Congres European de Microbiologie Clinică și Boli Infecțioase (ESCMID) care se desfășoară între 27 – 30 aprilie la Barcelona, Spania, potrivit 360medical.

Există aproximativ 321.582 de cazuri înregistrate pentru 2023 și peste 94.000 raportate până în prezent în 2024, dar se estimează că numărul real este mult mai mare.

Aproximativ jumătate dintre cazurile din acest an au fost raportate în r egiunea europeană a OMS , cu cea mai ridicată incidență înregistrată în țări precum Azerbaidjan, Kârgâzstan și Yemen.

În Statele Unite, au fost raportate 128 de cazuri de rujeolă în 20 de jurisdicții începând de vineri, conform Centrului American pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). Acesta reprezintă cel mai mare număr de cazuri din 2019, în condițiile în care boala a fost declarată eliminată în Statele Unite în anul 2000, „ceea ce înseamnă că nu există răspândire a rujeolei în interiorul țării, iar cazurile noi sunt descoperite doar atunci când cineva contractează rujeola în străinătate”, precizează CDC. Totuși, creșterea rapidă a numărului de cazuri din acest an reprezintă o amenințare la adresa statutului de eliminare a bolii, avertizează agenția americană.

Rujeola, o boală periculoasă

Rujeola este extrem de contagioasă și se transmite prin aer, având potențialul de a cauza consecințe grave sau chiar deces, mai ales în rândul copiilor mici și nevaccinați.

Simptomele generale includ febră, tuse, secreție nazală, ochi roșii și o erupție cutanată caracteristică cu pete roșii.

Aproximativ 1 din 5 persoane nevaccinate din Statele Unite care se îmbolnăvesc de rujeolă vor necesita spitalizare, iar 1 din 20 de copii cu rujeolă va dezvolta pneumonie sau o inflamație la nivelul creierului numită encefalită. Până la 3 din fiecare 1.000 de copii infectați pot muri din cauza complicațiilor respiratorii și neurologice.

Rujeola poate, de asemenea, să ducă la "amnezie imunitară", crescând riscul de alte infecții pentru perioade lungi de timp.

Vaccinarea împotriva rujeolei a prevenit aproximativ 57 de milioane de decese între 2000 și 2022, fiind considerată foarte eficientă, cu o eficacitate de 93% pentru o singură doză și de 97% pentru două doze. Deși persoanele vaccinate se pot infecta, infecția este în general mai ușoară.

Rujeola este „o criză printre multe alte crize”, a subliniat dr. O’Connor în prezentarea sa de sâmbătă, aproximativ 45% dintre focare fiind în țări afectate de conflicte și fragile.

În ultimii 20 de ani, s-au înregistrat progrese semnificative în vederea eliminării rujeolei și rubeolei. Pentru a consolida și menține aceste câștiguri, trebuie să asigurăm o acoperire de imunizare de rutină ridicată, uniformă și echitabilă; precum și o sensibilizare solidă și un răspuns rapid la focare”, a spus acesta într-un comunicat de presă.

Rujeola în România

În țara noastră s-au confirmat 13.113 cazuri de rujeolă, între 1 ianuarie 2023 - 21 aprilie 2024, potrivit INSP.

Între 15-21 aprilie, numărul cazurilor a fost în scădere, au fost înregistrate 767 de cazuri noi, față de 949 de cazuri săptămâna anterioară. Bilanțul deceselor provocate de boala contagioasă a ajuns la 14 în România. Asta deși vaccinul combinat Rujeolă-Oreion-Rubeolă (ROR) face parte din Programul Național de Vaccinare, fiind administrat cu prima doză între 12 și 15 luni, iar a doua doză în jurul vârstei de 6-7 ani. Și adulții se pot vaccina ROR, iar astfel pot ajuta la restabilirea unei părți din imunitatea colectivă.

Orice persoană neimunizată se poate infecta cu rujeolă, o boală periculoasă și potențial mortală. Din 4 persoane afectate, una necesită spitalizare, iar pentru 1 din 1.000 de pacienți, rujeola poate fi fatală, arată datele INSP.

Incidența este cea mai ridicată în județele Brașov, Covasna, Mureș, Giurgiu și Alba. Peste 128.000 de copii au fost vaccinați cu ROR în ultimul an, inclusiv 20.520 de copii între 9 și 11 luni. Aceste măsuri vin în urma declanșării unei epidemii naționale de rujeolă în decembrie 2023, ca răspuns la răspândirea alarmantă a bolii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…