ALERTĂ Gigel Știrbu (PNL): Locuitorii din județul Olt care primesc ajutoare sociale, amenințați că dacă nu votează cu Dăncilă în turul doi al alegerilor prezidențiale rămân fără ajutoare

ALERTĂ Gigel Știrbu (PNL): Locuitorii din județul Olt care primesc ajutoare sociale, amenințați că dacă nu votează cu Dăncilă în turul doi al alegerilor prezidențiale rămân fără ajutoare

Vicepreședintele PNL Gigel Știrbu acuză, într-un comunicat de presă, „practicile murdare ale PSD” în județul Olt, unde persoanele care primesc ajutoare sociale sunt chemate la primării pentru a se verifica dacă au votat la primul tur al alegerilor prezidențiale și pentru a li se cere să voteze cu Viorica Dăncilă și al doilea tur, sub amenințarea tăierii ajutoarelor, scrie G4Media .

„Doresc să trag un semnal de alarmă asupra practicilor murdare ale PSD aplicate populației în județul Olt! Asistații social sunt chemați la primăriile din județ pentru a li se face o verificare la cărțile de identitate cu privire la valabilitatea acestora și dacă cetățenii au aplicat pe actul de identitate timbrul autocolant cu mențiunea «votat» care să ateste că au participat la primul tur al alegerilor prezidențiale 2019”, susține Știrbu în comunicat.

El spune că, de asemenea, acestor persoane li se aduce la cunoștință de către reprezentanții PSD din primării că, în cazul în care nu se vor prezenta la urne și în turul al doilea al alegerilor prezidențiale și nu vor alege Viorica Dăncilă, nici nu vor mai beneficia de ajutoarele sociale.

„Acesta este modul în care poate convinge PSD-ul românii să iasă la vot și așa sunt ajutați să discearnă ce este bine pentru viitorul acestei țări: amenințați că vor trece de la faza de sărăcie lucie la săracie absolută. Precizez că județul Olt este captivul PSD în ultimii 30 de ani, se afă în topul județelor la numărul de asistați social, corupția este la nivel înalt întinsă peste instituțiile statului și investițiile de orice fel lipsesc cu desăvârșire la nivelul județului Olt cât timp banii publici sunt gestionați de baronii PSD”, continuă vicepreședintele PNL.

El dă publicității și o fotografie despre care spune că este făcută vineri, cu persoanele care primesc ajutoare sociale în fața Primăriei Izvoarele, așteptând să fie verificate la cartea de identitate.

„Eu înteleg că d-na Dăncilă, uitându-se cu disperare la ceasul ei de doar 5000 de euro, vede că timpul trece extrem de repede în defavoarea ei în această campanie electorală, dar cât de josnic să fii încât să ameninți oamenii, care abia trăiesc de pe o zi pe alta, cu tăierea unicei lor surse de venit?!”, mai scrie vicepreședintele PNL.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”