ALERTĂ Horațiu Potra, fiul său și o rudă au fost dați în urmărire de Poliția Română

ALERTĂ Horațiu Potra, fiul său și o rudă au fost dați în urmărire de Poliția Română

Mercenarul Horațiu Potra, fiul său și o rudă au fost dați în urmărire de Poliția Română, după ce Înalta Curte și Casație a emis mandate de arestare pentru aceștia, fiind acuzați de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, iar Potra și de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive.

Potra s-ar afla în Dubai. Alte 16 persoane au fost deja arestate preventiv, iar alte două persoane au primit arest la domiciliu.

Procurorii Parchetului General îi acuză pe mercenarii lui Horațiu Potra că pregăteau ”acțiuni violente care să împiedice exercitarea puterii de stat de către autoritățile democratice”, ca urmare a unei înțelegeri între candidatul pro-rus Călin Georgescu, Potra și Eugen Sechila la o fermă de călărie din Ciolpani, potrivit referatului parchetului. Procurorii susțin că deplasarea mercenarilor spre București din 7-8 decembrie 2024, când au fost opriți și reținuți de poliție, a fost doar pregătirea unor alte acțiuni similare.

Procurorii Parchetului General îl mai acuză pe Călin Georgescu că a primit sume de bani cash de la mercenarul Horațiu Potra în campania electorală din 2024 și nu i-a declarat, arată referatul procurorilor pentru arestarea preventivă a membrilor grupării Potra, consultat de G4Media. Mai mult, procurorii susțin că Georgescu a primit în folosință de la Potra și un asociat al acestuia o limuzină Mercedes GLE Coupe, închiriată de la Țiriac Auto.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Era un informator foarte sârguincios” / „Nu aveți idee cât e de diabolic” / Noi dezvăluiri despre Călin Georgescu făcute de foști colegi de facultate

2 Pe asta cu vila de 650.000 de euro a lui Grindeanu, care miroase a Nordis, ați citit-o?

3 VIDEO Ce aveți în imagine câștigă 14.300 de euro pe lună de la statul român

4 Avangarde, sondaj ciudat aruncat pe piață... / Cine i-o fi întors cheița lui Pieleanu?

5 Priviți, așa era structurată Geția, „noua Românie” pe care Rusia o punea la cale cu trădătorii reținuți de DIICOT / Sfat al înțelepților, Consiliu al bă…