Alertă meteo. Coduri galben și portocaliu de caniculă în mai multe județe și în București
Meteorologii au emis luni, 24 iunie, o atenționare Cod portocaliu de caniculă. Vizate sunt județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Călărași și Ilfov, dar și municipiul București.
Temperaturile maxime vor fi de 35-37 de grade. FOTO Profimedia (Arhivă)
În acest sens, în județele menționate, dar și în Municipiul București, „valul de căldură va persista, iar temperaturile maxime, deși ușor mai scăzute față de cele înregistrate în zilele anterioare, vor fi în continuare deosebit de ridicate. Disconfortul termic se va menține accentuat, indicele temperatură- umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități și va fi caniculă.
Temperaturile maxime vor fi de 35...37 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 20 de grade (noapte tropicală)”, anunță ANM.
În plus, ANM a emis și Cod galben de caniculă, care este valabil luni, 24 iunie, în 12 județe.
„Valul de căldură va persista în Banat, în nord-vestul și nordul Olteniei, în nordul Munteniei, precum și în zona continentală a Dobrogei, disconfortul termic se va menține ridicat, indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități, și izolat va fi caniculă.
Temperaturile maxime, în continuare cu mult mai mari decât cele normale perioadei vor fi cuprinse în general între 33 și 35 de grade”, precizează meteorologii.
În aceeași ordine de idei , alte două avertizări Cod galben au fost emise: instabilitate atmosferică și caniculă . Conform ANM, Codul galben de instabilitate atmosferică este valabil în intervalul 24 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 23.
„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50...70 km/h), descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40 l/mp”, anunță meteorologii.
Codul galben de caniculă este valabil marți, 25 iunie.
„Valul de căldură va persista în jumătatea sudică a Olteniei și Munteniei, disconfortul termic se va menține ridicat, indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități și pe alocuri va fi caniculă. Temperaturile maxime, mai mari decât cele normale la această dată, vor fi în general de 34...35 de grade”, au mai transmis specialiștii.
Sursa: adevarul.ro