ALERTĂ Percheziţii DNA la Protecţia Martorilor

ALERTĂ Percheziţii DNA la Protecţia Martorilor

Procurorii DNA efectuează luni percheziţii la Oficiul pentru Protecţia Martorilor într-un dosar de corupţie, au declarat surse judiciare.

Potrivit surselor citate, de anchetă este vizat şeful instituţiei, chestorul de poliţie Adrian-Augustin Bărăscu. Acesta a fost dus la sediul DNA pentru audieri.

Totul ar fi pornit de la o sesizare a IGPR, instituţie în subordinea căreia funcţionează Oficiul. În urma unui control, au fost descoperite nereguli care îl vizează pe chestorul Bărăscu şi pe alţi angajaţi.

Oficiul este una din cele mai secretizate structuri din întreg sistemul de poliţie. Programul de Protecţie a Martorilor există în România din primăvara anului 2003, fiind înfiinţat în urma recomandărilor Uniunii Europene. In aceste programe, potrivit Legii 682/2002 pot fi incluse persoanele care au calitatea de martor, potrivit Codului de Procedură Penală, dar şi persoane care nu au nicio calitate procesuală, dar care deţin şi oferă informaţii privind infracţiuni grave cum sunt cele din domeniul crimei organizate, sau cele care privesc siguranţa statului. In ce priveşte infracţiunile economice, prejudiciul cauzat trebuie să depaşească 50.000 de euro.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…