ALERTĂ DNA: S-a înregistrat o sesizare în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative; se efectuează acte procedurale
Direcția Națională Anticorupție informează că s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte în legatură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative și că în prezent se efectuează acte procedurale.
Precizarea DNA vine ca urmare a solicitărilor formulate de reprezentanți ai mass media.
"La Direcția Națională Anticorupție s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte aflate în competența de soluționare a instituției, în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative. Ca urmare, în conformitate cu prevederile procesual penale, se efectuează acte procedurale cu privire la aspectele sesizate. Precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare", se arată într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.
Știre în curs de actualizare
AGERPRES