ALERTĂ Noi oase au fost găsite în casa lui Gheorghe Dincă. La faţa locului a fost chemat un medic legist

ALERTĂ Noi oase au fost găsite în casa lui Gheorghe Dincă. La faţa locului a fost chemat un medic legist

Anchetatorii au descoperit noi oase la casa principalului suspect în cazul de la Carcal, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro . Deocamdată nu se ştie dacă sunt de natură umană sau animală, astfel că la faţa locului a fost chemat un medic legist din zonă. În funcţie de verificarea preliminară, procurorii vor decide dacă trimit sau nu fragmentele osoase la Bucureşti, pentru expertizare la Institutul de Medicină Legală (INML).

 De o lună anchetatorii scotocesc locuinţa lui Gheorghe Dincă şi alte zone din Caracal pentru a afla ce s-a întâmplat cu Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, despre care Dincă susţine că le-a omorât. Oamenii legii au cerut un nou mandat de percheziţie, al treilea de la debutul investigaţiei, şi vor analiza în continuare cu atenţie pereţii casei lui Gheorghe Dincă, pentru a vedea dacă sunt ascunse probe acolo.

Curtea de aproximativ 3.000 de metri pătraţi a fost verificată cu ajutorul unui scanner special, folosit de arheologi și geodezi. Detectorul a indicat zeci de locuri în care structura pământului a fost modificată, iar criminaliștii au săpat gropi, unele cu diametrul de câțiva metri și adânci de până la 6 metri.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…