Alertă în Strâmtoarea Kerci. Un vas rusesc încărcat cu mii de tone de petrol s-a rupt în două, după ce a fost lovit de furtună
Un vas rusesc, încărcat cu mii de tone de produse petroliere, s-a rupt în două în timpul unei furtuni violente, duminică, provocând o deversare în Strâmtoarea Kerci, au anunțat autoritățile ruse.
Petrolierul s-a rupt în două după ce a fost lovit de furtună FOTO @boris_beissner / X
Cel puțin o persoană a murit în urma incidentului, transmite Reuters .
Tancul petrolier Volgoneft 212, cu o lungime de 136 de metri și un echipaj format din 15 persoane, s-a rupt în jumătate, prora fiind scufundată, potrivit imaginilor publicate de presa de stat, care arată valuri spărgându-se deasupra punții navei.
Vasul sub pavilion rusesc, construit în 1969, a fost avariat și a eșuat, au precizat autoritățile.
"A avut loc o deversare de produse petroliere", a declarat agenția rusă de transport maritim, Rosmorrechflot.
Un al doilea vas sub pavilion rusesc, Volgoneft 239, cu o lungime de 132 de metri, plutește în derivă după ce a suferit avarii, a anunțat Ministerul pentru Situații de Urgență. Acesta are un echipaj de 14 persoane și a fost construit în 1973.
Ambele tancuri petroliere au o capacitate de încărcare de aproximativ 4.200 de tone de produse petroliere.
Declarațiile oficiale nu au oferit detalii despre amploarea scurgerii de petrol sau despre cauza avariilor grave la una dintre nave.
Navele se aflau în Strâmtoarea Kerci, între Rusia continentală și Crimeea, anexată de Rusia în 2014, când au transmis semnale de urgență.
Rusia a anunțat că peste 50 de persoane, alături de echipamente, inclusiv elicoptere Mi-8 și remorchere de salvare, au fost mobilizate în zonă.
Cotidianul rus Kommersant a raportat că tancul petrolier Volgoneft 212 transporta aproximativ 4.300 de tone de păcură.
Sursa: adevarul.ro