ALERTĂ! Bogdan Chireac și site-ul DCNews, apropiat de Dragnea, anunță că Viorica Dăncilă i-a spus președintelui Iohannis că vrea amnistia și grațierea

ALERTĂ! Bogdan Chireac și site-ul DCNews, apropiat de Dragnea, anunță că Viorica Dăncilă i-a spus președintelui Iohannis că vrea amnistia și grațierea

Bogdan Chireac a anunțat miercuri la Antena 3 că premierul Viorica Dăncilă îi va spune președintelui Klaus Iohannis că vrea un moment zero, un act legislativ pentru amnistie și grațiere. Site-ul lui Chireac, DCNews.ro, scrie despre același scenariu. Reamintim că Bogdan Chireac și DCNews.ro sunt extrem de apropiați de liderul PSD, Liviu Dragnea, care declarase luni seară că pe agenda ședinței de guvern de marți nu este o OUG pentru amnistie și grațiere.

”Înțeleg că, dacă s-ar ajunge la un consens, Ordonanța de Urgență (pentru amnistie și grațiere – n.red.) nu ar fi dată în două minute, ci proiectul s-ar afla pe site tocmai pentru a fi supus dezbaterii publice”, a spus Bogdan Chirieac. El a folosit pretextul ”momentului zero” pentru iertarea corupților fix în anul Centenarului, pretext enunțat în premieră luni seară de Bogdan Vâlcov tot la Antena 3.

Ce a scris DCNews.ro: ”Potrivit informațiilor DCNews, Viorica Dăncilă, pentru a pune punct fracturii din societate, războiului româno-român, dorește o discuție punctuală despre amnistie și grațiere, indiferent de forma îmbrăcată, ordonanță de guvern sau proiect de lege. Premierul îi va propune președintelui Klaus Iohannis să fie un moment T0, în an Centenar, în care să fie dată amnistia și grațierea, dar nu pentru fapte cu violență și nu pentru cei care au comis abuzuri. Surse DCNews ne-au declarat că premierul Viorica Dăncilă merge la Palatul Cotroceni cu mandat de la partid. Viorica Dăcilă ar urma să-i amintească președintelui care sunt prioritățile sociale, economice și de investiții din programul de guvernare. În cursul întâlnirii ce va avea loc la Palatul Cotroceni, premierul ar urma să pună în discuție programul de guvernare întârziat pe legile justiției și apărarea drepturilor cetățenești”.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”