ALERTĂ Aura Socol, soția ideologului economic al PSD, luată în calcul pentru a-l înlocui pe Mugur Isărescu la conducerea BNR/SURSE

ALERTĂ Aura Socol, soția ideologului economic al PSD, luată în calcul pentru a-l înlocui pe Mugur Isărescu la conducerea BNR/SURSE

Economista Aura Socol, profesor la ASE București și membru în Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), este unul dintre numele luate în calcul de Liviu Dragnea și ceilalți lideri PSD pentru o eventuală propunere de înlocuire a lui Mugur Isărescu în funcția de guvernator al BNR, au declarat pentru  G4Media.ro surse politice.

Întrebată dacă liderii PSD au discutat cu ea despre această posibilitate, Aura Socol a spus pentru  G4Media.ro ”Nu comentez”.

”Nu a fost luată o decizie finală în PSD, dar numele Aurei Socol este în acest moment cel mai vehiculat”, au declarat pentru G4Media.ro sursele citate.

Mandatul de guvernator al lui Mugur Isărescu expiră la începutul lunii octombrie, la fel ca mandatul tuturor membrilor Consiliului de Administrație al BNR. Între liderii PSD și Isărescu există tensiuni majore după ce guvernul a adoptat OUG 114, ordonanța lăcomiei, care a provocat critici fără precedent din partea guvernatorului PSD.

Dariu Vîlcov, consilier al premierului Dăncilă și mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea, a declarat în repetate rânduri că Isărescu trebuie înlocuit la șefia BNR.

Procedura legală de numire a șefilor BNR (cei 9 membri ai Consiliului de Administrație) este reglementată de articolul 33 din Legea 312/2004: membrii CA al BNR sunt numiţi de Parlament, la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului. Cu alte cuvinte, doar Parlamentul are posibilitatea de a desemna o nouă conducere a Băncii Centrale.

Astfel, în mod formal, cuvântul decisiv în desemnarea conducerii BNR îl are majoritatea parlamentară – în acest caz coaliția PSD-ALDE.

Nu e clar în acest moment dacă PSD va face noua propunere pentru CA al BNR în această sesiune parlamentară sau va aștepta sesiunea din toamnă.

Aura Socol predă la Academia de Studii Economice Bucuresti din 2003 în cadrul Catedrei de Economie și Politici economice, unde este profesor universitar doctor, potrivit prezentării de pe blogul propriu.

Din noiembrie 2018 este membru în Consiliul ASF, iar din aprilie 2018 este expert independent desemnat de premierul Viorica Dăncilă și membru în Comisia Națională pentru trecerea la moneda euro. De asemenea, este membru in echipa de elaborare a Programului de Convergenţă al României, în cadrul Direcţiei de Analiză Macroeconomică şi Politici Financiare, Ministerul Finanţelor Publice.

Între iulie 2017 și noiembrie 2018 a fost membru al plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Aura Socol este soția lui Cristian Socol, unul dintre autorii programului de guvernare al PSD și considerat unul dintre ideologii partidului în privința politicilor economice.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…