ALERTĂ Apel lansat de 79 de reprezentanţi ai comunităţii academice din Iaşi pentru apărarea statului de drept

ALERTĂ Apel lansat de 79 de reprezentanţi ai comunităţii academice din Iaşi pentru apărarea statului de drept

ALERTĂ Apel lansat de 79 de reprezentanţi ai comunităţii academice din Iaşi pentru apărarea statului de drept. Un grup de 79 de personalități ai comunității academice din Iași, printre care istorici, medici, matematicieni, scriitori, filologi, chimiști și ingineri au semnat, luni, un apel adresat cetățenilor pe care îi invită să se implice în apărarea statului de drept, a democrației și a valorilor europene, potrivit Mediafax.În apelul apelul formulat de Alexandru Călinescu - istoric literar și publicist, Flavius Solomon - istoric, Eugen Vărvărucă - matematician, Gelu Bourceanu - chimist, Florea Ioncioaia – istoric și jurnalist, Răzvan Socolov - medic, Cezar Catrinescu - chemist, Dorin Dobrincu - istoric, Codrin Liviu Cuțitaru - filolog, membrii comunității academice din Iași afirmă că, de doi ani, în România are loc „un asalt continuu asupra statului de drept”.

Potrivit acestora, coaliția de guvernare continuă „un demers profund toxic” și a trecut „la modificarea brutală, fără o consultare autentică a magistraților, a partidelor de opoziție și a opiniei publice, a cadrului legal privind organizarea sistemului judiciar, îndeosebi a legislației referitoare la combaterea corupției”.

Semnatarii apelului spun că modificările aduse legilor justiției ar fi o „adevărată operă de inginerie legislativă, la limita prevederilor Constituției, așa cum reiese inclusiv din decizii ale Curții Constituționale”, care au dus la legi, ordonanțe sau hotărâri de guvern prin care este anulată „independența justiției în raport cu puterea politică și face aproape imposibilă lupta împotriva celui mai periculos flagel care macină societatea românească, corupția”.

„Cea mai recentă probă a faptului că acest uriaș efort urmărește demantelarea ideii de justiție ca proces instituțional legitim, predictibil și independent în România, o constituie Ordonanța de Urgență nr. 7/2019. Criticat atât de corpul magistraților din România, cât și de instituțiile europene, actul normativ aduce grave atingeri independenței justiției și separației puterilor în stat, după cum induce și o stare de confuzie generalizată cu privire la funcțiile justiției într-un stat democratic”, scriu semnatarii apelului.

Totodată, membrii comunității academice ieșene se arată îngrijorați că „atacul asupra justiției reprezintă începutul alunecării României către un sistem oligarhic, iliberal, în care întreaga putere va aparține unui grup restrâns de persoane, după modele deja consacrate în țări din estul Europei, America Latină, Africa și Asia”.

Aceștia îndeamnă cetățenii să se implice public prin mijloacele legale și democratice garantate de Constituție, în apărarea statului de drept, a democrației și a valorilor europene.

Semnatarii apelului sunt: Flavius Solomon – istoric, Alexandru Călinescu - istoric literar, Eugen Vărvărucă – matematician, Florea Ioncioaia – istoric, Gelu Bourceanu – chimist, Răzvan Socolov – medic, Cezar Catrinescu – chimist, Codrin Liviu Cuțitaru – filolog, Alexander Rubel - istoric și germanist, Bogdan Crețu – filolog, Dorin Dobrincu – istoric, Ioan Bucătaru – matematician, Leonidas Rados – istoric, Livia Ciupercă – scriitor, Adrian Ungureanu - inginer chimist, Vasile Iancu – scriitor și publicist, Mihai Chiper – istoric, Florin Cîntic - publicist, arhivist și istoric, Marius Spînu – economist, Eugen Munteanu – filolog, Eugen Huzum – filosof, Ionel-Dumitrel Ghiba – matematician, Mariana Codruț – scriitoare, Ovidiu Buruiană – istoric, Adina Hulubaș – filolog și etnograf, Victor Cojocaru – arheolog și istoric, Dănuț Mănăstireanu – teolog, Emil Dumitriu - inginer chimist, Laurențiu Rădvan – istoric, Petru Bejan – filosof, Ionuț Drobotă – agronom, Lucian Leuștean – istoric, Cristina Irimia – redactor, Ioan Pop – matematician, Doina Mihaela Popa – filolog, Gabriela Ilovan – scriitor, Emilia Chiscop – jurnalist, Liviu C. Florescu – matematician, Alexandru Cohal – filolog, Daniel Lepădatu - inginer construcții, Dragoș Zetu – filolog, Doina Lutic – chimist, Laura Cuțitaru – filolog, Mariana Neamțu – chimist, Ioan Alexandru Tofan – filosof, Mihai Mîrza – istoric și arhivist, Florin Olariu – filolog, Oana Constantinescu – matematician, Laura Bălan – arhitect, Simona Modreanu – filolog, Lavinia Grumeza – arheolog și istoric, Ana Vrăjitoru – filolog, Mihaela Nică - consilier juridic, Cătălin Botoșineanu – istoric și arhivist, Monica Frunză – filolog, Maria Tolescu - speaker și trainer, Veronica Olariu – filolog, Cristinel Zănoagă – oenolog, Elena Ciortescu – filolog, Florentin Picioroagă – informatician, Astrid Cambose – filolog, George Bilavschi - arheolog, istoric, Doris Mironescu – filolog, Claudia Nădejde – chimist și fizician, Lăcrămioara Petrescu- filolog, Verșavia Curelaru – psiholog, Vlad Cojocaru – filolog, Gheorghe Odăgeriu – oenolog, Diana Gradu – filolog, Andrei Stipiuc – filolog, Gheorghe Odăgeriu – oenolog, Eugenia Dima – filolog, Sorina Postolea – filolog, Dinu Moscal – filolog, Ana-Maria Pălimariu – filolog, Loredana Cuzmici – filolog, Simona Mitroiu – filosof și istoric, Daniela Mitrofan – psihoterapeut și Laura Manea – filolog.
 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”