ALERTĂ! Probleme mari la centrala nucleară de la Cernavodă: Unitatea 2 a picat a doua oară într-un interval de patru zile!
La Unitatea 2 de la Cernavodă s-a înregistrat o nouă avarie joi dimineață, relatează HotNews.ro . Astfel, Centrala nucleară de la Cernavodă funcționează doar cu Unitatea 1. Este a doua avarie într-un interval de patru zile. Pe 25 martie, au fost probleme atât cu Unitatea 1, cât și cu Unitatea 2. În acest context, reamintim că Nuclearelectrica a îndeplinit doar 27,6% din obiectivele majore de investiții raportate la programul pe 2017 al societății.
Nuclearelectrica anunță că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național în dimineața zilei de 29 martie 2018, că urmare a apariției unei disfuncționalități la un sistem electric de proces, partea clasică, nu cea nucleară a centralei.
Potrivit datelor Transelectrica, Unitatea 2 a fost oprită în jurul orei 3.00 dimineață.
Specialiștii investighează cauza și vor efectua lucrările necesare de remediere în conformitate cu procedurile aferente industriei nucleare specifice în astfel de situații.
Nuclearelectrica susține că nu există o legătură cauzală între reducerea de putere a Unității 2 din dată de 25 martie 2018 și deconectarea automată a reactorului de astăzi, 29 martie 2018. Deconectarea automată a reactorului de la SEN este prevăzută și realizată prin sisteme de protecție prevăzute în proiect în anumite situații, așadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat fără impact asupra securității nucleare.
Deconectarea automată a reactorului de la SEN și lucrările de remediere a sistemului electric de proces nu au impact advers asupra personalului, populației și mediului înconjurător, fiind realizate cu respectarea normelor de securitate nucleară și procedurilor aplicabile.
În dimineața zilei de 25 martie, Unitatea 1 a fost oprită controlat, din cauza unui defect la unul dintre sistemele de proces ale centralei, potrivit datelor oferite de producătorul de energie Nuclearelectrica (SNN), care operează centrală nucleară. După câteva ore, puterea Unității 2 a fost redusă la 55% pentru înlocuirea unui rulment la motorul unei pompe de condensare. Unitatea 2 a fost reconectată la sistem pe 26 martie, iar Unitatea 1 pe 27 martie.
Nuclearelectrica a îndeplinit doar 27,6% din obiectivele majore de investiții raportate la programul pe 2017 al societății. De asemenea, gradul de realizare al planului valoric anual de investiții cumulat de la începutul anului este de 40%, se precizeaza în raportul administratorilor societății pe 2017. În condițiile în care planul de investiții nu a fost îndeplinit, Nuclearelectrica propune acționarilor distribuirea a peste 90% sub formă de dividende din profitul net din 2017, care a fost de 303 milioane de lei.