Alertă în Kenya. Un criminal în serie care a ucis și tranșat zeci de femei a scăpat din închisoare

Alertă în Kenya. Un criminal în serie care a ucis și tranșat zeci de femei a scăpat din închisoare

Un bărbat acuzat de uciderea și dezmembrarea a 42 de femei, a evadat dintr-o celulă de poliție din Nairobi, împreună cu alți 12 deținuți, a declarat poliția.

Un criminal periculos a evadat dintr-o închisoare din Kenya FOTO Arhivă

Un criminal periculos a evadat dintr-o închisoare din Kenya FOTO Arhivă

Collins Jumaisi, în vârstă de 33 de ani, descris de poliție ca un „vampir și un psihopat”, a fost arestat în iulie după descoperirea unor cadavre mutilate într-o groapă de gunoi dintr-un cartier sărac din capitala Kenyei, potrivit The Guardian.

„Au evadat noaptea trecută, în total 13, inclusiv principalul suspect în cazul crimelor din groapa de gunoi”, a declarat un uprtător de cuvânt al poliției din Kenya.

Jumaisi a apărut vineri în fața unei instanțe din Nairobi, unde magistratul a ordonat să fie reținut pentru încă 30 de zile, pentru a permite poliției să finalizeze investigațiile.

Rămășițele a 10 femei au fost găsite în pungi de plastic într-o carieră abandonată din cartierul sărac Mukuru din Nairobi, a declarat luna trecută Comisia Națională pentru Drepturile Omului din Kenya (KNCHR).

Jumaisi a fost reținut pe 15 iulie, lângă un bar unde urmărea finala Euro 2024 la fotbal.

Șeful Direcției de Investigații Criminale, Mohamed Amin, a declarat după arestare că Jumaisi a mărturisit uciderea a 42 de femei pe parcursul unei perioade de doi ani , începând cu 2022, iar prima sa victimă a fost soția sa.

„Ne confruntăm cu un vampir, un psihopat”, a spus Amin la acel moment.

KNCHR, finanțată de stat, a declarat în iulie că desfășoară propria investigație în cazul Mukuru deoarece „este necesar să se elimine orice posibilitate de execuții extrajudiciare”.

Autoritatea Independentă de Supraveghere a Poliției din Kenya, care monitorizează activitatea poliției, a declarat de asemenea că investighează dacă a existat implicare a poliției sau „neglijență în prevenirea” crimelor.

Poliția kenyană este adesea acuzată de grupurile pentru drepturile omului că ar comite omoruri ilegale sau că ar conduce echipe de execuție, dar puțini dintre ofițeri au fost aduși în fața justiției.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?