ALERTĂ A dispărut un candidat la prezidențiale/Ninel Peia a plecat azi noapte de la hotel și nu a mai putut fi contactat
Ninel Peia, candidat la alegerile prezidențiale susținut de Partidul Neamul Românesc, a dispărut în cursul nopții de miercuri spre joi de la hotelul din Cluj unde era cazat.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, acesta efectua activități de campanie electorală în Cluj Napoca și, la terminarea activităților, echipa SPP care îl însoțea - acesta beneficia potrivit legii de mașină cu șofer și ofițer de protecție - l-a lăsat la hotelul unde era cazat.
Ninel Peia urma să fie preluat de echipa SPP a doua zi, la 8 dimineața. Candidații la prezidențiale beneficiază de protecția SPP doar pe perioada în care desfășoară activități electorale.
Însă, la ora 1,17 noaptea, acesta a plecat din hotel, îmbrăcat în costum și cu o borsetă, potrivit surselor citate, plecând într-o direcție necunoscută.
A doua zi acesta nu a mai putut fi contactat nici de ofițerul SPP nici de staff-ul de campanie.
În urma acestui incident, a fost sesizată poliția și a fost informată familia acestuia, fiind în desfășurare o anchetă în acest caz, au precizat sursele citate.
UPDATE Comunicatul IPJ Cluj privind dispariția lui Ninel Peia:
„În această după-amiază, IPJ Cluj a fost sesizat de către Serviciul de Protecţie şi Pază despre dispariţia lui Ninel Peia, candidat la preşedinţia României. Acesta s-a cazat ieri la un hotel de pe raza municipiului Cluj-Napoca iar în această dimineaţă nu a mai fost găsit şi nici nu a mai răspuns la telefon. În cauză se efectuează cercetări. Facem precizarea că persoana în cauză beneficia de serviciile de protecţie şi pază doar pe perioada activităţilor publice din cadrul campaniei electorale, el fiind văzut pe imaginile de pe camerele de supraveghere părăsind hotelul, în cursul nopţii, la ora 1,17 minute”.