ALERTĂ! Iliescu, atac la Dragnea în Le Figaro!

ALERTĂ! Iliescu, atac la Dragnea în Le Figaro!

ALERTĂ! Iliescu, atac la Dragnea în Le Figaro! Iliescu: ”PSD trăiește cea mai gravă criză politică a sa. Problemele juridice ale lui Liviu Dragnea au creat fracturi interne în partid”.

 Fostul președinte Ion Iliescu a declarat pentru ziarul francez Le Figaro că ”este o perioadă dificilă și confuză pentru PSD, care trăiește cea mai gravă criză politică a sa”. Fondatorul PSD și fostul președinte al țării a mai declarat pentru publicația franceză că ”poziția personală a lui Dragnea, cu problemele sale juridice, a creat fracturi interne în PSD”.

Iliescu a mai spus că în România nu există astăzi ”alternativă la PSD, nu există altă forță capabilă să răspundă nevoilor societății”.

Articolul Le Figaro trece în revistă situația generală din România, dominată de dorința lui Liviu Dragnea de a-și rezolva problemele din justiție.

„Este o perioadă dificilă, confuză pentru partid, care trece prin cea mai gravă criză politică a sa”, a declarat Ion Iliescu jurnaliștilor de la Le Figaro. Aceștia remarcă faptul că fostul președinte nu are niciun pic de stimă pentru Liviu Dragnea, a cărui „situație personală, cu problemele lui juridice, a dat naștere unor fracturi” în PSD, după cum spune Ion Iliescu.

La început, precizează Le Figaro, Ion Iliescu a susținut ofensiva împotriva magistraților anticorupție, cei care au făcut să cadă atâtea capete din PSD, lideri și parlamentari, inclusiv doi foști prim-miniștri. La protestele din ianuarie 2017, reamintește „Le Figaro”, Ion Iliescu l-a criticat public pe președintele de dreapta Klaus Iohannis, care „în loc să-și asume rolul de moderator, a incitat strada și a provocat această anarhie”. Însă lupta s-a transformat inexorabil într-un conflict personal între Liviu Dragnea și o instituție judiciară care îl cercetează în trei dosare, fiind deja condamnat definitiv pentru unul dintre ele, pentru fraudă electorală, și de mai multe ori în al doilea, pentru abuz de putere și angajări fictive, caz în care mai e de judecat ultimul apel, explică „Le Figaro”.

Ca numeroși alți membri PSD, Ion Iliescu crede că, fără îndoială, pentru a se conserva, partidul trebuie să întoarcă pagina numită Liviu Dragnea. Fostul președinte preferă să nu spună mai mult. Inteligent, cultivat, Ion Iliescu preferă să sublinieze puterea moștenirii sale, notând, în treacăt, că „în România de astăzi nu există forță alternativă la PSD, nu există o altă forță capabilă să răspundă nevoilor societății”, mai scrie „Le Figaro”.

„Moștenitor al Partidului Comunist, PSD a domnit aproape peste România. Liderul său actual, Liviu Dragnea, administrează țara în funcție de propria sa agendă judiciară. Ordonă, iar partidul, de o disciplină stalinistă, execută. Iar Bucureștiul, care va prezida Uniunea Europeană începând de la 1 ianuarie, i se supune” - așa începe articolul din „Le Figaro”.

Cu el a început totul și tot cu el a continuat. Ion Iliescu, omul care a făcut să cadă regimul lui Ceaușescu în 1989, după care a păstrat toată puterea timp de un deceniu, a lăsat țării sale o instituție care, chiar și azi, structurează România și o ancorează, mai mult decât alți vecini ai săi din Europa de Est, în trecutul comunist: Partidul Social Democrat. După ce și-a schimbat de mai multe ori numele, așa se numește azi această formațiune construită pe modelul partidelor leniniste de odinioară, cu aceeași disciplină ce le permite liderilor săi să-și impună punctele de vedere întâi în fața tovarășilor lor, apoi în societate și apoi în statul în care se infiltrează puternic. Din 1989, PSD nu a părăsit complet puterea decât patru ani, între 1996 și 2000, iar în 2004 pentru o altă perioadă de trei ani, când a rămas totuși prima forță din Parlament. Această formațiune a dominat, prin urmare România timp de 22 din cei 29 de ani care au urmat de la căderea Zidului Berlinului. 

Citește aici articolul semnat de Thierry Portes și Paul Cozighian



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”