Alerta de securitate de pe aeroportul din Frankfurt ar fi fost provocată de o neînțelegere (poliția)

Alerta de securitate de pe aeroportul din Frankfurt ar fi fost provocată de o neînțelegere (poliția)

Poliția germană a afirmat că o neînțelegere ar fi condus la o încălcare a securității care a determinat evacuarea terminalului 1 al aeroportului internațional din Frankfurt, provocând miercuri întârzieri și anulări ale zborurilor pe cel de-al patrulea aeroport ca mărime din Europa, relatează Reuters.

Poliția a interogat o femeie suspectă care a intrat în zona plecări a aeroportului fără să fi trecut prin controlul de securitate, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției federale.

'Pe baza constatărilor inițiale în urma interogatoriului, se pare că acest lucru a fost pur și simplu un accident', a afirmat purtătoarea de cuvânt, fără a oferi alte detalii.

De asemenea, ea a declarat că poliția nu a găsit niciun obiect suspect în zona plecări după evacuarea terminalului.

Fraport, compania care operează aeroportul din Frankfurt, a precizat că operațiunile pe terminal s-au reluat la ora 12:30 (10:30 GMT) după o întrerupere care a durat aproape două ore. Ca măsură de precauție, toții pasageri au fost evacuați și au trebuit să treacă, din nou, prin controalele de securitate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin